Picătura franțuzească!** Ucraina – Franța 0-2! Menez și Cabaye au dat avansul pentru biletele din sferturi

Picătura franțuzească!** Ucraina - Franța 0-2! Menez și Cabaye au dat avansul pentru biletele din sferturi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ploaia deasă a umplut stadionul ridicat din milioanele lui Ahmetov și arbitrul Kuipers i-a împins pe jucători la vestiare. Așa a început Ucraina – Franța. Înfășurați în prosoape, Ribery și Timoșciuk, colegi la Bayern Munchen, discutau amical pe tunel. Într-o germană aproximativă, cel puțin din partea ucraineanului, care își folosea mai mult mâinile pentru a fi înțeles. Afară, oamenii fugeau spre adăpostul cu hot-dog și bere. Uriașul Donbass Arena se golea treptat, dar imaginile nu aveau nimic în comun cu cele de la Franța – Anglia, jucat tot la Donețk, unde fanii au ațipit în timpul meciului. Acum, ucrainenii și francezii rămași în arenă dansau cu tricourile ude printre scaunele părăsite de cei care n-au mai vrut să îndure rafalele de ploaie. Unii mai inventivi s-au așezat pe burtă și au mimat înotul prin băltoacele formate în câteva minute pe trepte. Toate astea cu un spectacol natural de lumini și sunete, adică tunete și fulgere, și melodii potrivite pentru moment: Pitbull și Marc Anthony – Rain over me. Chiar și fără fotbal, operatorii surprindeau cele mai frumoase cadre de la acest Euro.

Ploaia lui Menez
Început cu o repriză de pauză și cu jucători uzi, dar mai odihniți, Ucraina – Franța promitea goluri. Găurile din cele două apărări păreau să fie cele mai solide argumente. Menez l-a nimerit pe Piatov (26), a tras pe lângă poartă acestuia de două ori, dar, în final, a reușit să-l și bată pe goalkeeper-ul lui Lucescu de la Șahtior. Nu înainte să-l învârtă ca într-un dans popular pe Selin. Natural a venit și golul lui Cabaye, iar ucrainenilor nu le-a rămas decât să regrete ocaziile lui Șevcenko din prima parte.


Min. 90+3 – Final de meci.

Min. 90 – Se arată 3 minute de prelungire.

Min. 87 – Nasri trage pe poartă de la 25 de metri, din lovitură liberă în poziție lateral stânga, Pyatov scoate în corner.

Min. 86 – xx Tymoshchuk vede galben.

Min. 85 – Konoplyanka trage taare de la 30 de metri, mingea este deviată și Lloris prinde.

Min. 84 – M’Vila trimite peste poartă de la 25 de metri.

Min. 82 – Aliyev trage peste poartă din loviutură liberă, de la 20 de metri, poziție centrală.

Min. 81 – xx Mexes vede și el galben.

Min. 79 – xx Debuchy este avertizat

Min. 75 – Schimbare la Franța. Giroud îi ia locul lui Benzema.

Min. 73 – Schimbare la Franța. Iese Menez, intră Martin.

Min. 72 – Ribery trimite peste poartă din lovitură liberă de la 23 de metri.

Min. 71 – Aliyev trage pe lângă poartă, de la 20 de metri, după ce driblează trei francezi.

Min. 68 – Schimbare la Ucraina. Intră Aliyev în locul lui Yarmolenko.

Min. 67 – Schimbare la Franța. Intră M’Vila în locul lui Cabaye.

Min. 65 – Cabaye nimerește bara cu un șut de la 16 metri.

Min. 62 – Benzema trage de la 20 de metri, Pyatov prinde.

Min. 60 – Schimbare la Ucraina. Iese Nazarenko, intră Milevskyi

Min. 56 – GOL FRANȚA! Benzema îi trimite lui Cabaye, la marginea careului, iar mijlocașul înscrie de lângă un fundaș al Ucrainei.

Min. 55 – xx Selin primește galben.

Min. 53 – GOL FRANȚA! Benzema îi pasează lui Menez, la marginea careului, dar atacantul lui PSG îl execută pe Pyatov cu un șut la colțul scurt.

Min. 51 – Rami îl deposedează pe Shevchenko în careul Franței.

Min. 49 – Șutul lui Shevchenko trece puțin pe lângă vinclul porții lui Lloris.

Min. 49 – Menez ratază din nou singur cu Pyatov.

Min. 46 – A început a doua repriză

Schimbare la Ucraina. Iese Voronin, intră Devic.

Min. 45+1 – Finalul primei reprize.

Min. 45 – Atac pozițional al Franței care se termină cu un aut de poartă.

Min. 40 – xx Menez vede galben.

Min. 39 – Nasri centrează din lovitură liberă, Mexes reia cu capul, iar Pyatov scoate în corner.

Min. 37 – Clichy gafează în marginea careului, Lloris trimite în corner.

Min. 34 – Shevchenko scapă de marcajul lui Rami și scapă spre poarta lui Lloris, Șutul fostului atacant al lui Milan este respins în față de goalkeeperul lui OM.

Min. 33 – Konoplyanka trage mult peste poartă de la 25 de meri.

Min. 29 – Menez trage în Pyatov din 14 metri. Ocazie importantă pentru Franța.

Min. 28 – Șutul lui Benzema, de la peste 20 de metri, se oprește în brațele lui Pyatov.

Min. 26 – Menez șutează peste poartă de la marginea careului, după o gafă în flancul drept al apărării Ucrainei.

Min. 25 – Yarmolenko trage pe lângă de la 20 e metri.

Min. 24 – Niciuna dintre două echipe nu și-a creat vreo oazie importană în ultimele 5 minute.

Min. 18 – Menez marchează după o pasă filtrantă a lui Ribery, dar golul este anulat pentru ofsaid.

Min. 12 – Clichy faultează la mijlocul terenului.

Min. 9 – Primul corner al partidei aparține Franței. Debuchy trage de la peste 25 de metri, Pyatov prinde.

Min. 6 – Benzema trage din marginea careului, Pyatov reține.

Min. 5 – Meciul s-a reluat la ora 20:00

Min. 5 ! Centralul partidei a hoărât să oprească partida din cauza unei ploi torențiale abătute asupra Donețkului. Meciul va fi reluat la ora 20:00.

Min. 4 – Pyatov iese la marginea careului și respinge o pasă ce-l căuta pe Meney

Min. 1 – A început prima repriză.


Ghicește rezultatele partidelor de la EURO 2012 și câștigă premii: mingi, console Xbox și un Smart TV!

Una dintre țările gazdă ale Campionatului European, Ucraina, dispută la Donețk al doilea meci al său în grupa D, contra Franței, de la ora 19:00.

UCRAINA (4-3-1-2): Pyatov – Husyev, Mykhalyk, Khacheridi, Selin – Yarmolenko, Tymoshchuk, Konoplyanka – Nazarenko – Voronin, Shevchenko
Rezerve: Koval, Goryainov, Kucher, Shevchuk, Rakitskiy, Butko, Garmash, Aliyev, Rotan, Seleznyov, DeviÇ

FRANȚA (4-2-3-1): Lloris – Debuchy, Rami, Mexes, Clichy – Cabaye, Diarra – Ribery, Nasri, Menez – Benzema

Rezerve: Mandanda, Carrasso, Evra, Réveillère, Koscielny, Valbuena, Matuidi, Malouda, M’Vila, Martin, Ben Arfa, Giroud

Adil Rami este omul de care Șevcenko trebuie să treacă azi pentru a aduce din nou fericirea în Ucraina. Însă „Shrek” nu este deloc un adversar facil pentru eroul ucrainean. La 25 de ani, jucătorul Valenciei a adunat deja 21 de prezențe și un gol în tricoul „cocoșilor galici”, deși în vremea junioratului a fost obligat să lucreze ca mecanic pentru a-și întreține familia.


Ucraina
Portari: Maxym Koval, Andriy Pyatov, Oleksandr Goryainov
Fundași: Yevhen Selin, Yevhen Khacheridi, Olexandr Kucher, Vyacheslav Shevchuk, Taras Mikhalik, Yaroslav Rakitskiy, Bohdan Butko
Mijlocași: Anatoliy Tymoshchuk, Denys Garmash, Olexandr Aliyev, Oleh Gusev, Ruslan Rotan, Serhiy Nazarenko, Yevhen Konoplyanka
Atacanți: Andriy Shevchenko, Andriy Voronin, Andriy Yarmolenko, Artem Milevskiy, Yevhen Seleznyov, Marko DeviÇ

Franța
Portari: Hugo Lloris, Steve Mandanda, Cédric Carrasso
Fundași: Patrice Evra, Adil Rami, Philippe Mexès, Anthony Réveillère, Laurent Koscielny, Gaël Clichy
Mijlocași: Mathieu Debuchy, Yohan Cabaye, Franck Ribéry, Samir Nasri, Blaise Matuidi, Jérémy Menez, Florent Malouda, Yann M’Vila, Alou Diarra, Marvin Martin, Hatem Ben Arfa
Atacanți: Mathieu Valbuena, Olivier Giroud, Karim Benzema


GRUPA D
Ucraina
Suedia
Franța
Anglia

Meciuri
11 iunie, ora 19.00 – Franța – Anglia, Donețk
11 iunie, ora 21.45 – Ucraina – Suedia, Kiev
15 iunie, ora 19.00 – Ucraina – Franța, Donețk
15 iunie, ora 21.45 – Suedia – Anglia, Kiev
19 iunie, ora 21.45 – Suedia – Franța, Kiev
19 iunie, ora 21.45 – Anglia – Ucraina, Donețk

PROGRAMUL COMPLET EURO 2012

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea peste cap
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea…
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de el. Reacția jucătorului
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru a preveni un dezastru
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru a preveni un dezastru
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii: Iubesc să ofer cât pot de mult
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii:…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în pauza dintre filmări și…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în…
Moment critic pentru Ungaria. Viktor Orban anunță zile grele: NU cerșim!
Moment critic pentru Ungaria. Viktor Orban anunță zile grele: NU cerșim!
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recuscut că urşii panda erau defapt câini vopsiţi
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recuscut că urşii panda erau defapt câini vopsiţi
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×