Oh, Dier! Anglia, egalată în prelungiri de Rusia, 1-1. Dier și Berezutski au marcat golurile. Albania – Elveția 0-1. Țara Galilor – Slovacia 2-1

Oh, Dier! Anglia, egalată în prelungiri de Rusia, 1-1. Dier și Berezutski au marcat golurile. Albania - Elveția 0-1. Țara Galilor - Slovacia 2-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

MECIURILE ZILEI LA EURO 2016: GRUPA A – Albania – Elveția, de la 16:00 (Dolce Sport 1), GRUPA B – Țara Galilor – Slovacia, de la 19:00 (Dolce Sport 1) și Anglia – Rusia, de la 22:00 (ProTV și Dolce Sport 1) – AICI AI PROGRAMUL COMPLET AL EURO 2016 și CLASAMENTELE GRUPELOR

Albania – Elveția 0-1 (Schar 5)

  • Albania: Berisha – Hysaj, Cana, Mavraj, Agolli – Kukeli, T. Xhaka (Kace 61), Roshi (Cikalleshi 73), Abrashi, Lenjani – Sadiku (Gashi 82)
  • Elveția: Sommer – Lichtsteiner, Schär, Djourou, Rodriguez, Behrami, Dzemaili, G. Xhaka, Shaqiri, Seferovic, Mehmedi (Embolo 62)

Țara Galilor – Slovacia 2-1 (Bale 10, Robson-Kanu 81 / Duda 61)

  • Țara Galilor: Ward – Chester, A. Williams, Davies,  – Gunter,, Allen, Ramsey (Richards 89), Edwards (Ledley 69), Taylor  – J. Williams (Robson-Kanu 71), Bale
  • Slovacia: KozÃ¡Ăik – Pekarik, Å krtel, Durica, Svento –  Mak, Kucka, HroÅ¡ovskÿ (Duda 60), HamÅ¡ik, Weiss (Stoch 83) – DuriÅ¡ (Nemec 60)

Anglia – Rusia 1-1 (Dier 75 / Berezutski 90+1)

  • Anglia: Hart – Walker, Cahill, Smalling, Rose – Dier, Alli – Lallana, Rooney (Wilshere 77), Sterling (Milner 87) – Kane
  • Rusia: Akinfeev – Smolnikov, V. Berezutski, Ignashevich, Schennikov – Neustadter, Golovin (Shirojov 77) – Smolov (Mamaev 85), Shatov, Kokorin – Dzyuba

Ceea ce presa engleză anunța, sfidătoare, drept un recital al trupei lui Hodgson, s-a transformat într-o demonstrație de neputință care a durat 75 de minute. 50.000 de suporteri veniți din Anglia, mulți dintre ei nevoiți să îndure bătăi crunte din partea ultrașilor ruși, au asistat la o demonstrație de „așa nu”. Kane, omul pe care toți și-l imaginau finalizând, a fost responsabil cu executarea cornerelor. Și problema nu ar fi fost atât de mare, însă Kane a făcut-o prost de fiecare dată. Ocaziile au existat în fața unei defensive aglomerate a rușilor, însă Lallana nu a putut trage altfel decât pe centrul porții, iar Sterling dă noi dovezi de neputință.

Partea a doua a jocului a început la fel de nesărat. Posesie de Barca, finalizare zero. Fără să facă schimbările cerute de suporterii englezi, Hodgson a respirat ușurat abia spre final. Dier a executat bine o lovitură liberă de la marginea careului în minutul 75 și, profitând de un zid așezat prost de Akinfeev, nu i-a dat nicio șansă portarului. Rușii au ieșit imediat la joc după primirea golului și, într-un moment de presiune la poarta lui Hart, Berezutski marchează cu capul după ce s-a înălțat exemplar. Oh, Dier! Șoc în Regat!


23:47 GOOOOL RUSIA! Incredibil, dar rușii egalează în minutul 90+1. Berezuțki plutește peste întreaga apărare a englezilor, reia cu capul și restabilește egalitatea. Se termină meciul, 1-1, după 90 de minute în care Anglia a fost echipa mai bună.


23:42 Raheem Sterling demonstrează că nu e cu nimic mai presus decât Andrei Ivan, face o cursă de 45 de minute apoi se împotmolește caraghios când dă de un adversar. E scos imediat de pe teren și locul lui e luat de Milner. Încă trei minute.


23:39 Statistica ne spune că Eric Dier, un închizător, a marcat mai multe goluri din lovitură liberă la un EURO decât Beckham, Gerrard și Lampard la un loc :). E minutul 85, iar rușii încearcă să preseze. Iese Smolov, intră Mamaev.


23:29 GOOOOL ANGLIA! Așteptăm un coș cu fructe pe adresa redacției ProSport de la Federația Engleză de Fotbal. La 10 secunde după ce l-am lăudat noi, portarul Akinfeev a așezat greșit zidul la o lovitură liberă de la marginea careului, iar Dier a reușit să înscrie.


23:26 Reflex senzațional al lui Akinfeev la șutul de la marginea careului al lui Rooney. Portarul Rusiei este singurul motiv pentru care tabela nu a fost modificată până acum.


23:23 Dacă fotbalul lipsește, măcar să admirăm arena din Marseille, una care a costat cu puțin mai mult decât al nostru stadion național.


23:16 Anglia începe să intre în criză de timp. Kane a dispărut din joc, Sterling se complică inutil aproape de fiecare dată, iar rușii prind curaj. Smolov ratează o ocazie bună în minutul 63.


23:00 Începe partea a doua, iar în social media este un adevărat spectacol al întrebărilor. De ce bate Kane cornerele? Nimeni nu are o explicație logică pentru decizia selecționerului Angliei. Și, adăugăm noi, problema nu e neapărat că le bate, problema e că le bate prost!


22:45 Pauză la Marseille! Într-o atmosferă frumoasă făcută de fanii englezi, echipa pregătită de Hodgson a presat în permanență poarta lui Akinfeev, însă Lallana în două rânduri, Kane și Sterling au ratat șanse mari de gol. Rușii se apără aglomerat, probabil cea mai evidentă demonstrație de defensivă de până acum la EURO.


22:40 Nivel destul de scăzut în ultimele minute, perioadă marcată de o lipsă cruntă de inspirație la finalizare pentru englezi. Rușii ies foarte, foarte rar din propria jumătate, nici Sorin Cârțu n-ar fi organizat mai bine apărarea.


22:23 Sterling scapă singur spre poarta rușilor, însă nu este capabil să șuteze în timp util și este blocat. Rușii și-au revenit între timp, iar ocaziile Angliei apar doar pe greșeli personale.


22:13 Cea mai întâlnită dilemă a momentului pe Twitter. Cel mai bun finalizator de pe teren bate cornerele pentru Anglia. De ce?


22:07 Anglia a început mai bine, e presiune la poarta lui Akinfeev. Lallana a avut o fază bună de gol în minutul 6, însă a tras pe centru dintr-o poziție foarte bună.


21:58 Un cor de fluierături a însoțit intonarea imnului Rusiei. La Marseille atmosfera este încărcată, iar pronosticurile specialiștilor indică o victorie fără probleme a Angliei. 


21:25 Meciul de la Marseille începe într-un context negativ. Mai multe persoane au fost arestate și cel puțin doi fani englezi au fost spitalizați de urgență după confruntări violente cu ultrașii ruși.


21:16 Facem trecerea spre Anglia – Rusia, iar mai sus puteți vedea echipele de start. Vardy e rezervă, Wilshere a rămas și el pe bancă, Hodgson mizează pe Rooney și Kane.


20:52 FINAL DE MECI! Țara Galilor obține prima victorie din istorie la chiar primul meci la Campionatul European! Lovitura liberă a lui Bale și golul lui Robson-Kanu le-au adus cele trei puncte băieților antrenați de Chris Coleman. Urmează Anglia – Rusia, de la 22:00.


20:45 Svento centrează foarte bine din banda dreaptă, Nemec scapă din marcaj și reia cu capul, dar mingea lovește bara!


20:39 GOOOOOL ȚARA GALILOR! Insistența galezilor dă roade. Ramsey ia o acțiune pe cont propriu, Skrtel se dezechilibrează, mingea ajunge la Robson-Kanu, iar șutul atacantului, pritnre picioarele lui Durica, se duce direct în poartă. 2-1 în minutul 81!


20:35 Meciul se apropie de final. E minutul 80, iar galezii forțează. Bale are o nouă șansă, din lovitură liberă, dar trage pe centru și Kozacik reține


20:19 GOOOOL SLOVACIA! Mak ia o acțiune pe cont propriu, intră în careu și pasează pentru Duda, iar mijlocașul înscrie cu un șut bine plasat. Inspirație nebună a selecționerului slovac, care-l introdusese pe Duda cu doar un minut înainte să înscrie.


20:15 Bale e aproape de dublă! Vedeta galezilor a primit o centrare excelentă din dreapta, a reluat cu capul, dar Kozacik a respins cu un reflex foarte bun.


20:05 A început repriza a doua, fără schimbări în cele două echipe. Din păcate, lucrurile degenerează la EURO 2016.


19:48 Se termină prima repriză. 1-0 pentru Țara Galilor, după 45 de minute într-un ritm bun.


19:40 Ramsey irosește un atac bun al galezilor, apoi șutul lui Hamsik e blocat. Încearcă și Weiss, dar slovacii nu reușesc să pună în pericol poarta lui Ward. Țara Galilor se apără atent și pare că așteaptă momentul oportun pentru a lovi pe contraatac.


19:25 Ritmul meciului a mai scăzut. Hamsik e singurul fotbalist al slovacilor care încearcă ceva, dar e susținut mult prea puțin de coechipieri. Slovacii pasează mult, dar galezii se apără bine. Statisticile după 25 de minute. Slovacia e superioară la toate capitolele, mai puțin pe tabelă.


19:12 GOOOOL ȚARA GALILOR! Gareth Bale execută o lovitură liberă de la 25 de metri, imprimă mingii un efect nebun, iar traiectoria îl păcălește pe Kozacik și mingea intră în poartă, 1-0 pentru galezi din minutul 10.


19:06 A început meciul, iar scorul putea deveni rapid 1-0. Bale a pierdut o minge în propria jumătate, Hamsik a scos din joc trei fundași adverși, a rămas singur cu portarul și l-a învins pe Ward, dar Davies a avut o intervenție incredibilă și a respins din fața porții. Rămâne 0-0.


18:45 De 20 de ani nu s-a mai întâmplat ca două debutante să joace una împotriva celeilalte într-un meci la EURO. Se întâmpla cu Croația și Turcia, se întâmplă și acum. Avem echipele de start de la Țara Galilor – Slovacia, meciul în care sunt așteptați să strălucească Bale și Hamsik.


17:50 Elveția a învins chinuit, cu 1-0, într-un meci în care Albania a jucat cu un om în minus încă din prima repriză. Într-un meci în care duelul dintre frații Xhaka a ținut atenția regizorului de transmisie, rezultatul a fost stabilit de gafa portarului Berisha. Acesta a ieșit prost pe o centrare din corner și i-a permis lui Schar să înscrie. Deși Sadiku a dat speranțe miilor de albanezi din tribunele stadionului din Lens, jocul a devenit mult mai greu în minutul 36. Căpitanul Albaniei a primit al doilea cartonaș galben după un henț stupid și a fost eliminat.

Chiar dacă ritmul meciului s-a mărit în partea a doua ca urmare a spațiilor mari lăsate de albanezi, în evidență au mai ieșit Seferovic și Sadiku, ambii cu câte o ocazie uriașă de gol. De Biasi s-a liniștit definitiv în minutul 87, atunci când Gashi a reușit să rateze singur cu portarul elvețienilor și a dat cu piciorul ultimei șanse de egalare.  Victoria elvețienilor nu ne convine, însă calculele nu se schimbă foarte mult. România trebuie să învingă în meciul direct, de pe 15 iunie, pentru a avea liniște.


17:34 Sadiku ratează o nouă șansă mare de gol. Albania nu s-a predat, fotbaliștii lui De Biasi știu că nu mai au nimic de pierdut și au ieșit la joc.


17:23 O altă ocazie uriașă pentru elvețieni. Seferovic scapă singur cu Berisha, însă portarul Albaniei își mai șterge din păcatele de la gol cu o intervenție magistrală.


17:09 Cea mai frumoasă imagine de la EURO? Sau cea mai, cum zice englezu’, disturbing? 


17:04 Începe a doua repriză, una în care Albania are o misiune foarte grea. Pentru România, rezultatul bun ar fi un egal. Între timp, Cana a făcut duș, s-a schimbat la costum și a luat loc în tribună.


16:48 Pauză la Albania – Elveția, scor 0-1. Schar a deschis scorul în minutul 5 după o greșeală a portarului Berisha, iar Cana, căpitanul Albaniei, a „rezolvat” partida fiind eliminat în minutul 36 după ce a primit două cartonașe galbene. Albani are lacune mari defensive, în special pe benzi acolo unde Rodriguez apare des și centrează. Shaqiri a fost și el activ în dreapta și doar ghinionul a făcut ca scorul să nu fie mai mare.


16:40 Anomaliile fotbalului într-o singură fotografie. Echipe naționale diferite pentru cei doi frați Xhaka. Știm că e veche povestea, dar…


16:38 Meciul s-a cam terminat pentru Albania! Cana face o prostie invers proporțională cu dimensiunile carierei sale de jucător și primește al doilea galben după un henț. E eliminat în minutul 36 și misiunea Albaniei e aproape imposibilă!


16:32 Ocazie uriașă pentru Sadiku. Cel mai în formă atacant din lotul Albaniei scapă singur cu Sommer după o lansare excelentă a lui Hysaj, însă nu reușește să îl învingă pe portarul Elveției.


16:26 Dacă meciul vă plictisește, vă arătăm o poză oarecare cu niște suporteri ai Albaniei. Oarecare, wink!


16:17 Un moment bun să ieși din nou la rampă, nu-i așa? Traducere, pentru cei care nu știu limba lui Beckham. Se face că celebrul Shaqiri nu a mai contribuit la un gol al Elveției din septembrie 2015, adică de o eternitate. Acum a centrat la golul lui Schar.


16:06 GOOOL ELVEȚIA! Unul dintre puținii elvețieni care nu e albanez, Schar, deschide scorul în minutul 5. Fotbalistul lui Hoffenheim reia cu capul după o lovitură de corner la care Berisha iese prost.


15:55 Imagini emoționante la Lens, acolo unde frații Xhaka sunt căutați de camerel de luat vederi. Albania 1 împotriva Albania 2 este pe cale să înceapă.


UPDATE 15:18 Echipele de start pentru Albania – Elveția confirmă duelul fraților Xhaka: ambii sunt titulari

UPDATE 15:00 A mai rămas o oră până la primul fluier al partidei Albania – Elveția și avem echipele de start:

  • Albania: Berisha – Hysaj, Cana, Mavraj, Agolli – Kukeli, Xhaka, Roshi, Abrashi, Lenjani – Sadiku
  • Elveția: Sommer; Lichtsteiner, Schär, Djourou, Rodriguez; Behrami, Dzemaili, Xhaka; Shaqiri, Seferovic, Mehmedi

UPDATE 14:30 Încă o dată, meciurile zilei de la Euro 2016


Grupa A urmează să fie completată, azi de la ora 16:00, cu meciul dintre Albania și Elveția. Partida al cărei rezultat ne interesează în mod direct se va disputa la Lens, pe Stade Bollaert-Delelis. La prima apariție într-un Campionat European, naționala Albaniei joacă împotriva unei naționale care are în componență mai mulți fotbaliști de origine albaneză și contra căreia are un palmares negativ: zero victorii, un egal și cinci înfrângeri.

Ambii selecționeri au probleme în alegerea unui „11” de start. Gianni de Biasi are probleme cu partea albaneză a familiei Xhaka, Taulant acuzând încă o accidentare la coapsă de pe urma căreia nu este sută la sută refăcut. De asemenea, în atac există dileme, iar titularul obișnuit Sokol Cikalleshi poate fi înlocuit cu Armando Sadiku. Elvețienii se vor prezenta la Lens cu un nou căpitan. Lichtsteiner va purta banderola cedată fără voie de Gokhan Inler, cel care a pierdut EURO 2016 din cauza faptuluică nu a jucat titular la Leicester, campioana Angliei.

Continuă Anglia forma impecabilă?

Anglia începe un nou turneu final cu pretenții uriașe. Echipa pregătită de Roy Hodgson va juca în primul meci din grupa B contra Russiei, iar „CV-ul” englezilor impresionează: singura echipă calificată la EURO cu victorii pe linie. Mai mult, Anglia a învins și în amicalele de pregătire pentru european, trecând de Portugalia, Australia și Turcia. Rușii, pe de altă parte, sunt considerați victime sigure de o presă engleză care notează problemele de sănătate pe care le au fotbaliști precum Igor Denisov, Dzagoev, Cheryshev, Kuzmin și Zhirkov.

Între cele două meciuri prezentate mai sus se va juca, de la ora 19:00, partida dintre Țara Galilor și Slovacia. Echipa care va fi condusă de pe teren de Bale, fotbalistul lui Real Madrid, joacă primul ei meci la un Campionat European contra unei alte debutante, Slovacia, națională care vine după un amical de excepție, 3-1 cu Germania.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×