Jucătorii Irlandei de Nord au fost „dezamăgiți și extenuați” după înfrângerea (0-2) suferită vineri în București, împotriva primei reprezentative a României. Afirmația a fost făcută de mijlocașul Corry Evans, titular în partida de pe Arena Națională.
Parcursul impresionant al României la preliminariile pentru EURO 2016 a fost remarcat chiar și de jucătorii adversarelor din Grupa F. Corry Evans, mijlocaș la Blackburn Rovers în Championship, a doua divizie de fotbal din Anglia, a dezvăluit în presa din Irlanda modul în care jucătorii selecționerului Michael O’Neill au asimilat pierderea primelor puncte din cursa de calificare pentru turneul final ce va avea loc în Franța peste doi ani.
„Toată lumea din vestiar a fost dezamăgită și extenuată”, a declarat fotbalistul în vârstă de 24 de ani pentru publicația irlandeză Herald. „Am dat tot ce am avut mai bun din noi, dar asta nu a fost de ajuns împotriva celei mai bune echipe din grupă.”
Evans (plan secund), încercând să îl blocheze pe Chiricheș din a trimite mingea spre poarta apărată de Carroll. FOTO: AFP
„Ne-au presat constant și am fost nevoiți să jucăm defensiv pentru perioade lungi de timp, dar sincer credeam că vom reuși să rezistăm și să obținem un egal. Toți jucătorii sunt devastați. Este extrem de neplăcut să depui atât de mult efort și totuși să nu obții nimic. Este foarte greu de acceptat, dar așa este în fotbal.”
După patru etape, România este lider în Grupa F de la preliminariile pentru EURO 2016
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER