LIVE BLOG CM 2014, ziua 8 | Columbia merge în optimi. Anglia e aproape eliminată de la Mondial, după un eșec cu Uruguay. Grecia a rezistat eroic timp de o oră fără Katsouranis, eliminat

LIVE BLOG CM 2014, ziua 8 | Columbia merge în optimi. Anglia e aproape eliminată de la Mondial, după un eșec cu Uruguay. Grecia a rezistat eroic timp de o oră fără Katsouranis, eliminat
  • Publicat:
  • Actualizat:

PROGRAMUL DE AZI

  • COLUMBIA – COASTA DE FILDEȘ 2-1 (James Rodriguez 64, Quintero 70 / Gervinho 73)

    Columbia: Ospina – Zuniga, Yepes, Zapata, Armero (Arias 72) – Cuadrado, Aguilar, Sanchez, Rodriguez – Gutierrez, Ibarbo (Quintero 53)
    Coasta de Fildeș: Barry – Aurier, Bamba, Zokora, Boka – Serey Die, Tiote – Gradel (Kalou 67), Yaya Toure, Gervinho – Bony (Drogba 60)
     

  • ANGLIAURUGUAY 1-2 (Rooney 75 / Suarez 39 și 85)

    Anglia: Hart – Johnson, Jagielka, Cahill, Baines – Henderson (Lambert 87), Gerrard – Sterling (Barkley 64), Rooney, Sturridge – Welbeck (Lallana 71)
    Uruguay: Muslera – Pereira, Godin, Gimenez, Caceres – Lodeiro (Stuani 68), Arevalo Rios, Gonzalez (Fucile 78), Rodriguez – Cavani, Suarez (Coates 88)
     

  • JAPONIAGRECIA 0-0

    Japonia: Kawashima – Uchida, Yoshida, Konno, Nagatomo – Yamaguchi, Hasebe (Endo 46) – Okazaki, Honda, Okubo – Osako (Kagawa 57). 
    Grecia: Karnezis – Torosidis, Papastathopoulos, Manolas, Holebas – Katsouranis, Maniatis, Kone (Salpingidis 80) – Fetfatzidis (Karagounis 42), Mitroglou (Gekas 35), Samaras.


03:05 Vă mulțumesc că ați rămas alături de mine până la această oră târzie și până la finalul meciurilor programate azi la Brazilia” href=”http://cm2014.prosport.ro/”>Mondialul din Brazilia. Mâine dimineață, de la ora 09:00, colegii mei vor redeschide LIVE BLOG-ul pentru a vă oferi cele mai noi informații de la CM 2014. Noapte bună!


02:58 Egalul dintre Japonia și Grecia, al doilea alb de la acest Mondial a dat a treia echipă calificată în optimile de finală ale competiției, după Olanda și Chile. E vorba de Columbia, echipă cu punctaj maxim după două etape, care nu mai poate fi ajunsă, chiar dacă pierde în meciul din ultima etapă, contra Japoniei. Totodată, Coasta de Fildeș se poate califica cu un egal împotriva Greciei, dacă Japonia nu câștigă la mai mult de două goluri în partida contra sud-americanilor. Cele două meciuri din finalul Grupei C vor avea loc la aceeași oră, 23:00, marțea viitoare.


02:51 FINAL DE MECI! O oră a jucat Grecia fără un om pe teren, după eliminarea lui Katsouranis. Însă jucătorii lui Santos s-au apărat excelent, scăpând în două-trei faze, după ce japonezii au ratat cu seninătate din careul mic al elenilor. Totuși, punctul e meritat pentru echipa lui Fernando Santos, mai ales pentru modul în care s-a apărat, exact și fără a da emoții din cauza greșelilor. Dar și pentru că a încheiat primul meci din istorie la un Campionat Mondial fără să primească gol!


02:40 Japonia e echipa care domină, însă #samurailoralbaștri le lipsește experiența și calmul unei naționalei europene. Când ajung însă în apropierea careului advers, asiaticii se precipită și nu reușesc să creeze ocazii mari. Nu e de mirare că Grecia (17,8%) și Japonia (9,8%) erau, în opinia ESPN, echipele cu șansele cele mai mici la calificarea în optimi înaintea acestui meci.


02:32 Selecționerul Greciei, Fernando Santos, care va părăsi postul de selecționer al naționalei europene după finalul Mondialului, îndeamnă la calm. Grecia e mulțumită cu egalul alb și speră să poată da lovitura în meciul din ultima etapă, contra Coastei de Fildeș


02:25 Grecia nu a reușit niciodată să nu primească gol în cele șapte meciuri pe care le-a jucat la Campionatul Mondial. Să fie azi o premieră? Aproape să nu! Okubo șutează din 6 metri mult peste poartă, fiind excelent servit de Kagawa, cu 25 de minute înainte de final!


02:17 E greu de crezut că un meci precum NigeriaIran nu e cel mai neatractiv de la acest Mondial. Însă antijocul făcut de Grecia în această noapte este …. eficient. Grecii se apără exact, faultează cinic, însă eficient. Pentru că japonezii nu găsesc absolut drumul spre gol. Dar totul se poate schimba, Kagawa fiind trimis în teren de Zaccheroni.


02:10 Ben Smith, jurnalist la BBC, anunță că în momentul în care Suarez a marcat pentru 2-1 în meciul Uruguay – Anglia s-au înregistrat 215.000 de tweeturi pe minut. Rețeaua de socializare este la modă atât în Marea Britanie, cât și în America de Sud.


02:03 Se reia repriza secundă a partidei de la Natal. În acest moment, în Grupa C, Columbia are 6 puncte, Coasta de Fildeș 3, în timp ce Japonia și Grecia au câte un singur punct.


01:53 FIFA spune că Japonia a avut mingea timp de 63% din prima repriză, în timp ce raportul paselor e clar în favoarea asiaticilor, 269-69. Lipsește însă ocazia, golul marcat, dar și ultima pasă. Probabil că îl vom vedea pe Kagawa în teren în repriza secundă!


01:47 Dezamăgitor jocul #samurailoralbaștri (6 ori!) în prima repriză, deși au avut un om în plus timp de 10 minute. Japonia – Grecia e 0-0 la pauză, iar grecii trebuie să reziste o repriză cu om în minus, după eliminarea lui Katsouranis!


01:41 Eliminarea lui Katsouranis îl face pe Fernando Santos să schimbe modulul tactic. Fetfatzidis, aripa dreaptă a Greciei, e înlocuit de cel mai experimentat jucător din lotul elen, Giorgos Karagounis, care a ajuns la a 138-a selecție în națională. Altfel, Katsouranis a devenit primul căpitan eliminat la CM de la Yahia, algerianul primind roșu în grupele CM 2010.


01:37 Ce eroare din partea căpitanului Greciei, Konstantinos Katsouranis. Veteranul cu 114 selecții în naționala greacă îl faultează inutil pe Hasebe la mijlocul terenului și vede cartonaș galben! Al doilea! Și, implicit, roșu! Grecia rămâne în 10 jucători și a pierdut deja doi dintre cei mai buni oameni: Mitroglou, accidentat, și Katsouranis, eliminat.


01:33 E un Mondial de uitat și pentru Kostas Mitroglou. De fapt, un an de uitat pentru jucătorul care a scos România de la barajul pentru calificarea la CM 2014. Venit la Mondial după ce nu a jucat decât 3 meciuri la Fulham, dintre care două în echipa de rezerve, Mitroglou s-a lovit la șold în meciul din această seară și a fost înlocuit deja cu Gekas.


01:28 Samuraiul Honda își ascute sabia și execută excelent o lovitură liberă de la 27 de metri, însă Karnezis reușește să respingă, cu emoții, balonul.


01:27 #samuraiialbaștri (cota 5 în minutul 26) fac ravagii pe teren, iar grecii cad din picioare când Yamaguchi sau Hasebe „mătură” mijlocul terenului. 🙂


01:21 Probabil că imaginea de mai jos vă face să credeți că meciul dintre Grecia și Japonia se joacă pe viață și pe moarte. În realitate însă, lucrurile nu stau tocmai așa. Japonezii au posesia (69%), trag mai des la poartă – Osako, a fost aproape să înscrie în două rânduri – dar nu își creează șanse mari de gol. 


01:15 O imagine cu fiul lui Wayne Rooney destul de dezamăgit de rezultatul partidei cu Uruguay s-a transformat în primă pagină a tabloidului „The Sun”. „Nu plânge, Kai (N.r. – Kai e fiul lui Rooney). Dacă Italia bate Costa Rica azi, apoi Suarez&co. pierd cu Italia, iar tatăl tău înscrie câteva goluri cu Costa Rica… atunci NE CALIFICĂ‚M”, e titlul de primă pagină de azi al „The Sun”


01:10 Cu siguranță, fanii japonezi nu sunt cei mai numeroși din Brazilia și nu creează cea mai spectaculoasă atmosferă. Însă inventivitatea lor îi aduce întotdeauna în prim-plan


01:00 A început meciul dintre Japonia și Grecia, ultimul din această seară spectaculoasă a Mondialului brazilian. Vă propun să ținem, împreună, o numărătoare. Comentatorul Sorin Hobana a folosit deja de trei ori sintagma „samuraii albaștri” în doar cinci minute. Oare de câte ori vom auzi de Honda, Kagawa sau Kawashima în postura de samurai? START JOC!


00:56 Stă să înceapă meciul dintre Japonia și Grecia. Sorin Hobana este la microfonul TVR și ne așteptăm ca din moment în moment, Wolfgang Hofer să dea undă verde startului primei manșe a etapei care se desfășoară pe trambulina de la Natal, cu punct de construcție la 120 de metri, unde japonezii Okabe și Kasai sunt mari favoriți la victorie 🙂


00:54 „Kicked in the teeth” (N.r. – fig. tratat în mod necorespunzător într-un moment neașteptat) este titlul pe care „Daily Mirror” îl folosește pentru a ilustra partida dintre Uruguay și Anglia, încheiată 2-1. Erou? Evident Luis Suarez.


00:50 Una dintre cele mai frumoase imagini ale serii a fost surprinsă la finalul partidei dintre Uruguay și Anglia, când Luis Suarez l-a consolat pe Steven Gerrard, după ce sud-americanii au câștigat cu 2-1, ambele goluri fiind marcate de atacantul lui Liverpool.


00:37 În stilu-i deja caracteristic, Mario Balotelli a comentat eșecul Angliei în fața Uruguayului și faptul că Anglia are nevoie de o victorie a Italiei în meciul de mâine cu Costa Rica pentru a rămâne în cursa pentru calificarea în optimi. „Dacă Italia bate Costa Rica, vreau un sărut pe obraz de la Regina Angliei”, a scris Balotelli pe Twitter.


00:31 Statistica spune că nicio echipă care a pierdut primele două meciuri la Campionatul Mondial nu s-a calificat mai departe din grupe. E adevărat, Anglia are șanse, însă acestea sunt mai mult teoretice și necesită două victorii ale Italiei în fața statului Costa Rica și a Uruguayului. Nu ar fi exclus ca Italia și Uruguay să o dea, boem, la pace, în ultima etapă, într-un meci în care egalul ar avantaja ambele echipe.


00:25 „Worlds apart” (n.r. – La ani lumină distanță) este titlul pe care îl dă cotidianul „The Daily Telegraph” pentru prima pagină de vineri, după ce Anglia a pierdut cu 2-1 în fața Uruguayului


00:20 Grecii se motivează pentru ultimul meci al serii: stau de mai bine o oră în vestiar și discută cu selecționerul Fernando Santos. E de înțeles, probabil, având în vedere că o înfrângere ar reduce șansele de calificare la minimum.


00:12 Pentru câteva momente ne îndreptăm atenția și spre ultimul meci al serii, cel dintre Japonia și Grecia. Ambele echipe au pierdut la debut, iar cele trei puncte puse în joc pot fi extrem de atractive, mai ales după ce Columbia s-a impus cu 2-1 în fața Coastei de Fildeș. Surprinzătoare este netitularizarea lui Shinji Kagawa în echipa Japoniei, în locul său fiind preferat Okubo. În schimb, Grecia mizează pe același 4-3-3, cu Katsouranis, Kone și Maniatis la mijloc, iar în avanposturi cu Mitroglou titular.


23:59 Evident, toate calculele de mai jos sunt inutile. Anglia, care a pierdut pentru prima oară în istorie primele două meciuri la Mondial, va fi eliminată dacă naționala din Costa Rica va reuși să nu piardă mâine, de la ora 19:00, contra Italiei.


23:57 CALCULE. În acest moment, Anglia nu mai depinde de propriile rezultate pentru a merge în optimi. Matematic, echipa lui Hodgson nu este eliminată, însă are nevoie ca Italia să câștige ultimele două meciuri, cele cu Costa Rica (mâine, ora 19:00) și Uruguay! Mai mult, englezii ar trebui să câștige la o diferență suficient de mare meciul din ultima etapă, contra statului Costa Rica, având în vedere că golaverajul este criteriul principal de departajare, chiar și la egalitate în trei, iar Costa Rica are golaveraj +2, în timp ce Anglia are -1.


23:52 Și e FINAL DE MECI!!! Uruguayenii câștigă cu 2-1 și reușesc să revină în lupta pentru calificarea în optimile Mondialului, după eșecul cu Costa Rica din prima etapă, scor 3-1. Anglia adună a doua înfrângere în tot atâtea meciuri, iar acum stă doar la mâna Italiei pentru a merge mai departe la acest Mondial.


23:45 A fost încă o pasă decisivă dată de Gerrard lui Suarez, la fel ca multe din acest sezon de Premier League. Englezul a prelungit cu capul o degajare din propria jumătate a Uruguayului, însă de data aceasta, Suarez nu mai era coechipierul lui StevieG. Sud-americanii sunt la un pas de o victorie uriașă.


23:41 GOOOOOOOOOOOL URUGUAY!!!!! (SUAREZ 85). Un contraatac neașteptat e finalizat de Suarez din banda dreaptă, cu un șut puternic, la care Hart nu a avut replică. Ce meci senzațional face Suarez, după ce mulți dintre specialiști s-au întrebat dacă poate juca la nivel înalt, în urma artroscopiei pe care a suferit-o în urmă cu trei săptămâni.


23:36 Dacă Suarez a marcat golul 40 în această seară în naționala uruguayană, și Rooney a atins această cotă pentru naționala Angliei. L-a egalat pe Michael Owen și are doar nouă goluri mai puțin decât golgheterul all-time, Bobby Charlton, cu 49 de goluri.


23:32 GOOOOOOOOOOOL ANGLIA!!! (ROONEY 75). Și, da! Blestemul s-a rupt! După 760 de minute în care nu a marcat niciun gol la Mondial, Wayne Rooney reușește să marcheze pentru Anglia, cu o reluare din 5 metri, după ce Sturridge a croșetat în defensiva adversă! Ce gol pentru Rooney, care se descătușează!


23:22 750 de minute! Atât a jucat Wayne Rooney la Campionatul Mondial fără să înscrie, E un record negativ istoric, niciun atacant având atâtea minute jucate fără vreun gol marcat! Cum s-o simți Rooney, după un meci în care a ratat trei mari ocazii pentru naționala engleză??


23:17 Sunt probleme mari pentru fostul jucător al CFR-ului, Alvaro Pereira. La un dribling al lui Sterling, aflat în cursă spre poarta adversă, Pereira a încercat să intre prin alunecare și a fost lovit în cap de genunchiul jucătorului lui Liverpool. Pereira, cu siguranță, a suferit o comoție minoră, însă face semne disperate că vrea și poate să joace. Iar fostul CFR-ist reintră pe teren!


23:14 Comentatorii televiziunii britanice ITV se întreabă dacă Anglia nu îl poate trimite în teren pe Zlatan Ibrahimovic, prezent la meci. „Nu, sigur nu e pe foaia de joc, o am în față”, e replica unuia dintre comentatori.


23:11 Probabil că Rooney este chiar blestemat! Atacantul lui United a avut o șansă uriașă să marcheze, însă a șutat direct în Muslera din 10 metri! Cât ghinion pentru Rooney! Iar glumele pe Twitter încep să curgă, arătând un spațiu gol în lista de goluri marcate a lui Rooney la Mondiale.


23:06 Suarez a avut șansa de a marca de două ori în primele patru minute ale reprizei secunde: prima dată direct din corner, Hart respingând excelent de pe linie, în timp ce a doua oară șutul său a trecut paralel cu poarta. „Uruguay caută golul 2, Anglia e încă la cabine”, scrie cotidianul „The Times” pe contul de Twitter.


23:02 Anglia ar putea fi eliminată din faza grupelor pentru prima oară din 1958! Ar fi un dezastru pentru naționala Albionului, însă mai e o repriză din meciul cu Uruguay. Care a început acum!


22:59 Statistica ține cu Anglia: cele două echipe s-au mai întâlnit în martie 2006, într-un meci amical, iar Uruguay a deschis și atunci scorul prin Pouso, în minutul 26. Crouch (75) și Joe Cole (90) au întors, însă, soarta partidei, iar englezii s-au impus cu 2-1. Rooney și Gerrard mai fac parte din naționala Angliei, în timp ce Godin și Forlan încă joacă pentru Uruguay.


22:54 Anglia a jucat destul de bine în startul partidei, însă principala problemă a lui Hodgson este Rooney. Trimis în teren în rol de al doilea atacant, starul lui Manchester United nu a reușit să își îndeplinească sarcinile tactice, fiind destul de absent din joc. Totodată, Gerrard a fost și el ieșit din joc, greșind destul de mult la mijlocul terenului. Paradoxal, Rooney și Gerrard au fost jucătorii care au creat cea mai mare ocazie a englezilor în acest meci.


22:51 Doar șase jucători care au evoluat în Premier League au marcat împotriva Angliei la Campionatul Mondial. Printre ei, doi români: Dan Petrescu și Viorel Moldovan! Al șaselea e chiar Suarez, care a înscris în această seară în poarta lui Hart.


22:47 Cu al 40-lea gol din carieră marcat pentru naționala Uruguayului, Suarez a devenit primul jucător care a atins această cotă în naționala sud-americană. Și a adus echipa „celestă” în avantaj la pauză în fața Angliei, după un meci spectaculos, în care Rooney a ratat două mari ocazii pentru englezi. La acest scor, Anglia e out de la Mondial!


22:43 Orașul Salto are doar 104.028 de locuitori. La fel de mult ca, să spunem, Râmnicu Vâlcea! La fel de mare este și municipiul din Nord-Vestul Uruguayului în care, la 21 de zile distanță, s-au născut Luis Suarez și Edinson Cavani. Adică doi dintre cei mai buni atacanți din lume la ora actuală. Cei doi au copilărit la cinci străzi distanță, iar acum au colaborat perfect la marcarea unuia dintre cele mai frumoase goluri de la Mondialul din Brazilia,


22:39 GOOOOOOOOOOOOOOL URUGUAY!!!! (SUAREZ 39). Ce gol, Uruguay! Ce reușită superbă! Suarez inițiază un contraatac de la mijlocul terenului, pasându-i excelent lui Cavani, care centrează din banda stângă pentru același Suarez, care marchează cu o lovitură de cap excelent plasată.


22:33 BARĂ‚ ROONEY! Gerrard bate superb o lovitură liberă, însă Rooney nu a reușit să reia cu capul în plasă, din doar trei metri, lateral stânga. Blestemul atacantului englez la Mondial, despre care am scris și mai jos, continuă.


22:28 Au luptat împreună timp de un sezon pentru a cuceri titlul în Anglia, însă au cedat pe final, iar City le-a furat trofeul de sub nas. Acum sunt adversari. Duelul dintre Gerrard și Suarez ține în priză presa din Albion.


22:23 Deocamdată, Luis Suarez a fost destul de tăcut pe teren, reușind doar 63% dintre pasele încercate. Adică doar cinci din opt! Să fie oare Suarez o umbră a golgheterului din acest sezon?


22:17 Absența lui Diego Lugano l-a obligat pe Oscar Tabarez să îl titularizeze în centrul defensivei pe Jose Maria Gimenez. Fundașul lui Atletico Madrid, care are doar 19 ani, are doar șapte selecții la națională și a jucat, în carieră, doar 25 de meciuri ca profesionist. Cu siguranță, un risc asumat, dar Gimenez este considerat unul dintre cei mai talentați tineri fundași din America de Sud.


22:09 Rooney a fost la un pas să rupă blestemul de la Campionatul Mondial. Atacantul englez, fără gol la turneele finale de CM, a avut o bună ocazie, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, însă a trimis puțin peste vinclul lui Muslera.


22:05 Presa engleză a scris despre dorința lui Wayne Rooney de a evolua în postura de atacant, acolo unde el crede că dă cel mai bun randament. Însă în meciul cu Uruguay, Hodgson l-a preferat din nou pe Welbeck în avanposturi, în timp ce atacantul lui Manchester United joacă în spatele vârfului, ca număr 10.


22:00 A început meciul dintre Uruguay și Anglia. Ambele echipe evoluează în echipamente tradiționale: Anglia în alb, Uruguay în bleu.


21:46 Suarez a avut 31 de goluri și 12 pase decisive în ultimul sezon de Premier League, fiind cel mai bun marcator al campionatului. Va reuși oare uruguayanul să treacă peste accidentarea suferită în ultima etapă de campionat, cu Newcastle, și să înscrie împotriva Angliei? Rămâne de văzut.


21:35 Ne apropiem de startul meciului dintre Uruguay și Anglia. Suarez va fi titular, iar când numele său a fost citit la stația de amplificare a stadionului, jumătate dintre fani l-au huiduit, iar jumătate l-au aplaudat. Trebuie menționat că Suarez vine după o operație la genunchi și, deși a anunțat că e 100% apt, rămâne de văzut dacă se poate achita de sarcini într-un astfel de meci.


