Polonia, absență nemovitată la Kazan! Columbienii au dominat autoritar. „El Tigre” și cântecul care a răsunat în toată Rusia. Cronica meciului

Redactor:
Daniel Anghel
Polonia, absență nemovitată la Kazan! Columbienii au dominat autoritar.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Columbienii au bifat primele trei puncte în grupa H, după ce s-au impus în meciul al doilea din cadrul grupei H, după ce în primul meci a fost învinsă de Japonia, scor 2-1. James Rodriguez&Co. au înviorat jocul, au bifat cele mai periculoase ocazii și au reușit să profite de două găuri în defensiva poloneză, marcând două dintre cele trei goluri pe baza greșelilor de apărare ale băieților lui Nawalka.

Sud-americanii au avut un început ambițios de meci la Kazan, și au pus stăpânire pe balon, având o posesie de 55% înainte de intrarea la cabine. Ocaziile au lipsit de ambele părți în prima parte, iar Cuadrado a mai destins atmosfera pe stadion, cu o acțiune proprie, în urma căruia a trecut de doi jucători cu o serie de driblinguri, dar Szczesny l-a blocat și a îndepărtat pericolul. Prima minge pe poartă a însemnat și primul gol.

Fundașul de aproape doi metri al Barcelonei, Yerry Mina, a deschis scorul în minutul 40 cu o lovitură de cap, după ce a reluat o centrare venită din piciorul mijlocașului lui Bayern, James Rodriguez, și i-a luat fața unui Szczesny ce nu a putut ajunge să boxeze balonul, care urma să ajungă în plasa porții și să stabilească scorul pauzei, 1-0.

„Am pierdut o națională, zona Kazan”

Polona, care ne-a învins în preliminariile pentru CM 2018 cu 3-1, respectiv 3-0, a fost de nerecunoscut în fața Columbiei, bifând primul șut pe spațiul porții tocmai în minutul 59, prin Robert Lewandowski, dar șutul său a fost blocat de Ospina. Șansele polonezilor s-au risipit odată cu golul lui Falcao din minutul 70, care a fructificat o pasă de geniu plecată din piciorul lui Quintero, și a înscris primul său gol la o Cupă Mondială la 32 de ani, declanșând nebunia în sectoarele sud-americane ale stadionului din Kazan: „El Tigre Falcao”. Vârful lui Monaco nu a terminat meciul pe teren, fiind schimbat în minutul 78 cu Carlos Bacca, și lăsând banderola de căpitan pe brațul lui James.

Golul lui Cuadrado din minutul 75 a închis tabela, după ce acesta a preluat un balon plecat din piciorul lui Falcao, și l-a executat pe Szczesny singur cu portarul. Uribe putea da golul turneului pe finalul partidei, după ce mingea expediată de el cu călcâiul l-a învins pe goalkeeper-ul polonez, dar Bednarek a îndepărtat balonul de pe linia porții.

S-a terminat 3-0 pentru sud-americani, care rămân cu șanse pentru accederea în optimile Cupei Mondiale. Cu trei puncte, Columbia ocupă locul trei, la un punct de primele două echipe din grupă, Senegal și Japonia. Ultima etapă, împotriva senegalezilor, va decide dacă traseul formației lui Pekerman se va opri, sau nu, aici.

Polonia – Columbia 0-3 (Mina 40, Falcao 71, Cuadrado 75)

Polonia: Szczesny – Pazdan (Glik 81), Bednarek, Piszczek – Rybus, Goralski, Krychowiak, Bereszynski (Teodorczyk 73) – Kownacki (Grosicki 57), Lewandowski, Zielinski

Columbia: Ospina – Arias, Mina, Sanchez, Mojica – Barrios, Aguilar (Uribe 32) – J. Rodriguez, Cuadrado, Quintero (Lerma 73) – Falcao (Bacca 78)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×