Prima victorie în Europa League pentru giurgiuveni. Astra – Dinamo Zagreb 1-0. Bukari înscrie din 3 metri după o centrare excelentă a lui Seto. Adio Europa? Aalborg – Steaua 1-0. Keșeru a ratat din toate pozițiile

Prima victorie în Europa League pentru giurgiuveni. Astra - Dinamo Zagreb 1-0. Bukari înscrie din 3 metri după o centrare excelentă a lui Seto. Adio Europa? Aalborg - Steaua 1-0. Keșeru a ratat din toate pozițiile
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Aalborg – Astra 1-0 (Enevoldsen 72)
  • Astra – Dinamo Zagreb (Bukari 50)

23:54 Fluier final, Astra obține prima victorie din istoria sa, în grupele Europa League. Este însă o palidă consolare, doarece giurgiuvenii nu mai au nicio șansă de la calificare.


23:52 Iese Bukari, intră Aurelian Chițu. Autorul golului este aplaudat de puținii spectatori aflați în tribune

23:37 Prima schimbare la Astra. Iese Budescu, intră De Amorim


23:15 O nouă mare ocazie a lui Bukari. Jucătorul Astrei a interceptat după o greșeală în apărarea adversă, scapă spre poartă, dar este deposedat în momentul șutului


23:10 GOOOOL ASTRA! Seto centrează de pe partea dreaptă, Bukari pune capul și înscrie din 3 metri


23:06 E frig la Giurgiu de îngheață spray-ul


23:05 A început partea a doua


22:50 Lovitură liberă pentru Astra. Budescu îi face mingea lui Morais, care trage departe de poartă. A fost ultima fază a primei reprize, pauză la Giurgiu

22:44 Rus oprește prin fault un contraatac al croaților și vede cartonașul galben


22:30 Colegul Adi Costeiu este impresionat de meci, atmosferă…


22:28 Este rândul croaților să rateze singuri cu portarul. Wilson primește bine în dreapta, trage la poartă din interiorul careului, dar Silviu Lung reușește să apere


22:25 Centrare în careul Astrei, Soudani vine bine și pune capul, mingea se duce peste poartă


22:17 Ocazie foarte mare pentru Astra. Bukari este lăsat singur cu portarul, dar jucătorul Astrei se împiedică de minge și Eduardo salvează


22:12 Să nu uităm că și la CF Brăila cu FCM Dorohoi vin mai mulți fani…


22:05 Adi Costeiu se distrează de minune pe frigul de la Giurgiu. Aproape că nu ne pare rău pentru el


22:05 Fluier de start la Astra – Dinamo Zagreb, o partidă fără miză pentru giurgiuveni


21:59 Colegul Adi Costeiu este surprins de gradul de civilizație de pe arena din Giurgiu


21:53 Fluier final, Steaua pierde în Danemarca, deși a dominat categoric. Keșeru a ratat din toate pozițiile. Steaua are șanse mici la calificare și nu depinde numai de ea: trebui să o învingă pe Dinamo Kiev, iar Aalborg să câștige cu Rio Ave. Ne mutăm atenția la Astra – Dinamo Zagreb


21:50 Keșeru mai ratează o ocazie. Pune capul la o centrare, Larsen se întinde și scoate fenomenal


21:48 Adi Popa centrează la prima bară, după o fază construită de Sânmărtean, Keșeru vine în acea zonă, dar nu reușește să reia


21:42 Keșeru este incomodat în careu, dar arbitrul lasă jocul să continue. Minutul 83


21:37 Risgaard putea face 2-0. Șut la colțul lung, Arlauskis intervine și salvează fenomenal


21:34 Iese Cristi Tănase, intră Nicușor Stanciu

21:30 Minutul 72. Gol Aalborg. Papp alunecă și greșește într-o poziție decisivă, Enevoldsen rămâne singur cu Arlauskis și deschide scorul. Steaua are șanse mici de calificare la acest scor


21:23 Prima schimbare făcută de Gâlcă. Iese Bourceanu – destul de slab astăzi – intră Breeveld


21:21 Emoții foarte mari pentru steliști. Lansare pentru Helenius, care centrează, Bourceanu își bagă mingea în poartă. Din fericire pentru steliști, tușierul a semnalat o poziție de off-side la Helenius în momentul în care a primit mingea


21:14 Între timp au apărut echipele de start de la Astra – Dinamo Zagreb:

Astra Giurgiu: Lung Jr. – L. Rus, Oros, Ben Youseff, Junior Morais – Florescu, Yahaya, Seto – Enache, Bukari, Budescu
Rezerve: Coman, Pliatsikas, Joaozinho, Grandin, Chițu, William Amorim
Antrenor: Oleg Protasov.

Dinamo Zagreb: Eduardo – Ivo Pinto, Simunovici, Taravel, Pivarici – Brozovici, Vukojevici, Antolici – Soudani, Henriquez, Wilson
Rezerve: Jezina, Sigali, Andrijasevic, Paulo Machado, Goncalo Santos, Fernandes, Cop
Antrenor: Zoran Mamici.


21:11 Gorten intră tare în Adi Popa, care reușise să-l depășească în viteză, și jucătorul lui Aalborg este avertizat


21:09 Ocazie foarte mare a Stelei. Luchin centrează la bara a doua, Tănase reia puternc din voleu, Larsen a reușit să respingă. Între timp, Dinamo Kiev a deschis scorul cu Rio Ave


21:03 A început repriza a doua, nicio schimbare făcută de cei doi antrenori. Reamintim că Steaua are nevoie de victorie pentru a nu mai depinde de ultimul meci, cu Dinamo Kiev. Adi Popa a încercat să alunge ghinionul din prima repriză cu o rugaciune și câteva cruci


20:48 Se termină prima parte, o repriză foarte bună făcută de Steaua. De departe însă, cel mai bun jucător de pe teren a fost Claudiu Keșeru, care a tras din toate pozițiile și a creat permanent pericol la poarta danezilor


20:44 Keșeru trage din toate pozițiile. Atacantul Stelei a ajuns la 5 șuturi expediate în această repriză la poarta lui Aalborg. Din păcate, n-a reușit până acum să marcheze. Keșeru se bucură totuși și de o atenție specială din partea adversarilor, doi-trei jucători îl înconjoară în momentul în care are mingea


20:41 O nouă ocazie a lui Keșeru. Chipciu trimite excelent o pasă pe culoar, Keșeru scapă în partea stângă și trage foarte periculos, mingea trece însă puțin peste. Reacția lui Bogdan Socol: „UUuuuuiii!!!”


20:39 Minutul 37. Sânmărtean, în rol de mare fundaș. Mijlocașul Stelei arată că știe și să se apere și recuperează elegant în fața unui adversar


20:34 Ocazie foarte mare pentru gazde. Bourceanu greșește, mingea ajunge pe centru, Bruhn trage puternic pe centru și Arlauskis reține


20:33 Larsen are intervenții nesigure și probabil că ar trebui încercat mai des cu mingi de la distanță. Minutul 31, Popa centrează tare la prima bară, Keșeru vine în acea zonă, portarul lui Aalborg se bâlbăie, dar reușește să scoată în corner


20:29 Min. 27. Primul cartonaș galben pe care-l scoate Felix Zwayer este trecut în dreptul Stelei. Bourceanu intră tare, din spate, asupra unui adversar și este avertizat


20:27 Keșeru își confirmă forma foarte bună. Atacantul de 27 de ani se desprinde foarte ușor de marcaj, trage pe jos de la 17 metri, Larsen n-are însă probleme


20:24 Keșeru își scoate din nou colții în fața danezilor. Atacantul Stelei a dat mingea pe lângă un adversar și a scăpat singur pe stânga, a tras din unghi, mingea a fost respinsă de Larsen la 6 metri și de acolo a fost scoasă în corner


20:21 În aceste momente, fondul sonor este dominat de suporterii Stelei, care strigă „România, România”


20:19 O nouă situație periculoasă făcută de steliști. Sânmărtean centrează de pe partea stângă, Keșeru este înconjurat de 3 adversari, care reușesc să respingă. Faza se încheie cu un șut plasat al lui Bourceanu, dar mingea a trecut peste


20:15 Jocul se mută în careul Stelei. Centrare de pe dreapta, mingea cade în careu, până la urmă Tănase reușește să degajeze


20:13 Lovitură liberă pentru Steaua, după un fault la Adi Popa. Sânmărtean centrează la primul jucător, mingea este deviată la Tănase, care trage însă în Papp și mingea iese în out de poartă. Momente bune ale campioanei României


20:09 Prima acțiune mai periculoasă a Stelei. Tănase primește în stânga, centrează în careu, Keșeru alunecă însă și mingea ajunge la danezi


20:03 Galeria lui Aalborg a afișat pe banner pe care nu ne-am putut da seama ce scrie, dar a dat bine la imagine


20:01 După mai multe minute de gălăgie cu Bogdan Socol, se fluieră startul partidei. Steaua are prima lovitură și atacă în această repriză la poarta din stânga


19:52 Suporterii Stelei fac încălzirea pentru meci. Site-ul UEFA susține că temperatura în Aalborg este de 6 grade Celsius. Este mai cald decât în România, la București, în aceste momente termometrele, arată -1.


19:45 Mai este un sfert de oră pânp la fluierul de start. Stadionul celor de la Aalborg începe să se umple. Se estimează că Steaua va fi susținută de aproximativ 500 de suporteri


19:30 Imagine din vestiarul Stelei. Campioana României va juca în echipamentul de rezervă


18:30 Steliștii au ajuns la stadion, iar în aceste momente inspectează suprafața de joc.


18:15 Aalborg a câștigat fără să primească gol precedentele două partide europene disputate pe teren propriu. Steaua n-a mai câștigat însă în ultimele patru deplasări avute în cupele europene.


17:48 Claudiu Keșeru se simte excelent contra danezilor. În meciul tur, atacantul Stelei a reușit cel mai rapid hat-trick din istoria Europea League, în 12 minute, în victoria cu 6-0. Steaua a reușit atunci cea mai clară victorie din istoria participărilor sale în competițiile europene, în timp ce Aalborg a suferit cea mai drastică înfrângere într-un meci european.

Keșeru a reușit și o „dublă” în amicalul România – Danemarca 2-0, ajungând la un număr total de 5 goluri marcate contra danezilor, în această toamnă. Fostul atacant al lui Brest este în topul golgheterilor din Europa League, cu 4 goluri. Prima poziție în acest clasament este împărțită între Raul Rusescu, Jonatan Soriano, Harry Keane și David Lafata, toți cu câte 5 goluri.

„Am văzut că este un finalizator foarte bun, îl cunoaștem foarte bine, a înscris două goluri și cu Danemarca. Nouă ne-a dat trei, deci îl tratăm cu cel mai mare respect și știm că trebuie să-l anihilăm”, Nicolai Larsen, portar Aalborg.


17:23 Costel Gâlcă a primit o veste bună înainte de meciul cu Aalborg. Recuperarea lui Gabi Iancu decurge excelent, iar mijlocașul adus de la Viitorul ar putea începe antrenamentele chiar din luna ianuarie (DETALII AICI)


17:07 Fundașul Rasmus Thelander era incert pentru partida cu Steaua, după o accidentare suferită în meciul de campionat cu  FC Midtjylland, însă până la urmă și-a revenit și există șanse mari să înceapă încă din primul minut. De la Aalborg lipsesc în continuare Lukas Spalvis, Rasmus Jönsson și Jakob Ahlmann, indisponibili pentru o perioadă mai lungă.


16:40 Steaua este obligată să câștige, pentru a scăpa de emoțiile meciului din ultima etapă. Mai jos aveți toate calculele calificării:

Meciuri rămase:

27 noiembrie
Aalborg – Steaua
Dinamo Kiev – Rio Ave

11 decembrie
Steaua – Dinamo Kiev
Rio Ave – Aalborg

Clasamentul grupei înainte de meciurile din această seară:

Din cinci scenarii posibile, numai unul asigură calificarea fără a depinde de jocul rezultatelor

Steaua câștigă cu Aalborg

Este varianta ideală pentru campioana României. Steaua ar acumula 10 puncte și s-ar distanța la 4 puncte de Aalborg. În cazul în care și Dinamo Kiev ar învinge Rio Ave, în ultima etapă se dă bătălia pentru șefia grupei. Locul 1 ar coincide cu statutul de cap de serie în 16-imile de finală ale Europa League, ceea ce înseamnă că evită primul loc din celelalte grupe și echipele care vin din grupele Ligii Campionilor. Dar, indiferent de ce se va întâmpla la București cu Dinamo Kiev, Steaua s-ar califica în faza următoare.

Steaua face egal cu Aalborg, Dinamo Kiev învinge Rio Ave

În această varianta, lucrurile se complică. Diferența dintre Steaua și Aalborg ar rămâne de un punct, iar în ultima etapă danezii vor juca la Rio Ave – o echipă rămasă fără obiectiv -, în timp ce campioana României va primi vizita ucrainenilor de la Dinamo Kiev. Steaua ar trebui să-i învingă pe aceștia pentru a-și asigura calificarea în primăvara Europa League fără să depindă de rezultatul de la Rio Ave – Aalborg. În ultima etapă, bucureștenii sunt obligați să imite rezultatul pe care-l vor obține danezii de la Aalborg.

Steaua face egal cu Aalborg, Dinamo Kiev pierde cu Rio Ave

În acest caz, diferența dintre Steaua și Aalborg ar rămâne de un punct, iar clasamentul ar fi în „în scara pisicii”. În ultima etapă, Steaua este obligată să o învingă Dinamo Kiev pentru a nu depinde de rezultatul dintre Rio Ave și Aalborg.  

Steaua este învinsă de Aalborg, Dinamo Kiev învinge Rio Ave

Este varianta de coșmar pentru steliști. Aalborg ar trece peste Steaua în clasament și ar avea un avans de două puncte. În ultima etapă, „roș-albaștrii” ar fi obligați să câștige cu Dinamo Kiev, în timp ce Aalborg nu trebuie să scoată mai mult de un punct la Rio Ave. În caz de egalitate, Steaua ar avea avantajul unui golaveraj superior. Campioana României are în prezent +5 la golaveraj, în timp ce Aalborg este la -4.

Steaua este învinsă de Aalborg, Dinamo Kiev pierde cu Rio Ave

În această situație, înainte de ultima etapă, clasamentul ar arăta așa: Dinamo Kiev – 9 puncte, Aalborg – 9 puncte, Steaua – 7 puncte. În ultima etapă, Steaua este obligată să învingă Dinamo Kiev, caz în care nu mai depinde de rezultatul dintre Rio Ave și Aalborg


16:28 Steaua are șansa în această seară să-și asigure calificarea în 16-imile Europa League. Dacă va învinge, campioana României nu va mai depinde de rezultatul din ultima etapă, când va juca acasă cu Dinamo Kiev. Istoria nu este însă de partea Stelei, care n-a reușit să învingă până acum în Danemarca. Până în prezent, formația din Ghencea a disputat trei partide contra formațiilor daneze, două dintre ele terminate la egalitate și una pierdută.


AALBORG – STEAUA la nivelul jucătorilor: CU CINE ACOPERĂ‚ GÂLCĂ‚ ABSENȚELE?

Campioana României are probleme serioase de efectiv înaintea meciului retur cu Aalborg. Deși a demonstrat faptul că are un lot suficient de puternic pentru a suplini majoritatea absențelor, Steaua va trebui să se descurce în Danemarca fără trei piese deosebit de importante. Andrei Prepeliță și Lukasz Szukala sunt suspendați pentru acest meci, iar Raul Rusescu este ieșit de o bucată bună de timp din calcule în urma accidentării suferite în jocul cu ASA Tg. Mureș. În acest condiții, Gâlcă va trece în primul „11” fotbaliști obișnuiți în ultima perioadă cu statutul de rezervă. Luchin va trece în centrul liniei defensive pentru a face cuplu cu Varela, hotărâre luată și datorită prestațiilor excelente pe care „reprofilatul” Paul Papp le-a avut pe postul de fundaș dreapta. În linia de mijlocași la închidere, alături de Sânmărtean – cel cu profil ofensiv și atribuții de coordonator – va intra Alexandru Bourceanu, o soluție pe care Gâlcă pare să o prefere acum în dauna lui Nicandro Breeveld.

Echipa probabilă a Stelei în meciul retur cu Aalborg:

Arlauskis – Papp, Luchin, Varela, Filip – Bourceanu, Sânmărtean – Popa, Chipciu, Tanase – Keșeru


Chiar dacă nu poate conta pe Raul Rusescu, Gâlcă îl va avea la dispoziție pentru returul cu Aalborg pe Claudiu Keșeru, unul dintre cei mai în formă atacanți din Liga I, omul care a marcat trei goluri în tur. Foto: Mediafax


AALBORG – STEAUA ȘI OPTIMISMUL ROMÂNILOR: „CÂȘTIGĂ‚M CALIFICAREA ÎN DANEMARCA”

Una dintre echipele de top a acestei ediții Europa League dacă luăm în calcul rezultatele și numărul de goluri înscrise, Steaua merge în Danemarca cu un moral ridicat. „Nu putem să jucăm acolo pentru un singur punct. Trebuie să câștigăm calificarea în Danemarca„, spune Alexandru Chipciu înainte de meciul care poate asigura calificarea în primăvara Europa League. „Cu Aalborg sper ca jucătorii să fie proaspeți, dar e greu pentru că avem mulți jucători la echipele naționale„, spunea Costel Gâlcă sâmbătă. Chiar și în aceste condiții, antrenorul rămâne optimist: „Mergem să facem un joc bun și să câștigăm. Dacă l-am fi avut pe Rusescu ar fi fost altceva„.

INFO | Claudiu Keșeru a marcat cel mai rapid hattrick din istoria Europa League – 3 goluri în 12 minute – chiar în meciul tur dintre Steaua și Aalborg, partidă terminată cu scorul de 6-0


AALBORG – STEAUA LA CASELE DE PARIURI PARIURI: ROMÂNII, FAVORIȚI ȘI ÎN DEPLASARE

Victoria clară din tur a determinat reprezentanții caselor de pariuri să o coteze pe Steaua drept favorită și pentru partida din retur. În condițiile în care partida pare să nu fie influențată de condițiile meteo, prognoza meteo pentru ziua meciului indicând temperaturi de 5 grade Celsius la Aalborg, bookmakerii oferă cote pentru victoria Stelei între 2.38 la bet-at-home și bet365 și 2.50 la William Hill. Danezii au cote pentru victorie între 2.79 la bet-at-home și 2.90 la Unibet.

INFO | Aalborg primește în premieră vizita unei echipe din România, în timp ce Steaua nu a câștigat niciodată în deplasare în trei meciuri contra echipelor din Danemarca

  • Aalborg – Steaua 1-0 (Enevoldsen 72)
  • Astra – Dinamo Zagreb 1-0 ()
    • Aalborg – Steaua 1-0 (Enevoldsen 71)
    • Astra – Dinamo Zagreb, de la 22:05
Adrian Costeiu / Redactor
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×