În cazul în care nu știai rezultatul din tur, nu ți-ai fi putut da seama aseară cine avea avantaj de 2-0, la startul partidei. Paulo Sergio a rămas fidel unui sistem, care nu l-a ferit nici de primirea a două goluri în tur și nici de critici. Trei fundași centrali, ajutați în fază defensivă de Camora și Ivo Pinto, oamenii de pe flancuri sau de Godemeche, principalul mijlocaș cu sarcini defensive. În față, Gabi Mureșan a fost obligat să-și uite meseria de „închizător” și să-i ajute pe Rui Pedro și Maah, dar a capotat după opt minute, din pricina unei accidentări. Așa trebuia să dea trei goluri CFR-ul lui Inter. Italienii s-au prezentat în schimb cu doar patru oameni pe linia de fund, ca și în meciul cu Fiorentina (1-4) și cu „sperietoarele” Cassano și Palacio, în față. Fanii CFR-ului au venit în număr mare și în Europa League, chiar dacă parcă nici imnul competiției nu îți dă fiorile celui din Champions League. Aveau proaspete încă în memorie amintirile ultimelor miracole: Braga, Manchester… . Aveau în suflet speranța unui creștin aflat în pelerinaj. Speranța că vor vedea o minune.
Felgueiras, eroare de amator
Inovația lui Paulo Sergio a părut că merge în primele 20 de minute. Rui Pedro a ratat însă din locul de unde marca cu Braga (5), iar Maah n-a găsit nici el poarta dintr-un șut cu efect (11). Cassano a scăpat și el singur, dar a ratat (10), pentru ca apoi Inter să predea o nouă lecție de contraatac, din același capitol cu cele două predate în tur și pe care din nou apărarea CFR-ului n-a înțeles-o. Alvarez către Palacio, cursă de 50 de metri și pasă pentru golul lui Guarin (22). Genul de fază perfectă pe care marii fotbaliști o fac să pară simplă. „Killer-ul” Palacio a fost oprit de Felgueiras (35), pentru ca apoi Paulo Sergio să renunțe la un fundaș pentru a-l introduce pe Kapetanos. Era însă prea târziu. Ratările lui Hora (41) și Sepsi (44) arătau că nu avea să fie o nouă noapte magică pentru clujeni, iar minunea s-a transformat în dezastru, când cel mai bun portar din grupele Champions League s-a făcut de râs și a scăpat din mâini o minge, făcându-i cadou „dubla” lui Guarin (45).
Final în genunchi
Din repriza a doua, spectatorii își vor aminti doar frigul în care i-au urmărit pe băieții în alb pasând cu dezinvoltură și pe cei în vișiniu chinuindu-se să ajungă la nivelul lor. Hora (68, 72) și Camora (76) au încercat să reducă diferența, dar eliminarea lui Camora (80) și golul lui Benassi (89) au îngropat definitiv CFR-ului: 0-3 Clujenii au încheiat în genunchi cea mai glorioasă campanie europeană din istoria clubului. Peste ani fanii o să-și amintească doar meciurile cu Braga, Galata și Manchester, nicidecum de dubla cu Inter, în care CFR a făcut doar umbră terenului.
Min. 90+3 Final de meci!
Min. 90+3 Hora lobează mingea din 16 metri-central, balonul lovește transversala.
Min. 90+2 Hora centrează „pe lung”, Kapetanos nu ajunge la timp pentru a relua în plasă.
Min. 89 GOL Inter! Benassi câștigă duelul cu Piccolo și „înțeapă” mingea pe sub Felgueiras.
Min. 86 Ranocchia iese accidentat, iar Inter joacă în 10 oameni pentru că Stramaccioni a efectuat toate schimbările
Min. 85 ii Cadu este avertizat pentru joc periculos după o intervenție asupra lui Cassano.
Min. 80 ii Camora faultează în postură de ultim apărător pe Benassi și este eliminat.
Min. 76 Camora trage pe colțul scurt, Handanovic reține cu siguranță.
Min. 72 Trei oportunități de a șuta decisiv spre poarta italienilor, de fiecare dată fundașii Inter-ului se aruncă la disperare și reușeșc să respingă.
Min. 70 Diogo Valente intră în locul lui Rui Pedro.
Min. 68 Hora rămâne singur cu Handanovic la 6 metri, dar „torpila” sa îl lovește în cap pe portarul Inter-ului.
Min. 66 Mbaye intră în locul lui Cassano.
Min. 64 Godemeche trage de la mare distanță, mult pe lângă.
Min. 58 Rui Pedro reia din prima, din 14 metri – central. Cambiasso se opune și balonul cade pe plasă.
Min. 54 Pasa intră în locul lui Ricky Alvarez.
Min. 53 Maah sprintează de lângă Ranocchia, dar Handanovic iese din poartă și respinge
Min. 48 Cambiasso a scăpat singur cu Felgueiras, dar arbitrul oprește jocul pentru fault în atac la intervenția lui Guarin.
Min. 46 A început repriza a doua! Benassi intră în locul lui Palacio
Min. 45+3 Final de primă repriză!
Min. 45+2 GOL Inter! Guarin scapă singur spre poartă, dar își face mingea prea lung și Felgueiras iese, însă scapă mingea în față. Ricky Alvarez îi retrimite lui Guarin care înscrie lejer.
Min. 42 Sepsi ratează de puțin „ținta” după un vole din întoarcere.
Min. 41 Hora pătrunde pe partea dreaptă, scapă singur spre poartă, dar din nou portarul italienilor iese la timp și blochează.
Min. 38 ii Kapetanos cade în marginea careului de 16 metri. Arbitrul acordă „galben” pentru simulare.
Min. 36 Kapetanos intră pe teren. Rada este cel care iese
Min. 35 Maah reia la o palmă de vinclu. A doua ocazie importantă a CFR-ului.
Min. 34 Palacio trage pe colțul lung, Felgueiras se evidențiază și respinge providențial
Min. 33 Cassano îi întoarce pe toate fețele pe fundașii CFR-ului în banda stângă, dar niciun jucător al Inter-ului nu apare în fața porții goale pentru a relua
Min. 22 GOL Inter! Ricky Alvarez reușește un număr personal în jumătatea proprie, îi pasează lui Palacio care rămâne singur cu Felgueiras. Acesta îi trimite lui Guarin care reia simplu, în poarta goală.
Min. 15 ii Kovavic primește avertisment pentru un henț pueril
Min. 11 Maah încearcă să prindă colțul lung printr-un șut plasat, dar nu reușește să cadreze
Min. 10 Cassano trimite mult peste din poziție de unu la unu cu Felgueiras.
Min. 10 Mureșan iese accidentat. În locul său intră Hora
Min. 9 Probleme grave pentru clujeni: Felgueiras cere și el intervenția echipei medicale acuzând o problemă la glezna dreaptă
Min. 8 Mureșan nu mai poate continua partida! Mijlocașul cere schimbarea
Min. 5 Rui Pedro trimite la o palmă de colțul lung după ce a fost scăpat din marcaj de Zanetti
Min. 2 Camora trimite o pasă pe culoar pentru Maah, dar Handanovic iese la timp și oprește acțiunea CFR-ului
Min. 1 A început meciul! Inter are lovitura de start
sursa foto: captură ProTV
UPDATE 19:04 Iată echipele de start
CFR Cluj: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Rada, Sepsi– Godemeche, G. Mureșan, Camora – Rui Pedro – Maah
Rezerve: Stăncioiu, Maftei, Diogo Valente, Hora, Celestino, Kapetanos, Bjelanovic
Antrenor: Paulo Sergio.
Internazionale Milano: Handanovic – Zanetti, Ranocchia, Juan Jesus, Pereira – Guarin, Cambiasso, Kovacic, Alvarez – Cassano, Palacio
Rezerve: Belec, Chivu, Mbaye, Gargano, Banassi, Pasa, Terrani
Antrenor: Andrea Stramaccioni.
18:20 Iuliu Mureșan a prefațat meciul din această seară. Președintele CFR-ului spune că e foarte important ca echipa să nu primească gol.
„E foarte important să nu luăm gol. Avem o șansă și crede în ea. Mult mai ofensivi nu o să putem fi, nu poți să fii așa. Nu vor fi multe diferențe față de tur, dar vor fi schimbări la abordarea tactică”, a declarat Mureșan la Digi Sport.
CFR – INTER, live de la 20:00, pe ProTV
Paszkany și Paulo Sergio sunt convinși că echipa italiană poate fi eliminată. Patronul campioanei are și cheia succesului: „să avem 2-0 în minutul 15”
Paulo Sergio schimbă tactica și va juca diseară cu două vârfuri de atac Inter a pierdut duminică la Fiorentina, scor 4-1, iar duminică are derby cu AC Milan
CFR întâlnește diseară pe Inter Milano (ora 20:00, PRO TV) în returul 16-imilor Europa League. În tur, italienii au câștigat cu 2-0 după un meci în care echipa lui Paulo Sergio a evoluat cu șapte fundași și a luat ambele goluri pe contraatac!
Formația din Gruia crede că poate întoarce rezultatul din tur, de la Milano. Pentru asta, Paulo Sergio va renunța la sistemul ultradefensiv practicat în tur și va miza totul pe cartea atacului. Tehnicianul va renunța la fundașul central Ionuț Rada și va introduce un om în plus în linia mediană, pe Ioan Hora. Cel mai probabil, lusitanul va începe la mijloc cu Hora, Mureșan, Godemeche, și Camora, iar în atac vor evolua Maah și Rui Pedro.
Inter, un egal în nouă deplasări De unde atâta optimism în Gruia? Inter vine după un eșec usturător în deplasare, 4-1 la Fiorentina. Cifrele trupei lui Stramaccioni în deplasare sunt de asemenea dezastruoase. În ultimele nouă partide disputate pe teren străin, Inter a obținut numai un rezultat de egalitate, reușind să marcheze șase goluri. Șefii din Gruia sunt la curent cu rezultatele și au trimis un mesaj vestiarului. „Trebuie să atacăm din primul minut. E necesar să avem 2-0 în minutul 15 pentru a avea șanse de calificare”, a spus Paszkany. Totuși, din punct de vedere financiar, patronul campioanei nu vede o afacere prin prezența în Europa League. „Primim 300.000 de euro dacă ajungem în optimi. Acești bani nu ne ajung pentru primele jucătorilor și pentru următoarea deplasare”, spune Paszkany.
„Vom pune presiune din primele minute” Antrenorul Paulo Sergio crede și el în șansele formației sale, dar nu vede un avantaj în eșecul Interului la Florența. „Nu e bine că ei au pierdut cu Fiorentina. Sunt convins că au venit la Cluj mult mai motivați. Am analizat partida din tur, iar concluzia este că am jucat bine. Am făcut presing bun și i-am ținut în terenul lor. singura greșeală a fost că nu am fost atenți la contraatacturi. Putem să ne calificăm, dar va fi greu. Vom pune presiune din primele minute”, a spus Paulo Sergio. Căpitanul Ricardo Cadu s-a arătat însă precaut. „Nu știu dacă e bine sau rău că ei au pierdut cu 4-1. Noi trebuie să facem un meci bun. Putem să batem pe Inter. În deplasare am avut și ghinion, ei au dat două goluri la două șuturi pe poartă”, a declarat Cadu.
Nu e niciun miracol dacă ne calificăm. Trebuie să fim atenți și să nu mai facem erorile din tur Paulo Sergio, antrenor CFR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER