36 de ani fără gol!** Steaua n-a reușit să marcheze până acum pe pământ italian

36 de ani fără gol!** Steaua n-a reușit să marcheze până acum pe pământ italian
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Cizma” nu prea le priește steliștilor. N-o spunem noi, ci
statistica, pentru că, în șase meciuri disputate până acum contra
echipelor italiene la ele acasă, roș-albaștrii nu au reușit să
marcheze nici măcar un gol! Culmea e că roș-albaștrii ar putea acum
să se califice chiar și cu 0-0.

Prima dată când Steaua a descins în Peninsulă a fost în 1984.
Atunci, adversar a fost AS Roma, iar capitolinii nu erau o formație
oarecare, ci finalista Cupei Campionilor Europeni din sezonul
precedent. S-a jucat atunci în Cupa Cupelor, în primul tur, romanii
reușind să se impună cu 1-0, iar la București a fost un 0-0 sec.
Anii 90 au adus încă două confruntări cu trupe din „Cizmă”: prima a
fost cu Genoa, în Cupa UEFA, echipă care tocmai o eliminase în
turul precedent pe Dinamo. Tot 1-0 pe „Luigi Ferraris” și tot
eliminare pentru Steaua. A urmat la rând Juventus, în grupele
Champions League, meci de la care am rămas cu scorul de
neprezentare (3-0) și cu o execuție magnifică a unui tânăr de 21 de
ani, pe nume Alessandro del Piero. Grupele UEFA au adus apoi alte
două confruntări: o înfrângere la Parma (1-0) și un egal la
Sampdoria, iar ultimul meci a fost la Firenze, în grupele Ligii
(0-0). Ca fapt divers, până la meciul cu Napoli din Ghencea, Steaua
nu marcase deloc în fața unei formații italiene. Acum, a mai rămas
în picioare doar „recordul” din deplasare.

STEAUA
în ITALIA

1984/85 C2 (tur 1) Roma – STEAUA 1-0; 0-0
1991/92 C3 (tur 3) Genoa – STEAUA 1-0; 1-0
1995/96 C1 (grupe) Juventus – STEAUA 3-0; 0-0
2004/05 C3 (grupe) Parma – STEAUA 1-0
2005/06 C3 (grupe) Sampdoria – STEAUA 0-0; 0-0
2008/09 C1 (grupe) Fiorentina – STEAUA 0-0; 1-0
2010/11 C3 (grupe) Steaua – Napoli 3-3; ?

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Hazard meteorologic în București: Temperaturile cresc cu 22 grade Celsius, potrivit Accuweather
Hazard meteorologic în București: Temperaturile cresc cu 22 grade Celsius, potrivit Accuweather
Istvan Kovacs, ”diamantul” României! Lăudat după Real – City: ”Am văzut reacția jucătorilor”
Istvan Kovacs, ”diamantul” României! Lăudat după Real – City: ”Am văzut reacția jucătorilor”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago Bernabeu
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
OFICIAL | Dan Şucu a dat lovitura la Rapid. Afacerea care i-a adus un profit de aproape un milion de euro
OFICIAL | Dan Şucu a dat lovitura la Rapid. Afacerea care i-a adus un profit de aproape un milion de…
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Cât costă să aduci o mașină din Franța în 2025? Platformă vs. condus pe roți – care e mai ieftin?
Cât costă să aduci o mașină din Franța în 2025? Platformă vs. condus pe roți – care e mai ieftin?
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la Mireasa
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la…
×