Spania – Rusia, meci decis de ruleta rusească. Ibericii merg acasă după o înfruntare în care au refuzat să joace fotbal. Cronica primei mari surprize din optimi

Redactor:
Daniel Anghel
Spania - Rusia, meci decis de ruleta rusească. Ibericii merg acasă după o înfruntare în care au refuzat să joace fotbal. Cronica primei mari surprize din optimi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rusia și Spania au fost protagonistele unuia dintre cele mai plictisitoare meciuri de la acest turneu final, care, probabil, nu s-ar fi terminat vreodată dacă n-ar fi existat loviturile de departajare.

Ibericii au început slab meciul, și au demonstrat că nu au renunțat la stilul de joc care i-a făcut celebri, în pase, din două atingeri. Contrar așteptărilor, scorul s-a deschis mult mai devreme, în minutul 12. Asensio a centrat decisiv la autogolul unui Ignashevich aflat sub anestezia unei manevre de Wrestling, marca Sergio Ramos, reușită care a adus liniștea în jumătatea spaniolă, care nu s-a grăbit după golul cu numărul doi. Băieții lui Hierro au pus stăpânire pe balon, încercând să-i anihileze încet, dar sigur pe ruși, cu peste 300 de pase în minutul 35 și o posesie de 71% la pauză. Golovin i-a adus pe spanioli cu picioarele pe pământ în minutul 36, cu un șut cu interiorul, dar pe lângă poarta lui De Gea.

Pique i-a animat pe cei 75.000 de suporteri ruși prezenți la această partidă, după ce a jucat volei în careul iberic, iar centralul olandez Kuipers a dictat lovitură de pedeapsă, ce a fost transformată imediat de Dzyuba, fără nicio șansă pentru De Gea. Spaniolii au avut ultimul cuvânt de spus în prima repriză, la șutul blocat al unui Isco prin piciorul căruia au trecut toate mingile periculoase ale băieților lui Hierro. Diego Costa a tras cortina peste prima parte.

Fluierul reprizei secunde nu a adus mari schimbări în jocul ibericilor, care au continuat să-i amețească pe ruși cu pasele repretate. Jordi Alba a avut prima „ocazie” în minutul 47, după ce a reluat cu coapsa, pe lângă poartă, o minge trimisă în careu. Isco l-a trezit pe Akinfeev după 12 minute în care goalkeeper-ul rus nu a avut de lucru, cu o acțiune personală încheiată cu un șut din unghi închis, respinsă de același Akinfeev în corner. David Silva a reluat cu capul slab o minge primită de pe partea dreaptă, dar Akinfeev nu a avut emoții, balonul trimis de mijlocașul lui Pep fiind trimis mult pe lângă poartă. Hierro a dat „milităria jos din pod” în minutul 67, când l-a introdus pe mult prea experimentatul Andres Iniesta, dar nici „Don Andres” nu a putut sparge zidul lui Cherchesov. Prima încercare a legendei catalane a fost în minutul 85, cu un șut din prima, pe jos, respins de Akinfeev. Cheryshev putea da lovitura pe final, dar a trimis slab de la marginea careului și a tras cortina peste timpul regulamentar.

Jocul slab prestat de cele două echipe a continuat și în prima repriză a prelungirilor, Asensio semnând prima și singura ocazie în minutul 100, și încoronând o primă parte în care mingea a fost „arestată” de iberici, cu un șut puternic de la distanță, dar pe direcția lui Akinfeev. Rodrigo a mai resuscitat jocul ibericilor în partea secundă, cu o dublă ocazie, dar Akinfeev a fost la post. Centralul olandez Kuipers le-a refuzat un penalty spaniolilor în finalul părții secunde a prelungirilor, după ce Ramos și Pique au fost ținuți în careul lui Akinfeev, și nu s-a mai întâmplat nimic. Kuipers fluieră finalul prelungirilor, și vine momentul…

Ruleta rusească

Iniesta își așează primul mingea pe punctul cu var și îl execută lejer, calm și fără emoții pe Akinfeev. Vine rândul lui Smolov, care se apropie timid de balon și îl execută pe un De Gea care atinge mingea, dar nu o poate opri din drumul spre gol. Pique a tras calm și l-a executat pe goalkeeper-ul lui TSKA Moscova pentru 2-1. Ignashevich a punctat pentru 2-2 în stilul caracteristic al lui Ovidiu Herea, iar scorul a rămas intact. Koke a șutat slab, pe mijloc, însă Akinfeev a rămas nemișcat, a respins cu piciorul și a oferit un avantaj, de care Rusia a știut să profite. Golovin a punctat și el pentru un 3-2 sigur. Ramos a transformat și el după ce s-a îndreptat cu pași mari spre balon. Cheryshev a înscris și el, iar Akinfeev a avut ultimul cuvânt de spus. Aspas se îndreaptă spre balon cu pașii unei feline, iar goalkeeper-ul rus respinge cu piciorul și pune capăt emoțiilor.

Rusia câștigă la loteria penalty-urilor probabil cel mai plictisitor meci de la acest turneu final, și trimite acasă o națională a Spaniei cu tot cu cele 1029 de pase reușite în această partidă. Naționala lui Cherchesov va întâlni câștigătoarea dintre Croația și Danemarca.
 

Spania – Rusia 1-1; 3-4 d.l.d.d. (Ignashevich 12 ag. / Dzyuba 41 pen.)

  • Spania: De Gea – Nacho (Carvajal 70), Pique   , Ramos, Alba – Busquets, Koke – D. Silva (Iniesta 67), Asensio (Rodrigo 104) – Isco – Costa (I. Aspas 80)
  • Rezerve: Arrizabalaga, Reina – Thiago, Azpilicueta, Lucas, Monreal, Odriozola, Saul
  • Rusia: Akinfeev – Fernandes, Kudryashov, Kutepov   , Ignasevich, Zhirkov (Granat 46) – Zobnin   – Samedov (Cheryshev 61), Kuzyaev (Erokin 97), Golovin – Dzyuba (Smolov 65)
  • Rezerve: Lunev, Gabulov – Dzagoev, Gazinskiy, Al. Miranchuk, An, Miranchuk, Semenov

4-5: Iago Aspas trage, Akinfeev se întinde și respinge cu piciorul peste poartă, iar Rusia e în sferturi!


4-5: Cheryshev înscrie!


4-4: Ramos înscrie sigur, chiar dacă a ezitat. L-a trimis în dreapta pe Akinfeev și a tras în stânga lui.


3-4: Golovin înscrie sigur!


3-3:  Koke ratează! Trage slab în stânga lui Akinfeev, iar portarul parează!


3-3: Ignashevic înscrie.


3-2: Pique înscrie sigur, bară-gol, cu Akinfeev plecat în dreapta, mingea ducându-se în stânga portarului.


2-2: Smolov bate primul pentru ruși, trage tare în stânga, De Gea ghicește colțul, dar nu poate face nimic.


2-1: Iniesta transformă prima lovitură de departajare. Don Andres îl trimite în stânga pe Akinfeev, trage în dreapta și e gol!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Şumudică a pus tunurile pe selecţioner după Rapid - Universitatea Craiova 1-2:
Şumudică a pus tunurile pe selecţioner după Rapid - Universitatea Craiova 1-2: "Nu mai înţeleg! Nu pot să-i spun să…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Scandal general la un meci de fotbal din Sălaj după ce o fată de 14 ani a fost lovită de un părinte, în faţa tuturor
Scandal general la un meci de fotbal din Sălaj după ce o fată de 14 ani a fost lovită de…
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×