Coasta de Fildeș și Portugalia au remizat ieri, 0-0, în primul lor meci din Grupa G a Campionatului Mondial. La ivorieni a jucat și Drogba, care în urmă cu 11 zile își fracturase cotul drept. Primul mare duel de la Cupa Mondială, Cristiano Ronaldo – Drogba, a avut loc ieri. Ce-i drept, doar din minutul 65, când ivorianul și brațul său fracturat au debutat în Africa de Sud, deși cu câteva zile înaintea startului competiției, când atacantul lui Chelsea s-a accidentat, mulți nu credeau în recuperarea lui. Până atunci, întreaga atenție a fost captată de portughez. Cel mai scump jucător din lume nu a ieșit prea mult în evidență, doar bara din minutul 11 tăindu-i pentru o clipă respirația lui Sven Goran Eriksson, selecționerul „elefanților”. Majoritatea timpului s-a jucat pe contre, însă odată cu trecerea timpului, scorul de 0-0 a devenit „perfect” pentru ambele echipe, care, teoretic, au fiecare încă trei puncte asigurate, din meciul cu Coreea de Nord.
Cel mai fericit după meci a fost Drogba. „M-am simțit foarte bine. Brațul a fost OK. Nu am vrut să stau pe bancă, dar așa a decis antrenorul. Cel mai important este că nu am pierdut în fața unei echipe foarte bune și avem șanse mari să trecem de grupă”, a spus atacantul lui Chelsea.
Ronaldo, zero la națională
Dacă Drogba are ceva motive de fericire, Cristiano Ronaldo continuă criza prin care trece la echipa națională. Starul lui Real Madrid nu a mai marcat pentru Portugalia de un an și patru luni, în condițiile în care la echipa de club a înscris 26 de goluri în sezonul care abia s-a încheiat.
40 de milioane de euro este cota de piață a lui Drogba
94 de milioane de euro a plătit Real Madrid lui Manchester United pentru Cristiano Ronaldo, vara trecută
Echipele de start:
Coasta de Fildeș: Barry – Tiene, Zokora, Kolo Toure, Demel – Kalou, Tiote, Yaya Toure, Eboue, Gervinho, Dindane Rezerve: Zogbo, Yeboah, Angoua, Gohouri, Doumbia, Drogba, Gosso, Romaric, Koumatien, Keita, Bamba, Boka Antrenor: Sven Goran Eriksson
Portugalia: Eduardo – Ferreira, B. Alves, Carvalho, Coentrao – Ronaldo, Deco, Mendes, Meireles, Danny – Liedson Rezerve: Beto, D. Fernandes, Rolando, Duda, Simao, Miguel, M. Veloso, Pepe, R. Amorim, H. Almeida, Tiago, R. Costa Antrenor: Carlos Queiroz
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MECIULUI
Cu ce scor se va termina urmatoarea partidă de la CM? Pariază acum și poți căștiga un TV LED Philips
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER