Antoine Griezmann a primit trofeul pentru cel mai bun jucător de la EURO 2016, la meciul cu Bulgaria

Antoine Griezmann a primit trofeul pentru cel mai bun jucător de la EURO 2016, la meciul cu Bulgaria
  • Publicat:
  • Actualizat:

Începutul partidei dintre Franța și Bulgaria, din etapa a doua a preliminariilor Campionatului Mondial din 2018, a avut parte de un moment festiv. Atacantul Antoine Griezmann a primit trofeul pentru cel mai bun jucător de la EURO 2016, grație celor șase goluri marcate la competiția din Hexagon.

Antoine Griezmann a primit înaintea meciului cu Bulgaria, disputat pe stadionul din Saint Dennis, trofeul pentru cel mai bun jucător al Campionatului European din această vară. Atacantul echipei Atletico Madrid a înscris de șase ori la competiția supremă din Europa.

Mai mult, Griezmann a început bine și preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018. Chiar dacă nu a înscris în primul meci, cu Belarus, încheiat 0-0, atacantul și-a luat revanșa în meciul de pe teren propriu, împotriva Bulgariei, unde a punctat de două ori.

Naționala antrenată de Didier Deschamps s-a impus cu scorul de 4-1, celelalte două reușite au aparținut lui Kevin Gameiro, colegul lui Griezmann de la Atletico Madrid. Pentru Bulgaria, a deschis scorul Aleksandrov, din penalty, în minutul 6.

Franța are 4 puncte în grupă, la egalitatea cu Olanda, care a învins, tot cu 4-1, vineri seară, reprezentativa Belarusului.

Franța: Hugo Lloris; Bacary Sagna (Djibril Sidibe 27′), Varane, Koscielny, Kurzawa; Pogba, Matuidi, Sissoko, Payet; Griezmann (Nabil Fekir 83′), Gameiro (Gingac 72′).

Bulgaria: Stoyanov; S.Popov, A.Aleksandrov, D.Pirgov, Z.Milanov; S.Dyakov, G.Kostadinov, M.Aleksandrov (Todor Nedelev 76′), G.Milanov; Marcelinho (Dimitar Rangelov 61′), I.Popov (Alexander Tonev 68′).

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Obligatoriu să înregistrați adresa de reședință! Se aplică din octombrie. Trebuie depusă dovada reședinței
Obligatoriu să înregistrați adresa de reședință! Se aplică din octombrie. Trebuie depusă dovada reședinței
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×