21:31 Bună seara! Sunt Adrian Costeiu și sunt gata să vă ofer cele mai noi informații despre meciurile de la Campionatul Mondial. Mai sunt doar 30 de minute până la startul partidei dintre Anglia și Uruguay, însă rămânem câteva momente concentrați pe meciul recent încheiat, dintre Columbia și Coasta de Fildeș.



21:23 Liniștea dinaintea furtunii. O imagine din vestiarul Angliei


21:20 Ultima întâlnire dintre Anglia și Uruguay datează din 2006. Englezii s-au impus atunci cu 2-1 într-un meci amical ce s-a disputat pe Anfield


21:12 Pariori, scoateți banii :). Anglia a marcat de fiecare dată în ultimele 8 întâlniri cu echipe sud-americane



20:53 Fluier final! Columbia a învins-o pe Coasta de Fildeș după unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale Campionatului Mondial. Scorul a fost deschis de James Rodriguez, cu o lovitură de cap (64). Quintero a majorat scorul după un contraatac al sud-americanilor (70), iar Gervinho a redus din diferență trei minute mai târziu. 


20:49 Finalul partidei se desfășoară la poarta columbienilor, cu africanii presând în speranța că vor egala. Sud-americanii sunt pregătiți pentru un joc de contraatac.


20:36 Primul gol al columbienilor a venit în urma unei centrări a lui Cuadrado. Cu această pasă decisivă, mijlocașul Fiorentinei l-a egalat pe Carlos Valderrama la numărul assist-urilor, la Campionatul Mondial


20:33 GOOOOOOOOOOOOOL COASTA DE FILDEȘ! Ivorienii reduc din diferență prin reușita lui Gervinho. Atacantul Romei a finalizat o acțiune individuală purtată în flancul stâng


20:30 GOOOOOOOOOOOL COLUMBIA! Sud-americanii își dublează avantajul. Gutierrez a recuperat o minge în terenul advers, i-ar pasat pe culoare lui Juan Quintero, iar acesta a înscris cu un șut sec, la colțul lung


20:24 GOOOOOOOOOOOOOL COLUMBIA! James Rodriguez deschide scorul cu o lovitură de cap, venită în urma unui corner executat de Cuadrado. Columbia este aproape calificată în optimile de finală ale competiței


20:18 Coasta de Fildeș este mai prezentă în ofensivă și a avut două ocazii mari în această repriză secundă. Wilfred Bony a fost primul care s-a apropiat de gol, dar a încercat o execuție acrobatică (min 53). Gradel a trecut și el pe lângă deschiderea scorului, după ce a profitat de o gafă în apărarea sud-americană, dar pe care nu a putut să o concretizeze.

Columbienii au replicat imediat, dar șutul lui Cuadrado a lovit bara laterală.


20:02 A început repriza a doua. Nicio modificare făcută de antrenori la pauză. La prima vedere ne gândim că meciul se îndreaptă către o remiză, fără goluri. Sperăm să ne înșelăm. N-ar fi prima dată…nici ultima. 


19:55 Avem echipa de start a Angliei. În continuare Frank Lampard este doar rezervă, în locul său fiind preferat Jordan Henderson. 


19:46 S-a terminat prima repriză pe Mane Garrincha. Columbia și Coasta de Fildeș sunt la egalitate, 0-0, după o primă repriză în care cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Teofile Gutierrez. La acest scor, ambele echipe au patru puncte. După cum se vede în cifrele de mai jos, meciul a fost foarte echilibrat


INTRĂ‚ AICI PENTRU A CITI PRIMA PARTE A LIVE BLOGULUI

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Vrea să plece de la FCSB
Vrea să plece de la FCSB
Răzvan, minorul căutat cu disperare, mesaj halucinant pentru părinți! Mama lui a avut un șoc
Răzvan, minorul căutat cu disperare, mesaj halucinant pentru părinți! Mama lui a avut un șoc
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Faza care l-a uimit pe MM Stoica, în direct din Germania:
Faza care l-a uimit pe MM Stoica, în direct din Germania: "Doar FCSB poate face asta în străinătate. De puţine…
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de…
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a venit de urgenţă acasă!
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a…
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când Bahmu nu a mai ținut cont de nimic
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când…
Adio, Călin Georgescu! Lovitura care îl distruge definitiv. Au apărut interceptările
Adio, Călin Georgescu! Lovitura care îl distruge definitiv. Au apărut interceptările
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui la telefon în momentul în care s-a produs tragedia: „Mi-a strigat numele de două ori”
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×