Primul Meu Mondial. Ilie Dumitrescu: „În copilărie, am fost fan Brazilia. La miuțe, eram mereu Zico”. Decepția trăită de stelist în 1982

Primul Meu Mondial. Ilie Dumitrescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jurnalistul Costin Ștucan a stat de vorbă cu fotbaliști care au reprezentat România la turneele finale de Campionat Mondial și a realizat seria de articole Primul Meu Mondial. Sunt întoarcerile în timp ale adulților care au jucat la edițiile din Mexic 1970, Italia 1990, SUA 1994 și Franța 1998. Din amintirile lor, se recreează meciuri și idoli din vremuri în care românii urmăreau cea mai importantă competiție din lume cu ajutorul unui transformator argintiu. Atașat la antenă, aducea în case imagini cu purici difuzate de televiziunile din țările vecine. Regimul Ceaușescu făcea economie cu drepturile de difuzare ale Campionatului Mondial, la fel cum naționala lui Pițurcă face economie la calificări. Restricția nu i-a împiedicat pe Liță Dumitru, Hagi, Ilie Dumitrescu, Balint sau Belodedici să viseze că sunt Pele, Kempes, Zico sau Maradona în meciurile improvizate în stradă, la finalul partidelor de la Mondiale.

În vara lui 1982, România era conectată la Campionatul Mondial din Spania doar prin intermediul vecinilor de la televiziunea bulgară. Naționala antrenată în preliminarii de trei antrenori, Valentin Stănescu, Ștefan Kovacs și Mircea Lucescu, ratase calificarea la turneul final, deși bătuse Anglia la București (2-1) și făcuse 0-0 pe Wembley, iar așteptarea avea să dureze încă 8 ani.

În acel final de iunie, marea favorită la câștigarea titlului mondial se anunța Brazilia antrenată de Tele Santana. Era echipa care fermeca ochii telespectatorilor, în special pe cei ai copiilor. Printre ei, un junior al Stelei în vârstă de 13 ani și jumătate, aflat la centrul de copii din Ghencea din 1977. „Spania 1982 este primul turneu final din viața mea de care îmi amintesc. S-a dat la televizor, dar la bulgari. Eu țineam cu Brazilia. Tata mă zăpăcise cu ei și transmisese această pasiune tuturor din familie”, povestește analistul TV Ilie Dumitrescu, ajuns acum la 45 de ani.

Turneul final din Spania s-a disputat după un sistem unic. Numărul echipelor a crescut de la 16 la 24, iar FIFA a decis să programeze două faze ale grupelor, urmate de semifinale și finale. Favoriții lui Ilie Dumitrescu au terminat grupa a 6-a pe primul loc, după victorii cu URSS, Scoția și Noua Zeelandă, iar în faza a doua au învins campioana mondială Argentina. Meciul decisiv pentru calificarea în semifinale s-a jucat pe 5 iulie 1982 între Brazilia și Italia. „Acesta este partida de care îmi amintesc cel mai bine. A fost 3-2 pentru Italia după ce mai tot meciul s-a jucat în preajma careului lor. Italia mi se părea o echipă urâtă care se apără tot timpul. Îi țin minte pe Gentile, pe Rossi, pe Collovati, pe Conti, pe Scirea. Tardelli era incredibil”, spune Dumitrescu.

Curios, puștiul de 13 ani are în cap toată echipa care i-a produs o mare decepție. „Rossi a dat trei goluri, Italia a condus, a egalat Socrates, însă Brazilia a pierdut. Italienii erau niște antieroi, nu-i simpatizai, însă îi țineai minte”.

Ilie Dumitrescu vorbește despre jocul spectaculos al Braziliei din 1982 și despre efectele acestui stil. „Nu mă gândeam atunci că voi ajunge să dau goluri la un Campionat Mondial, visul meu era să joc pentru Steaua. Eram la juniori și, deși nu mai ieșeam pe stradă să joc fotbal, aveam miuțele noastre la antrenamente. Eu eram mereu Zico, omul care lovea mingea cu exteriorul atât de natural”. Coincidență, într-un interviu acordat ESPN, fostul internațional englez Steve McManaman, care în 1982 avea 10 ani și era junior la Liverpool, a declarat că „din acea vară, la meciuri îmi închipuiam mereu că sunt Zico, îmi imaginam că driblez adversarii la fel ca el”. Copiii influențați de Zico, Dumitrescu și McManaman aveau să devină adversari în Premier League, un deceniu și ceva mai târziu. Românul e amuzat de coincidență și se alintă: „McManaman, eu… Fotbaliști, îți dai seama. El nu a jucat la Mondial, eu am fost pe acolo. S-a legat la mine…”.

Patru ani mai târziu, România a ratat din nou Campionatul Mondial, iar televiziunea din Dorobanți a ales din nou să ignore meciurile. Ilie Dumitrescu a văzut partidele tot la bulgari. „În 1986, deschisesem bine ochii. A fost Mondialul lui Maradona. Eram coleg cu Răzvan Lucescu la naționala ’87 și el îmi spunea de Argentina, cu Batista, cu Maradona, cu Valdano, cu Burruchaga, că o să fie o echipă bună. Știa toate astea de la taică-său care era atunci antrenor la națională”. Juniorul Stelei a suferit o nouă decepție. Brazilia lui Zico a fost eliminată în sferturi de Franța după lovituri de departajare: „Țin minte că Zico și Socrates au ratat penaltyuri”.  

Post scriptum

În 1990, fanul Braziliei a participat la primul său turneu final ca jucător. „Nu am evoluat foarte mult, dar a contat că am participat la un Campionat Mondial. Contează atmosfera de la un turneu final. E un eveniment unic, special”. În 1994, Dumitrescu a făcut meciul carierei sale: a dat două goluri și o pasă de gol împotriva Argentinei, în optimi. Legătura sa cu Mondialul s-a încheiat în 1998, când fostul junior al Stelei a evoluat la turneul din Franța.

Campionatul Mondial din 1982

Țara organizatoare: Spania
Finala: Italia – RF Germania 3-1
Echipa campioană (5-3-2): Zoff (cpt.) – Bergomi, Gentile, Scirea, Collovati, Cabrini – Oriali, Tardelli, Graziani (Altobelli) – Conti, Rossi. Antrenor: Enzo Bearzot
Golgeter: Paolo Rossi (6 goluri)
Vedete: Rossi, Zoff (Italia), Zico, Socrates (Brazilia), Boniek (Polonia), Maradona (Argentina), Platini, Giresse (Franța), Rummenigge (RFG)
Meciuri de poveste: RFG – Algeria 1-2, Italia – Argentina 2-1, Argentina – Brazilia 1-3, Italia – Brazilia 3-2, RFG – Franța 3-3 (5-4 d.p.), Italia – RFG 3-1

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Aproape de un ACORD! Italienii scriu că transferul lui Ianis Hagi se face
Aproape de un ACORD! Italienii scriu că transferul lui Ianis Hagi se face
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia…
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING | Mutu revine în Liga 1.
BREAKING | Mutu revine în Liga 1. "Briliantul" şi-a dat acordul şi preia un club de mare tradiţie din fotbalul…
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că mai este cea din trecut
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Logodnica lui Ștefan Târnovanu, răvășitoare în costum de baie! Loredana se bucură de o vacanță exotică alături de portarul FCSB-ului
Logodnica lui Ștefan Târnovanu, răvășitoare în costum de baie! Loredana se bucură de o vacanță exotică alături de portarul FCSB-ului
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat: Problema este că a apărut...
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat: Problema este că a apărut...
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat:
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ministrul de Externe al Germaniei avertizează despre “flota fantomă” a Rusiei şi necesitatea sancţiunilor
Ministrul de Externe al Germaniei avertizează despre “flota fantomă” a Rusiei şi necesitatea sancţiunilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Jador și Oana Ciocan s-au căsătorit în secret. Ce rochie de vis a purtat mireasa și pe cine au ales să le fie nași
Jador și Oana Ciocan s-au căsătorit în secret. Ce rochie de vis a purtat mireasa și pe cine au ales…
×