Petrecerea luptătorilor! Franța – Croația e finala Cupei Mondiale, după ce Mandzukic a „ucis”, în prelungiri, marele vis al Angliei. Cronica partidei în care Modric și Rakitic i-au depășit pe Suker și Boban

Petrecerea luptătorilor! Franța - Croația e finala Cupei Mondiale, după ce Mandzukic a
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Croația rescrie istoria! Miercuri seară, la Moscova, Modric, Rakitic și colegii lor au învins Anglia, scor 2-1, după prelungiri, și s-au calificat în prima finală de Cupă Mondială din istorie. Mario Mandzukic a marcat golul decisiv, în minutul 110, și a făcut posibilă reeditarea semifinalei din 1998.
  • Franța – Croația se joacă pe 15 iulie de la ora 18:00, la Moscova, tot pe „Lujniki”, stadionul care a găzduit și a doua semifinală.

11 iulie 2018. Nu e ziua Reginei, e data așteptată de englezi de 28 de ani. Penalty-ul lui Waddle și lacrimile lui „Gazza” Gascoigne sunt vii în memoria celor care au prins momentul „Torino 1990”, când nemții s-au ridicat deasupra. Southgate, eroul negativ de la EURO 1996, e selecționerul. Torino e Moscova, Germania de Vest e Croația. Acea Croație care caută prima finală de Mondial din istorie, la 20 de ani de când Lilian Thuram frângea visul generației excepționale a lui Davor Suker, actualul președinte al Federației. Ca și atunci, Franța e în finală, cu Deschamps pe post de lider. Pot Kane, Sterling și Alli să reușească ce au încercat în zadar Gerrard, Lampard, Beckham și Rooney? Sunt Rakitic, Mandzukic și Modric eroii așteptați de la Suker și Boban încoace? Drumul înapoi în istorie se termină, Cakir fluieră, 78.000 de fani fierb.

Trippier is the new Beckham

„Catapultat” pe bancă doar pentru că un jurnalist viclean l-a prins în ofsaid pe rigidul Sam Allardyce, Southgate e consecvent, ca orice englez. Aceeași echipă ca în optimi și sferturi, aceeași tactică și miza e pe faze fixe. Croații par mai flexibili, Modric și Rakitic sunt obosiți, dar clasa nu le-o ia nimeni. Teoretic, nu e loc de surprize în start, dar Luka, cu gândul la Balonul de Aur, e neglijent și-l faultează pe Dele Alli la marginea careului. Prima șansă dintr-un meci strâns? Nu, primul gol! Pentru că Trippier (5) se transformă în Beckham, pune cu mâna o lovitură liberă peste zid, îl face inutil pe Subasic și dă startul distracției. Mintea englezilor zboară spre marea finală, spre titlurile de Sir, iar jocul nu face decât să-i confirme. Maguire și Stones închid orice poate semăna a culoar, însă au limite. Rebic (21 și 32) are primele șanse, Kane e prins în ofsaid (23), apoi ratează singur cu Subasic (30) și presiunea începe să se simtă. Lotul croaților e subțire, Dalic se uită degeaba spre bancă, dar are o doză de noroc când Lingard (35) trimite la o palmă de bară. În rest, liniște pe frontul croat, cel puțin până la finalul reprizei.

Națiunea care renaște

Croații au trecut prin lucruri mult mai grave decât un dezavantaj de un gol la pauza semifinalei de Cupă Mondială. Nici Pickford, nici 240 de minute jucate în optimi și sferturi nu-i vor împiedica să lase ultima picătură de sânge la Moscova. Te uiți la Perisic, Mandzukic, Lovren și Vida și îți dai seama că sunt pregătiți pentru orice! După un război teribil, nimic nu-i mai mișcă. Dalic nu face mare lucru, doar injecția cu adrenalină. Englezii sunt molcomi în start de repriză, avertismentul vine de la Rakitic (65), dar nu e luat în calcul. Recuperat miraculos, Sime Vrsaljko centrează perfect, Walker – fundașul dreapta transformat în central -, se culcă pe o ureche, Perisic vine, îi pune talpa deasupra capului (68) și mută tabela din loc. 1-1, noțiunea de restart chiar se potrivește, pentru că jocul se schimbă. Southgate trebuie să mute, pentru că bara lui Perisic (72) îi arată că așa nu se mai poate. Intră Rashford, iese Sterling, însă momentumul e la croați. Mandzukic (83) îl nimerește pe Pickford, Kane (90+3) are șansa loviturii de grație, dar și goleadorii mai ratează ținta. 1-1 după 90 de minute e filmul în care ambele au mai jucat!

Mario e eroul!

Rose la Young și Dier la Henderson, respectiv Pivaric la Strinic. Schimbări post pe post, pentru că nimeni nu riscă. Și ritmul e lent, englezii caută fazele fixe, iar croații sunt mulțumiți. Centrare Trippier, cap Dier (99), dar Vrsaljko e acolo când Subasic e depășit. Pase în lateral, multe greșeli personale și Mandzukic (105+1) sună trezirea cu o ocazie rarisimă. Apără Pickford, însă Anglia nu mai contează, cu toate că Southgate își strânge războinicii la mijloc în pauza dintre reprize. Preparatorul fizic al ex-iugoslavilor merită două medalii, oboseala nu există și englezii se prăbușesc, cu jucătorii importanți inexistenți. Ratează Brozovic (108), însă lecția nu e învățată. Walker respinge parcă pentru a-l face pe Guardiola să-și pună mâinile în cap, Stones completează scenariul sumbru și uită să plece de pe loc, iar astfel de gafe nu se iartă. Nu în semifinala de Cupă Mondială pentru care Mandzukic și-ar da un rinichi doar să iasă învingător. Sprint scurt, șut cu stângul (110) și gloria e aproape!

Cu experiența sutelor de meciuri la nivel înalt, croații știu să omoare jocul. Southgate îl aruncă pe teren pe Vardy, aproape-l imploră să marcheze, dar Subasic, Vida și Lovren formează un zid peste care nu treci. Un zid al voinței, al ambiției, al determinării date de toate grelele încercări din carieră. Cakir fluieră „one last time”, petrecerea luptătorilor începe!

Croația iese învingătoare dintr-o bătălie teribilă, se califică în prima finală de Mondial din istorie și sâmbătă, de la ora 18:00, la Moscova, tot pe „Lujniki”, are de trecut testul picat în urmă cu 20 de ani. Vor fi Rakitic, Mandzukic și Modric eroii așteptați de la Suker și Boban încoace?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Decizie luată de Parlament după controlul lui Piedone: Pleacă toți
Decizie luată de Parlament după controlul lui Piedone: Pleacă toți
Un concurent de la „Casa Iubirii”, AMENINȚAT în mall! Un băiat s-a apropiat de el și i-a cerut… „Observ că avea un briceag la el”
Un concurent de la „Casa Iubirii”, AMENINȚAT în mall! Un băiat s-a apropiat de el și i-a cerut… „Observ că…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
ULTIMA ORĂ | Uşă închisă! Selmani nu-şi prelungeşte contractul cu Dinamo şi pleacă din România
ULTIMA ORĂ | Uşă închisă! Selmani nu-şi prelungeşte contractul cu Dinamo şi pleacă din România
Raluca Bădulescu, imagini aproape nud în mediul online! Cum s-a lăsat fotografiată: fanii sunt în extaz
Raluca Bădulescu, imagini aproape nud în mediul online! Cum s-a lăsat fotografiată: fanii sunt în extaz
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi negative!
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi…
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
Vremea se schimbă radical de luni în ţară. Revin ninsorile, iar temperaturile scad cu 20 de grade
Vremea se schimbă radical de luni în ţară. Revin ninsorile, iar temperaturile scad cu 20 de grade
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Mama lui Dan Petrescu a murit! Dramă uriaşă pentru antrenorul de la CFR Cluj
Mama lui Dan Petrescu a murit! Dramă uriaşă pentru antrenorul de la CFR Cluj
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am suferit o PAREZĂ'
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am…
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o:
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
×