UPDATE: Demisia lui Vilanova a fost oficializată de președintele Sandro Rosell. „După rezultatul ultimelor teste medicale, am hotărât că Tito nu mai poate continua ca antrenor. Un nou tehnician va fi anunțat luni. E o lovitură foarte puternică, dar vom continua”, a spus Rosell într-o conferință de presă în această seară.
Așa cum a anunțat Rosell, șefii Barcelonei vor oficializa numirea pe bancă a unui nou antrenor la începutul săptămânii viitoare. Catalanii trebuiau să joace un amical cu Lechia Gdansk mâine, dar acesta a fost anulat. Următorul meci al Barcei va fi miercuri, un amical cu Bayern.
Starea de sănătate a lui Tito Vilanova s-a înrăutățit din nou. Conform presei spaniole, cancerul care l-a chinuit pe Vilanova în ultimii doi ani a revenit
*Vilanova fusese diagnosticat cu cancer în noiembrie 2011 *Tehnicianul Barcei va fi înlocuit de Rubi, antrenorul echipei de ligă secundă Girona în sezonul precedent
În ultimii ani, cancerul a devenit principala cauză de deces pe Glob. S-au înregistrat peste 7,6 milioane de cazuri mortale de cancer numai în 2012, iar în 2030 numărul acestora e prognozat să crească la 13,2 milioane. De cancer suferă și Tito Vilanova, fostul antrenor al Barcelonei. Care a învins de două ori boala, dar care, se pare, nu poate să scape de reapariția tumorilor maligne, din cauza cărora a demisionat în această seară din funcția de antrenor al Barcelonei.
Diagnosticat în noiembrie 2011
Vilanova a fost numit antrenor al Barcelonei pe 27 aprilie 2012, adică exact în momentul în care Pep Guardiola a anunțat că va renunța la banca tehnică a formației catalane. Mutarea era bizară pentru mulți, dar normală pentru clubul catalan. „Tito cunoaște foarte bine echipa pentru că a fost asistentul lui Guardiola. E un pas normal pentru echipa noastră”, spunea atunci Sandro Rosell, președintele clubului de pe „Camp Nou”. Însă mulți ziariști spanioli au scris atunci că Barca a riscat mult prin numirea noului tehnician. Vilanova fusese diagnosticat cu cancer la glanda parotidă în noiembrie 2011 și suferise deja o operație la Spitalul Vall d”Hebron. Teoretic, boala părea în remisie, iar Vilanova începuse perfect sezonul, Barcelona doborând record după record. Practic însă, lucrurile au stat altfel.
Recidivă în decembrie 2012 și încă una în iulie
Aproape de finalul lui 2012, la un an de la primul diagnostic, Vilanova a primit o veste cutremurătoare. „Ne pare rău să anunțăm că Tito a fost din nou diagnosticat cu cancer. El va suferi o operație și apoi va reveni la echipă”, au spus șefii Barcelonei. Într-adevăr, Vilanova a revenit la antrenamente la doar câteva zile după operație, dar nu a mai condus echipa, plecând din nou la tratament în New York. În acest timp, formația a fost condusă de Jordi Roura, iar jocul a început din nou să sufere. Când a revenit la echipă, Vilanova nu a reușit decât să câștige titlul. Iar în momentele de pregătire ale noului sezon, cariera de antrenor a catalanului de 44 de ani a fost din nou oprită. De data aceasta, cancerul a revenit din nou. Pentru a treia oară în doi ani! „A demisionat din proprie inițiativă, a considerat că nu mai poate face față postului”, au spus surse apropiate tehnicianului către cotidianul catalan „Sport”. Mutarea va fi oficializată în această seară, cu prilejul unei conferințe de presă.
Vine Rubi?
Presa iberică a început deja să nominalizeze antrenori pentru înlocuirea lui Vilanova. Dar se pare că Barca rămâne fidelă propriei filosofii de a promova antrenori din interiorul formației și îl va numi ca tehnician pe Rubi. Pe numele său Joan Francesc Ferrer Sicilia, catalanul de 43 de ani a fost cooptat în staff-ul catalanilor în această vară, după ce o antrenase pe Girona, echipă clasată pe locul 4 în Segunda Division în sezonul precedent.
43 de victorii a strâns Vilanova în 60 de meciuri pe banca Barcelonei
1 trofeu are Tito Vilanova cu Barcelona, campionatul în sezonul 2012-2013
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER