Cocktail Molotov!** Dinamo – Metalist 0-2!

Cocktail Molotov!** Dinamo - Metalist 0-2!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamoviștii așteaptă de trei ani o nouă calificare în grupele Europa League, iar aseară fanii roș-albilor au demonstrat că merită, cândva, curând, o asemenea performanță. După meciul de aseară, e destul de clar că echipa lui Bonetti se va putea concentra liniștită pe parcursul intern, pentru că, să fim serioși, Metalist Harkov e o trupă mult prea puternică pentru orice echipă din România, nu doar pentru „câini”.

Să le spui ucraineni celor de la Metalist e o neglijență barbară. Cu patru brazilieni și tot atâția argentinieni de la mijloc în sus era greu să te miri cum de mingea curge ca pe ață în jumătatea dinamovistă, iar Luchin, Grigore, Koulibaly și Pulhac, toți jucători sau foști jucători de naționalem, se uitau la balon precum spectatorii unui meci de tenis.

Fără răbdare, metaliștii au apăsat rapid pedala de acelerație. Câteva faze purtate în viteză, un fault la marginea careului și o minge teleghidată din lovitură liberă direct în vinclu. Autor? Cleiton! E greu să-i reproșezi ceva lui Bălgrădean, poate doar că nu și-a ales în zid câțiva colegi de la echipa de baschet, mai ales că portarul mai scosese o minge grea a lui Sosa înainte. Era minutul 9. Dacă scorul nu surprindea neapărat, corul din peluză care continua să cânte energic o făcea. Și nu s-a oprit deloc până la final.

Roș-albii se dezmorțesc. Alexe are o acțiune personală, dar trage de la distanță de parcă și-ar fi uitat vitaminele pe noptieră, în cantonament (17). Matei, probabil cel mai activ „câine” aseară încearcă și el poarta, dar șutul său din colțul careului ocolește vinclul (33). Hibridul braziliano-argentinian continua însă inperturbabil să croșeteze.

Apărarea făcută șah-mat

De la vestiare, dinamoviștii par mai deciși. Țucudean are două șarje, încearcă și el un șut la colțul scurt, spre vinclu, dar ratează ținta (48). Ucrainenii simt însă pericolul și se apucă iar de treabă. Un doi Sosa-Cleiton, mingea ajunge la Cristaldo, dar șutul argentinianului e parat senzațional de Bălgrădean (51). Din nou, însă, Metalist devine irezistibilă. Sosa intră hotărât în careul roș-albilor, ajunge la linia de corner, de unde-i așează mingea lui Cristaldo, care doar pune latul de la un metru (57). 2-0, iar vizita dinamovistă la Harkov se transforma ușor-ușor în meci-test.

După ce Fininho vede al doilea galben pentru o simulare la jumătatea terenului, „câinii” prind iar curaj. Curtean șutează de la distanță, pe lângă (70), iar voleul în diagonală al lui Munteanu este respins de portar (76). Cam atât, deci prea puțin pentru o calificare, iar „câinii” se mai pot califica doar dacă peste o săptămână o să vorbim de „minunea de la Harkov”.

Acum trebuie să ne regăsim spiritul de umilință, de sacrificiu pentru a nu mai repeta greșelile din acest meci. Totul este posbil în fotbal
Dario Bonetti, antrenor Dinamo

Am greșit exact atunci când nu trebuia, în momentul în care lumea a venit la stadion
Ionuț Negoiță, acționar Dinamo

Fostul acționar dinamovist Cristi Borcea s-a aflat aseară în loja de la Național Arena,iar la finalul meciului a avut o declarație clară: „Am jucat cu o echipă care dă 10 milioane pe un jucător, noi luăm gratis”
În momentul schimbării, Marius Alexe a fost fluierat de o parte a suporterilor dinamoviști
Ionel Dănciulescu nu a fost folosit niciun minut aseară de către Dario Bonetti


Min. 90+4 Final de meci!

Min. 90+4 Țucudean trage pe colțul scurt, Goryainov prinde!

Min. 90+3 Cosmin Matei pătrunde pe dreapta, dar este blocat în ultimul moment

Min. 83 ⇔ Cleiton Xavier este schimbat cu Marlos

Min. 82 ii Sosa este avertizat!

Min. 79 ⇔ Axente intră în locul lui Munteanu!

Min. 79 Boubacar pătrunde frontal, pasează pentru Curtean, dar portarul oaspeților iese la timp și reține.

Min. 76 Munteanu trage periculos pe colțul lung, Goryainov are o intervenție providențială

Min. 72 ii Țucudean primește un cartonaș galben

Min. 71 Curtean trage de la mare distanță, puțin pe lângă colțul lung

Min. 69 ⇔ Cristaldo iese, în locul său intră Rebenok

Min. 68 ii Fininho vede al doilea galben pentru simulare și este eliminat!

Min. 66 ⇔ Alexe părăsește terenul! În locul său intră Curtean!

Min. 60 ⇔ Galchev intră în locul lui Issa Ba

Min. 58 ⇔ Willian iese! În locul său intră Blanco!

Min. 57 GOL METALIST! Sosa pătrunde pe banda stângă, centrează în fața porții, iar Cristaldo îndeplinește o simplă formalitate!

Min. 52 „Bombă” a lui Sosa în transversală!

Min. 51 Cristaldo scapă singur cu portarul la 15 metri-central, trage, însă Bălgrădean are o paradă senzațională! Scorul rămâne doar 0-1!

Min. 49 Același Țucudean reia din întoarcere, însă șutul este slab și portarul lui Metalist reține.

Min. 48 Țucudean trage în plasa laterală! Cea mai mare ocazie a meciului pentru „câini”

Min. 46 Start în repriza secundă!


Min. 45+1 Final de primă repriză!

Min. 43 Fininho trage din prima, pe colțul scurt. Bălgrădean prinde.

Min. 41 ii Cosmin Matei este avertizat pentru simulare.

Min. 35 Matei centrează periculos în fața porții, Gueye respinge in-extremis.

Min. 33 Cosmin Matei trage violent din 14 metri-lateral dreapta, dar trasorul trece mult pe lângă!

Min. 30 Bălgrădean intervine sigur la o centrare din corner.

Min. 28 Boubacar trage peste poarta oaspeților, dar arbitrii dictează off-side.

Min. 22 ii Dragoș Grigore este și el avertizat!

Min. 21 ii Willian primește și el un „galben” pentru că a șutat în minge după fluierul arbitrului!

Min. 20 ii Fininho primește primul cartonaș al meciului după un fault asupra lui Matei!

Min. 17 Alexe trage pentru prima dată spre poarta celor de la Metalist! Portarul advers reține!

Min.10 GOL METALIST! Cleiton Xavier deschide scorul printr-o execuție de excepție din 17 metri. Brazilianul a executat perfect o lovitură liberă!

Min. 8 Cristaldo trage puternic, din afara careului, dar pe direcția portarului dinamovist. Bălgrădean reține în doi timpi!

Min. 6 Sosa pătrunde din lateral dreapta prin apărarea dinamovistă, Bălgrădean se opune salvator!

Min. 3 Oaspeții au posesia în debutul partidei și se află la conducerea ostilităților.

Min. 2 Atmosferă fabuloasă pe Național Arena!

Min. 1 A început meciul! Dinamo are lovitura de start!


Dinamo: Bălgrădean – Luchin, Grigore, Koulibaly, Pulhac – Munteanu – Matei, Issa Ba, Boubacar Mansaly, Alexe – Țucudean

Rezerve: Naumovski, Nica, Curtean, Galchev, Rus, Axente, Dănciulescu

Metalist Harkov: Goryainov – Obradovic, Gueye, Torsiglieri, Fininho – Torres – Edmar, Willian, Cleiton Xavier, Sosa – Cristaldo

Rezerve: Sharpar, Disljenkovic, Shelayev, Blanco, Marlos, Rebenok, Lysenko

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Document obținut de Financial Times. Bruxelles-ul propune achiziționarea colectivă de arme pentru statele membre ale UE pe modelul vaccinurilor din pandemie
Document obținut de Financial Times. Bruxelles-ul propune achiziționarea colectivă de arme pentru statele membre ale UE pe modelul vaccinurilor din…
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Courtois l-a distrus pe Simeone:
Courtois l-a distrus pe Simeone: "M-am săturat de victimizare. Arbitrii nu avantajează niciodată o anumită echipă"
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer…
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×