Doar așa puteam fi doborâți! Franța – România 2-1. Geniul lui Payet anulează 89 de minute excelente, dar nu avem ce să ne reproșăm. Jucăm cu Elveția, pe 15 iunie, al doilea meci al grupei

Doar așa puteam fi doborâți! Franța - România 2-1. Geniul lui Payet anulează 89 de minute excelente, dar nu avem ce să ne reproșăm. Jucăm cu Elveția, pe 15 iunie, al doilea meci al grupei
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România a pierdut primul meci de la EURO 2016, 1-2 cu Franța, după o evoluție pe alocuri entuziasmantă și un eurogol al lui Payet, venit în minutul 89.

E meciul despre care s-a vorbit în ultimele luni. E marea scenă, Stade de France, se dă startul EURO 2016, competiția pentru care planeta Pâmânt va vibra timp de 30 de zile. Intrăm pe teren, mai întâi pentru selfie-uri și poze cu prietenii, apoi pentru a da piept cu Pogba, Griezmann, Giroud și Payet.

20.000 de români în tribune și 11 eroi pe teren reprezintă România. Și nu începem rău, ba chiar avem prima mare ocazie a turneului final: centrare Stanciu, deviere Andone și Lloris reușește, cumva, să blocheze execuția din trei metri a lui Bogdan Stancu. Franța pornește greu, dar când o face e dificil de stopat. Raț se pierde în minutul 15, Sagna centrează, Chiricheș se bâlbâie și Griezmann lovește bara. „Am scăpat”, își spune Tătărușanu, așteptând, parcă, următoarea șarjă. Care nu vine!

Meciul lui Payet. Și al lui Pintilii

Se dau lupte grele în centrul terenului. Hoban și Pintilii trec la fapte, Kante și Matuidi trec pe planul secund. Pogba e inexistent, prins întotdeauna între închizătorul de fier al Stelei și camppionul din Israel. Dar mai e și Payet, care-și asumă rolul de playmaker. Punem presiune, stăm sus, Pintilii conduce oaștea și începem repriza a doua la fel ca pe prima. Sclipește Stanciu, cu o pasă de geniu peste toată apărarea, dar foarfeca „Motanului” îl iartă pe Lloris.

Șansa lui Stancu e ultimul moment în care avem cheile jocului. Payet se pune pe driblat. Și știe să o facă. Dă o pasă bună pentru Girdou, dar Tătărușanu e acolo (minutul 52). Trec șase minute și retrăim momentul Suedia 1994. Nu iese Prunea din poartă, dar o face Tătărușanu. La fel de ilogic. Și are în față un adversar la fel de înalt precum Keneth Andersson. Giroud sare mult, îl lovește pe „Tătă”, dar Kassai nu vede: 1-0 și suntem jos.

Dar jucăm fotbal și Kassai e obligat să acorde penalty după un fault al lui Evra la Stanciu. Stancu simte că are o revanșă de luat, trage în stânga lui Lloris și începe bucuria: tocmai am marcat la EURO și nu am avut nevoie decât de 65 de minute. Dar visul e spulberat. Mijlocul cedează, apărarea e expusă, încep șarjele lui Payet. În minutul 89 deja numărăm secundele, exclamăm la intervențiile lui Torje și Săpunaru, dar tot nu scăpăm. Mingea îi vine pe stângul, iar Payet nu ezită niciodată în astfel de momente. 25 de metri, șiret plin, balonul nu se învârte, Tătărușanu privește fără speranță. Vinclu a.k.a. 2-1 pentru Franța. O execuție de excepție. Doar așa puteam fi uciși!

Urmează Elveția, tot la Paris, pe 15 iunie, apoi Albania, meciuri în care, cel mai probabil, nu vom da de șuturi ca ale lui Payet.

Franța – România 2-1 (Giroud 57, Payet 89 / B. Stancu pen. 65)

Echipele de start:

  • Franța: Lloris – Sagna, Rami, Koscielny, Evra – Matuidi, Kante, Pogba (Martial 77) – Griezmann (Coman 66),   Giroud, Payet (Sissoko 90+1)
  • România: Tătărușanu – Săpunaru,   Chiricheș, Grigore,   Raț – Pintilii, Hoban –   Popa (Torje 82), N. Stanciu (Chipciu 72), B. Stancu – Fl. Andone (Alibec 61)

FINAL DE MECI! Se termină Franța – România 2-1, după 90 de minute în care n-am fost mai prejos decât ei. Eurogolul lui Payet, din minutul 89, a făcut diferența, dar rămânem cu un joc bun spre foarte bun.


Minutul 90+1: Sissoko scapă pe contraatac, Raț nu-l poate închide, dar mijlocașul lui Newcastle șutează puțin pe lângă poartă.


Minutul 89: GOL FRANȚA! Kante pasează pentru Payet și aici se încheie contribuția mijlocașului de la Leicester. Starul de la West Ham prinde un șut incredibil, cu stângul de pe loc, mingea pur și simplu nu se învârte în aer și se duce direct în vinclul porții lui Tătărușanu, rămas fără replică. Nu putem decât să aplaudăm o execuție magică….


Minutul 88: Greul se mută, pentru o vreme, pe umerii lui Săpunaru, dar fundașul Pandurilor face față cu brio. Alibec pune în scenă un mic moment de magie, încearcă să-l lanseze pe Chipciu, dar faza se stinge.


Minutul 86: Torje intră bine în joc. Recuperează o minge aproape de propriul careu, apoi scoate o lovitură liberă la 30 de metri de poarta lui Lloris, după un fault al lui Kante Alibec a fost inexistent, dar evoluția slabă poate fi pusă pe seama puținelor mingi primite. Încă patru minute!


Minutul 82: Iordănescu face ultima schimbare, tot post pe post. Intră Torje, iese Adi Popa.


Minutul 81: Redevenim curajoși. Chiricheș iese din apărare cu stop pe piept, Hoban șutează de la mare distanță, dar lucrurile se petrec rapid. Martial combină cu Giroud, șutează de la marginea careului, dar Tătărușanu respinge.


Minutul 78: Deschamps face a doua schimbare, tot una ofensivă. Iese Pogba, intră Martial, puștiul teribil de la Manchester United. Trebuie să rezistăm încă 12 minute, iar încrederea crește când vedem jocul excepțional al lui Mihai Pintilii.


Minutul 75: Coman slalomează printre mijlocași, scoate mingea la margine, dar Grigore respinge centrarea lui Evra. O statistică interesantă spune că s-au acordat penalty-uri în trei dintre ultimele patru meciuri de deschidere de la EURO și toate au fost împotriva țării gazdă.


Minutul 72: Stanciu iese de pe teren la capătul a 72 de minute foarte bune. Intră Chipciu, ceea ce înseamnă că Stancu va trece în spatele lui Alibec, iar stelistul va juca în banda stângă a liniei ofensive.


Minutul 67: Giroud intră din nou în careu, are un duel corp la corp, Chiricheș îl trage, dar atacantul Franței nu cade în momentul potrivit. Nici vorbă de fault, iar Giroud îl lovește cu cotul pe Pintilii, care nu mai poate continua. 


Minutul 65: GOOOOOOOOOL ROMÂNIA! Stanciu cade în careu după un contact cu Evra, Kassai așteaptă puțin, apoi arată punctul cu var. Bogdan Stancu își asumă responsabilitatea, bate în stânga lui Lloris, egalează și Stade de France e din nou al românilor!


Minutul 63: Mijlocul a cedat, defensiva duce greul și scăpăm de un al doilea gol. Schema e clasică, Payet în caută pe Giroud cu minge lungă, vârful lui Arsenal ajunge la minge și încearcă să retrimită în fața porții, de unde Grigore îi suflă mingea lui Pogba.


Minutul 61: Iordănescu schimbă post pe post. Renunță la Florin Andone și mizează pe Alibec. Atacantul Astrei are 30 de minute la dispoziție să ne aducă în joc.


Minutul 58: GOL FRANȚA! Payet centrează din dreapta și retrăim, parcă, momentul Suedia 1994. Tătărușanu iese, e expus unui duel aerian cu Giroud, are avantajul mâinilor, dar atacantul lui Arsenal reușește să înscrie. Reluările arată că Giroud l-a lovit peste mână pe Tătărușanu, dar brigada lui Kassai nu a văzut.


Minutul 56: Se întâmplă un lucru care nu ne avantajează. Coborâm linia de mijloc, Payet vine perpendicular pe defensivă, face prăpăd, centrează în careu, Pogba șutează și Tătărușanu respinge.


Minutul 52: Francezii răspund. Grigore alunecă într-un moment critic, Giroud preia pasa lui Payet, dar șutează pe centru, direct în Tătărușanu, 1-1 la ocazii în repriza a doua.


Minutul 48: INDIGO! Stancu mai ratează o ocazie mare în debutul reprizei, la fel cum a făcut și în prima parte. Stanciu scoate din joc toată apărarea adversă cu o pasă de geniu, „Motanul” preia pe piept, reia din vole lateral, dar mingea se duce pe lângă bara din stânga lui Lloris. Jucăm fotbal!


Minutul 46: Începe repriza secundă și suntem curajoși. Andone are șansa unui 1 vs. 1 cu Rami în poziție bună, dar fundașul Sevillei rezolvă faza.


PAUZĂ‚: Se termină primele 45 de minute, iar ultimele secunde ne găsesc în atac, la o centrare a lui Săpunaru. Concluziile? Ne apărăm deștept, iar nici Franța nu pare echipa cu pedigree de câștigătoare de european. Mijlocul lor nu e atât de impresionant, al nostru e bun, Giroud primește puține mingi, iar ocaziile au venit, în special, din greșelile lui Raț. Pe final, Payet a centrat din corner, Giroud a scăpat de Chiricheș, dar a trimis peste poartă.


Minutul 43: Pintilii mai rezolvă o situație grea și îl blochează pe Pogba, apoi Raț îl lovește pe Giroud și primește cartonașul galben. Avem șansa unui contraatac, Andone scapă în dreapta, dar nu poate trece de Kante și Franța revine în atac. Centrează Payet, respinge Grigore și mai scăpăm de o fază dificilă.


Minutul 38: Koscielny degajează o minge în capul lui Adi Popa, Andone urmărește excelent, preia între Rami și Koscielny, apoi e lovit clar de fundașul lui Arsenal. Kassai nu vede, adiționalul nu vede, asistentul nici atât și rămânem cu Andone accidentat și o lovitură liberă de la 16 metri neacordată.


Minutul 35: Așa arată harta paselor reușite de Giroud, dar lucrurile merg destul de rău. Raț e haotic, iese complet greșit din dispozitiv, Payet centrează, Griezmann reia periculos, dar Săpunaru ne salvează.


Minutul 31: Moment greu. Pintilii pierde un duel cu Matuidi, cade rău, se lovește la coaste și are nevoie de îngrijiri medicale.

 


Minutul 27: Ritmul scade puțin, dar Stade de France se trezește. Gazonul e destul de rău, iar Nicușor Stanciu joacă slab. Andone e inexistent, dar putem aprecia jocul mijlocașilor centrali, care fac ca statistica să arate ca mai jos.


Minutul 23: Ajungem la jumătatea primei reprize și avem cu ce să ne lăudăm. Săpunaru îl driblează pe Evra, cade la marginea careului, dar Kassai nu dă fault la intervenția lui Evra. Trecem pe listă și un ofsaid la Griezmann semnalizat incorect.


Daniel Niculae, omul care în 2008 scotea un penalty la EURO, în meciul cu Italia, e și el pe Stade de France, de unde îi susține pe tricolori.


Minutul 19: E echilibru la mijlocul terenului, ceea ce e bine. Chiricheș a renunțat la floricele, Grigore e atent în intervenții și e nevoie ca francezii să vină cu lucruri speciale pentru a ne surprinde. Astea e partea bună, partea proastă e că au jucători care pot aduce sclipirea de care au nevoie.


Minutul 15: BARĂ‚ FRANȚA! Raț demarează greu, stă rău în teren, iar francezii au o ocazie imensă. Sagna centrează din dreapta, Griezmann dă pe lângă minge, iar luftul îl surprinde pe Chiricheș. Mingea revine la atacantul lui Atletico, dar avem noroc și reluarea sa cu capul, din doi metri, întâlnește bara. Francezii sunt vioara întâi, după un început bun al nostru.


Minutul 9: Pogba și Payet încep să construiască. Nu e bine!


Minutul 7: Lucrurile revin, ușor-ușor, la normal. Posesia e la francezi, mijlocul lor începe să țină de minge și apar și primele probleme. Payet centrează din stânga, Giroud e liber la prima bară, dar ratează complet lovitura de cap. 


Minutul 4: INCREDIBIL! Avem șansa de a deschide scorul pe Stade de France, dar Bogdan Stancu ratează o ocazie monumentală! Stanciu bate bine un corner, Andone prelungește cu capul, mingea-l lovește pe Giroud și ajunge la Stancu, dar fostul atacant al Stelei trage slab, din trei metri, și Lloris respinge. 


Minutul 3: Începem cu o urmă evidentă de emoție. Chiricheș așteaptă mult o minge, Tătărușanu se bâlbâie, dar ne revenim rapid și presingul lui Stancu mută jocul în jumătatea adversă. 



UPDATE 21:58 S-au cântat imnurile, s-a aplaudat la ceremonia de deschidere, începe meciul! Viktor Kassai e la centru, Chicicheș a făcut schimb de
fanioane cu Lloris, fostul coleg de la Tottenham. Game on!


UPDATE 21:50 Ceremonia de deschidere a EURO 2016 e impresionantă. Atmosfera e întreținută de David Guetta și Zaza Larsson.


UPDATE 21:31 Panică! Săpunaru s-a accidentat la încălzire, dar lucrurile nu par dramatice. Fundașul Pandurilor s-a accidentat la genunchi fix la încălzire. Vom afla curând dacă starea îi va permite sau nu să intre din primul minut, dar primele impresii spun că e doar o lovitură.

 


UPDATE 21:18 Avem și un live de pe stadion, din peluza românească. Dacă băieții se vor ridica la nivelul fanilor, ei bine, n-ar trebui să batem cu mai puțin de 3-0!



UPDATE 21:08 Colegul Cristi Scutariu vă așteaptă pe facebook, unde-i puteți pune orice întrebare despre meci, echipa României și orice e legat de EURO.


UPDATE 21:00 Au apărut echipele oficiale de start. Nicio surpriză!


UPDATE 20:58 În două minute vom afla echipele oficiale de start. Până atunci, vă invit să citiți un articol special.


UPDATE 20:54 Vă vorbeam mai devreme despre franțuzoaica iubită în România, acum vă scriem despre Radu Banciu, exponenentul francofoniei în România. Un fan de pe Stade de France îl consideră cel mai bun. Nu știm nici la ce, nici de ce. 


UPDATE 20:28 Francezii au ajuns pe stadion, românii se umplu de selfie-uri. Printre cadre inexpresive cu Raț și Filip, am avut parte și de o scenă impresionantă: fiica lui Anghel Iordănescu, Maria, a izbucnit în plâns în momentul în care tatăl său a venit s-o îmbrățișeze. A urmat, apoi, un selfie cu întreaga familie.


UPDATE 20:02 L’Equipe anunță că meciul de debut de la EURO nu se va juca cu casa închisă. 400 de euro e prețul unui tichet la această oră, iar FRF anunță că fanii români au început să intre pe stadion. 20.000 sunt așteptați pe Stade de France.


UPDATE 20:06 Două ore ne despart de debutul EURO 2016. Tensiunea crește, lumea începe să se adune pe Stade de France, unde sunt așteptați aproximativ 20.000 de români. Unul dintre fanii naționalei lui Iordănescu va fi Clotilde Armand, devenită celebră în rândul românilor după ce a pierdut la limită alegerile pentru Primăria Sectorului 1. Clotilde e franțuzoaică, dar astăzi ține cu România.


UPDATE 20:02 Fanii încep să arate un fel de preview a ceea ce se va întâmpla în următoarea lună în jurul stadioanelor din Franța. Și primii nu puteau fi decât englezii, recunoscuți pentru atmosfera pe care o creează la fiecare turneul final. Mai jos, un suporter britanic mai puțin norocos.


UPDATE 19:59 Imagine cu lunetiși plimbându-se printre fani, la intrarea pe Stade de France.


UPDATE 19:34 Așa arată vestiarul Franței, cu două ore și jumătate înaintea meciului.


UPDATE 19:25 România e, încă, o necunoscută pentru marea masă a microbiștilor, dar specialiștii afirmă la unison: Nicușor Stanciu e atuul nostru. Ultimii pe listă sunt cei de la WhoScored, care-l văd pe mijlocașul Stelei drept arma cea mai periculoasă a lui Iordănescu.


UPDATE 19:01 Așa arăta tabloul unui campionat european pe vremea când doar elita ajungea să se lupte pentru trofeu. În 1996, Franța ne-a bătut, noi am terminat ultimii în grupă, fără niciun punct, iar ei au ajuns în semifinale.


UPDATE 18:45 Sesizați diferențele? 


UPDATE 18:27 Paul Pogba surprinde mereu. Nu doar pe teren, ci și în afara lui. Știm că e un rebel, că schimă des look-urile, iar cu România a trecut pe modul patriotic: și-a desenat în cap un cocoș galic, simbolul echipei lui Deschamps.


UPDATE 18:14 Informațiile de la fața locului sunt că fanii români au ajuns în jurul stadionului în număr foarte mare, în timp ce francezii se lasă așteptați. Pe străzi, conaționalii noștri sunt optimiști și încrezători.

 


UPDATE 17:52 Acum comentator, fostul internațional englez Stan Collymore a intrat pe Stade de France după ce a fost mirosit de câinii dresați special pentru a detecta substanțele explozibile. Cum arată stadionul cu patru ore înainte de meci puteți vedea în filmulețul făcut de fostul atacant de la Liverpool.


UPDATE 17:29 Știrea zilei vine din cantonamentul echipei Spaniei. The Sun anunță că David de Gea, goalkeeper-ul lui Manchester United, a fost trimis acasă după ce a fost implicat într-un scandal imens. Citiți, mai jos, pe larg despre cazul momentului în fotbalul mondial.


UPDATE 17:23 Nicio surpriză! Dacă nu se întâmplă nimic neprevăzut în cele patru ore și jumătate rămase până la meci, aceasta va fi echipa de start aleasă de Iordănescu: Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Grigore, Raț – Pintilii, Hoban – Adi Popa, N. Stanciu, B. Stancu – Fl. Andone. Doar o accidentare de ultim moment ar putea schimba situația.


UPDATE 16:47 România este adversara omului politic Francois Hollande, președintele Franței, în timp ce acesta se luptă cu greviștii care amenință să paralizeze gazda turneului final. Cel puțin asta este concluzia caricaturistului Vidberg, de la L”Equipe, care îl prezintă pe Hollande în timpului unui discurs în care spune că „în această perioadă de criză, francezii au nevoie de același elan împotriva unui adversar comun. Inamicul meu este…”. Unul dintre apropiații președintelui, având și el mâinile negre ca toți ceilalți din grup, preia fraza din zbor: „România, domnule președinte”.


UPDATE 16:46 Domnii veseli de la UEFA ne-au făcut o prezentare colorată și se întreabă, politicos, dacă suntem în stare să producem surpriza. Suntem?


UPDATE 15:52 Vă mai amintiți ce făceați acum zece ani? Dar acum douăzeci? Hagi își aduce aminte, era pe teren la Newcastle în România – Franța 0-1, meci de la EURO 96.


UPDATE 15:43 Poliția franceză, în alertă cu doar câteva ore înainte de startul Campionatului European. Circulația metroului din Paris a fost oprită, oamenii blocați în tren fiind evacuați de forțele de ordine, după ce un colet suspect a fost găsit în stația Chatelet.

Mai mulți suporteri români s-au aflat și ei printre cei blocați la metroul din Paris.


UPDATE 15:00 La semnalul următor va fi ora exactă! Mai sunt 7 ore până la meci. Între timp, la Londra e vânzoleală mare. Regina Elisabeta împlinește azi 90 de ani, iar soțul ei 95 de ani. Diseară, englezii, marii „prieteni” ai Franței, pot primi un cadou nesperat pentru această sărbătoare de la băieții lui Iordănescu. 🙂 Apropo, România are o singură victoria la un turneu final de Campionat European: 3-2 cu Anglia în 2000.


UPDATE 14:55 Postarea asta de pe Twitter ne-a liniștit. Diseară, pe Stade de France, se va afla și tipul cu ochelari din imagine, din calitatea de comentator pentru canalul german ZDF. Dacă nu i-ați văzut numele, este Oliver Kahn, legendarul portar al naționalei Germaniei și al lui Bayern Munchen. Lângă el, fostul internațional Sebastian Kehl.


UPDATE 14:37 La ora asta, jucătorii echipei naționale tocmai au terminat de mâncat, în cantonamentul aflat la Tiara Chateau din Chantilly. Urmează odihnă, apoi o mică ședință și plecarea spre stadion. Un program normal pentru o zi nebună!

 


UPDATE 14:32 Deci, ce vrea să spună Dacian Cioloș pe pagina lui de Facebook? „Am ținut să-i încurajez și să le spun că toți ajungem odată și odată într-o asemenea situație în care trebuie, pe plan internațional, să ne reprezentăm țara și asta nu se învață de acasă”.

Premierul a fost la ultimul antrenament înainte de meci pentru că dă bine să te afișezi cu naționala înainte de un turneu final. Să vedem dacă se afișează cu băieții și dacă România pierde, Doamne ferește!


UPDATE 14:22 Mai puțin de 8 ore până la meci. În timp ce noi ne umpleam de nostalgia Euro 1996, pagina oficială a echipei naționale de fotbal a postat un video teaser înainte de meci. Mesajul este: Istoria e scrisă cu vise care păreau imposibile. Împreună putem scrie istorie. Hai România!”.

Între timp, băieții care pot scrie cu adevărat istorie sunt la odihnă. Istoria se scrie odihnit!

UPDATE 14:13 Ce coincidență! Fix acum 20 de ani, pe 10 iunie 1996, România și Franța se întâlneau în grupa B de la Euro, pe St. James’ Park din Newcastle. Noi veneam după un Mondial incredibil, la care francezii au stat acasă și ne-au privit la televizor. Totuși, viitoarea campioană mondială de peste doi ani ne-a bătut printr-un gol al lui Dugarry, după o gafă în lanț comisă de Mihali și Stelea.

Diseară, avem ocazia să ne răzbunăm! Să fim Euro8imiști, români! Nu ne costă nimic!


UPDATE 13:59 Marcel Desailly și selecționerul Franței, Didier Deschamps, apar într-un filmuleț postat de fostul fundaș central pe pagina sa de Twitter. Desailly stă alături de căpitanul echipei care a câștigat titlul mondial în 1998 și anunță că Franța s-a pregătit de Euro. Cei doi se uită unul la altul apoi izbucnesc în râs, dar nu prea e râsul lor! Le taie Stanciu umorul diseară! 🙂

 


UPDATE 13:43 În atenția românilor care se află în Paris și vor merge diseară la Stade de France. Cotidianul Le Figaro scrie că liniile de tren B și D care asigură legătură între Gare du Nord și Stade de France vor fi puternic afectate de greva transportatorilor. Aceștia intenționează să saboteze exact transportul la stadion, în seara meciului de deschidere. Joi, președintele Francois Hollande a anunțat că „dacă va fi nevoie, statul va lua decizii împotriva greviștilor”. Autoritățile asigură spectatorii că linia B va circula cu o garnitură la 6 minute, iar linia D la 10 minute, cu trei ore înainte și după meci. Ziariștii francezi spun, însă, că această măsură va fi insuficientă pentru a fluidiza accesul spectatorilor la stadion.

 



UPDATE 13:31 Nu știm voi ce faceți, dar noi ne-am apucat de pronosticuri. Mai jos, găsiți un sondaj în care puteți să pronosticați și voi scorul corect al partidei de diseară.

Scorurile următoare sunt ale celor 11 Nostradamus aflați acum în redacția ProSport. Remarcați, evident, tendința de pronostic de investitor a lui Cristian Scutariu:

Mihai Ianoși: Franța – România 1-2
Valentin Năstăilă: Franța – România 3-1
Cristian Scutariu: Franța – România 0-72
Claudiu Giurgea: Franța – România 0-1
Andru Nenciu: Franța – România 0-2
Andrei Pal: Franța – România 1-1
Ciprian Poloni: Franța – România 1-0 (Giroud)
Cristi Voicu: Franța – România 2-0
Marius Huțu: Franța – România 3-0
Costin Ștucan: Franța – România 1-1
Valentin Vrabie: Franța – România 0-0

Nu uitați, în subsolul paginii găsiți sondajul cu scorul exact la Franța – România.


UPDATE 13:16 Euro 2016 stă să înceapă, dar francezii sunt deja dezumflați! E momentul ca diseară să le spargem și celelalte cauciucuri.

Președintele Comitetului de Organizare a Euro, Jacques Lambert, spune că mișcările sociale petrecute în Franța în ultimele săptămâni au „stricat deja sărbătoarea”: „Imaginea creată în jurul Franței nu este cea pe care ne-o doream. Petrecerea e deja stricată”. În ultima perioadă, mai multe greve au lovit Franța. Piloții de la Air France, lucrătorii de la salubritate, muncitorii din rafinării sau din centralele nucleare au intrat în grevă ca urmare a dorinței guvernului francez de a slăbi măsurile de protecție socială a muncitorilor. 

7 milioane de turiști sunt așteptați în Franța pe durata turneului final. În imagine, gunoaie nestrânse pe străzile Parisului, într-o fotografie publicată de The Guardian.


UPDATE 13:01 Iordănescu are o dilemă diseară: Adi Popa sau Torje. Între timp, Gabi Torje și-a pregătit ghetele pentru diseară. Așa arată perechea de încălțări Nike Mercurial Superfly V Boots, cu un preț în jurul a 300 de dolari.


UPDATE 12:41 Echipamentele oficiale de joc


UPDATE 12:13: Anghel Iordănescu a priogramat o ședință de pregătire chiar în această dimineață, cu doar câteva ore înainte de startul meciului cu Franța. E drept, a fost un antrenament ușor, iar selecționerul se va decide asupra echipei de start în următoarele ore.

Claudiu Keșeru a primit o lovitură la nas, dar se pare că nu este nimic grav. Cel mai probabil, atacantul nu va începe meciul cu Franța din primul minut.


Echipe probabile:

  • Franța: Lloris – Sagna, Rami, Koscielny, Evra – Matuidi, Kante, Pogba – Griezmann, Giroud, Payet
  • România: Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Grigore, Raț – Pintilii, Hoban – Popa, N. Stanciu, B. Stancu – Fl. Andone

„Meciul carierei”, „o bucurie imensă”, „o emoție pe care vrem să o împărtășim cu fanii”, „o onoare și o responsabilitate”. Toate aceste descrieri aparțin fotbaliștilor echipei naționale și au fost făcute în ultimele zile atunci când jurnaliștii au întrebat care este sentimentul care îi încearcă înaintea meciului de deschidere de la EURO 2016. Franța – România se joacă vineri seară, de la ora 22:00, în cel mai important meci din istoria recentă a fotbalului românesc. Am revenit la un turneul final după opt ani de pauză și vom avea parte de atenția întregii lumi microbiste. Cum ne-am pregătit pentru asta?

Tactic, sunt foarte puține surprize care pot să apară înaintea meciului cu Franța. Primul „11” al României este aproape bătut în cuie, singurele două posturi pe care Iordănescu are încă dubii sunt cel de mijlocaș dreapta și cel de atacant. Torje are avantajul experienței în cadrul lotului, însă Adi Popa este favorit datorită formei recente și datorită faptului că se apără mai bine. În avanposturi, Florin Andone pare alegerea logică în contextul în care vom fi nevoiți să jucăm apărare-contraatac pe Stade de France, iar fotbalistul de la Cordoba pare cel mai potrivit pentru acest stil de joc în care este nevoie ca fundașii adverși să fie hărțuiți în permanență.


Ne vom apăra sau nu ne vom apăra? E rău dacă ne apărăm?

Ștampila de echipă defensivă a fost pusă României înainte de venirea lui Anghel Iordănescu în postul de selecționer, însă Tata Puiu a certificat prin tactica sa faptul că așteptările ofensive ale microbiștilor sunt în van. Într-un interviu acordat ProSport, fiul selecționerului spunea că „Inevitabil, Franța va avea mai multe momente în care va controla, ne-am minți să credem altceva. Vom fi nevoiți să punem mai mult accent pe comprimarea echipei și a spațiilor, pe intensitate, agresivitate, defensivă și mult pe tranziție. Iar într-un astfel de meci pot ieși la rampă jucătorii de explozie„. Chiar și ultimele informații din Franța, cele care dau ca titulari fotbaliști precum Andone și Popa, vin să completeze ideea că vom fi o echipă care va contraataca.

Totuși, în conferința de presă oficială de joi seară, Anghel Iordănescu a încercat să mute discuția din zona apărării: „Mergem pe linia pregătită în ultima perioadă, nu dorim să jucăm defensiv, dorim să avem un joc echilibrat prin care să le punem probleme francezilor„. Francezii se așteaptă totuși la ceea ce spune fiul lui Iordănescu. Bacary Sagna a remarcat apărarea noastră atunci când a fost întrebat ce îl impresionează la naționala României: „România are o defensivă bună, a luat cele mai puține goluri în preliminarii și nu ne va fi ușor. Am văzut cum au jucat cu Spania, mi-au lăsat o impresie bună„.


ROMÂNIA – FRANȚA | Casele de pariuri ne spulberă speranțele

Bookmakerii consideră că șansele României de a bate Franța în deschiderea EURO sunt foarte mici. 13.5 este cota pe care o propune Unibet pentru victoria naționalei lui Iordănescu, în timp ce Franța are cota 1.31. Winmasters îi vede favoriți să marcheze pe Stade de France pe Gignac (cotă 1.97), pe Giroud (cotă 2.10) și pe Griezmann (cotă 2.12). În tabăra noastră, aceeași casă de pariuri oferă cotă 6.20 lui Denis Alibec și 6.80 lui Claudiu Keșeru pentru ca atacanții să își treacă numele pe tabelă. În fine, analiștii Fortuna dau drept cel mai probabil scor 2-0 pentru Franța, variantă pentru care e propusă cota 5.00.

 

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Calcul complet. Câți ani trebuie să ai pe cartea de muncă, pentru a primi la pensie 4.000 de lei
Calcul complet. Câți ani trebuie să ai pe cartea de muncă, pentru a primi la pensie 4.000 de lei
Camerele pe Dennis Man! Cum a fost surprins pe bancă, după ce antrenorul l-a scos de pe teren
Camerele pe Dennis Man! Cum a fost surprins pe bancă, după ce antrenorul l-a scos de pe teren
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu el, deși a știut de la început că face o greșeală: „M-am simțit dorită. Cu Pepe nu am simțit niciodată dragoste extraordinară”
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu el, deși a știut de…
Nu au avut milă! Cum l-au numit jurnaliștii danezi pe Daniel Bîrligea după golul marcat cu Midtjylland
Nu au avut milă! Cum l-au numit jurnaliștii danezi pe Daniel Bîrligea după golul marcat cu Midtjylland
Se încearcă o lovitură spectaculoasă! Ianis Stoica, pe lista unei echipe din zona play-off-ului
Se încearcă o lovitură spectaculoasă! Ianis Stoica, pe lista unei echipe din zona play-off-ului
BREAKING | Anunţ-bombă în presa din Spania: Carlo Ancelotti, OUT de la Real Madrid!
BREAKING | Anunţ-bombă în presa din Spania: Carlo Ancelotti, OUT de la Real Madrid!
Cele mai sexy vedete din România trecute de 50 de ani. Au pozat și-n reviste pentru adulți! Cine e pe primul LOC
Cele mai sexy vedete din România trecute de 50 de ani. Au pozat și-n reviste pentru adulți! Cine e pe…
Ziua Bărbatului 2024 se sărbătoreşte în noiembrie. De ce ar trebui să primească fiecare câte 300 de lei pe card
Ziua Bărbatului 2024 se sărbătoreşte în noiembrie. De ce ar trebui să primească fiecare câte 300 de lei pe card
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
Bani de la stat pentru victimele infracțiunilor violente. La ce sumă ajunge ajutorul
Bani de la stat pentru victimele infracțiunilor violente. La ce sumă ajunge ajutorul
Descoperire MAJORĂ în creierul uman! Schimba absolut tot ce știam
Descoperire MAJORĂ în creierul uman! Schimba absolut tot ce știam
Transformare uluitoare a nepotului miliardarului Ion Ţiriac! Este pachet de muşchi la 16 ani
Transformare uluitoare a nepotului miliardarului Ion Ţiriac! Este pachet de muşchi la 16 ani
Raluca Pastramă rupe tăcerea: de când nu a mai dormit Pepe cu ea. Cum a reacționat el când l-a întrebat de ce nu mai împart același pat
Raluca Pastramă rupe tăcerea: de când nu a mai dormit Pepe cu ea. Cum a reacționat el când l-a întrebat…
Taxă pentru românii care retrag numerar. Decizia băncilor care se aplică la bancomate
Taxă pentru românii care retrag numerar. Decizia băncilor care se aplică la bancomate
Polițist de 21 de ani, găsit mort în  baia secției de poliție unde lucra. Cum s-a petrecut tragedia
Polițist de 21 de ani, găsit mort în baia secției de poliție unde lucra. Cum s-a petrecut tragedia
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Când apare Nintendo Switch 2? Consola va fi compatibilă cu jocurile pentru primul Switch
Când apare Nintendo Switch 2? Consola va fi compatibilă cu jocurile pentru primul Switch
Studiu: Oamenii de ştiinţă dezvăluie de cât somn avem nevoie pentru o „îmbătrânire reuşită”
Studiu: Oamenii de ştiinţă dezvăluie de cât somn avem nevoie pentru o „îmbătrânire reuşită”
Anunț neașteptat pentru mulți dintre șoferi: Registrul Auto Român NU returnează talonul auto reținut
Anunț neașteptat pentru mulți dintre șoferi: Registrul Auto Român NU returnează talonul auto reținut
Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Lala, primele declarații după anunțul că este însărcinată. Ce a spus viitoarea mămică
Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Lala, primele declarații după anunțul că este însărcinată. Ce a spus viitoarea mămică
×