Declarațiile lui Eden Hazard (27 ani), înainte de duelul dintre Franța și Belgia, pentru un loc în finala Campionatului Mondia, agită și mai mult atmosfera care învăluie cele două echipe. Căpitanul „dracilor roșii” a mărturisit că în copilărie a susținut selecționata Franței, iar idolii săi au fost câștigătorii Cupei Mondiale din 1998.
La conferința de presă dinaintea meciului, decarul belgienilor a recunoscut: „Împreună cu frații mei, am susținut mai mereu Franța, pentru că am crescut cu generația `98. Pe atunci nu erau tricouri ale Belgiei, de aceea purtam unele ale Franței. Nu vreau să subestimez echipa Belgiei de atunci, erau jucători foarte buni, dar Franța era echipa acelor vremuri”. Fotbalistul își va întâlni acum idolul din copilărie, pe Didier Deschamps, din postura de adversari.
Belgia este împărțită în două mari regiuni, cu limbi și culturi diferite. Zona de Nord, Flandra, este vorbitoare de limbă olandeză, iar zona de sud, Valonia, de limbă franceză. Încă din copilărie, Eden Hazard a fost mai apropiat de cultura franceză. Acesta s-a născut în Louviere, regiune valonă. La 14 ani, a ajuns la academia de juniori a lui LOSC Lille, echipă unde a jucat până în 2012, când a fost trasnferat de Chelsea.
Hazard mai are trei frați, și ei fotbaliști. Thorgan Hazard (25 ani) joacă din 2015 la Borussia Monchengladbach (Bundesliga). Kylian (22 ani) a fost cooptat în 2017 la echipa de tineret a lui Chelsea, iar mezinul Ethan (15 ani) joacă la AFC Tubize, în țara natală. Alături de Eden, Thorgan Hazard a fost inclus de selecționerul Roberto Martinez, în lotul jucătorilor de la Cupa Mondială.
CLICK AICI PENTRU POZA CU HAZARD ÎN TRICOUL FRANȚEI
Articol scris de Cristinel Roșu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER