Atenție, vin „legionarii”!** 3.000 de fani ai Legiei Varșovia și-au anunțat prezența joi la meciul cu Rapid, din EL

Atenție, vin
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidiștii s-au uitat cu gura căscată la fanii lui Slask Wroclaw, în play-off-ul Europa League, dar joi vor face cunoștință cu cei mai răi suporteri din fotbalul polonez. Aproape 3.000 de „legionari”, așa cum sunt supranumiți susținătorii Legiei Varșovia, vor veni pe Național Arena, urcând astfel pe locul secund în topul celei mai mari galerii a unei echipe străine care a vizitat vreodată Bucureștiul.

La aproape șase ani distanță de la meciul cu PAOK Salonic, atunci când 2.500 de greci au venit pe Giulești, rapidiștii se pregătesc de o nouă invazie. Anticomuniști, „Skinhead”, neonaziști și cei care în cel de-al doilea meci din Europa League, cu Hapoel Tel Aviv, au afișat un banner uriaș cu mesajul „Jihad Legia”, aceștia sunt „legionarii” din Varșovia! UEFA se gândește să le suspende stadionul, așa cum a mai făcut și în 2007, după ce polonezii au intrat pe teren după un meci din Cupa UEFA Intertoto. Până atunci, cei aproape 3.000 de „legionari” vor veni joi la București, iar organizatorii meciului se gândesc la măsuri speciale de securitate.

Turcii dețin recordul

În topul celor mai numeroase galerii care au venit la București mai intră fanii Omoniei Nicosia (Dinamo – Omonia 3-1 în 2005, 1.500 de ciprioți), cei ai lui Everton (Dinamo – Everton 5-1, în 2005, 1.500 de englezi) și mai ales cei ai lui Fenerbahce (Steaua – Fenerbahce 0-0 în 1998, 4.000 de turci, acesta fiind „recordul”).

Aproximativ 5.000 de bilete au cumpărat giuleștenii până aseară pentru meciul dintre Rapid și Legia Varșovia de joi (ora 22:05). De astăzi, tichetele vor putea fi achiziționate și de la Național Arena. Aseară, Răzvan Lucescu a fost prezent în tribune la Rukh – Legia 0-1

La meciul precedent de acasă al Rapidului, din Europa League, cel cu PSV Eindhoven, doar 40 de olandezi au făcut deplasarea la București

PROMISIUNI
Copos: „Luni sau marți plătesc salariile”

Toată presiunea venită dinspre Gigi Becali, dar și întârzierile salariale din Giulești au părut că vor agita puțin vestiarul Rapidului. Alb-vișiniii au trecut însă la pas de Mioveni (4-0) și au anunțat că nu îi afectează ce se discută la televizor. George Copos (foto) e și el în asentimentul fotbaliștilor săi: „Domnul Becali cred că se plictisește de spune atât de multe. Nu au cum să ne afecteze vorbele sale”. Referitor la situația financiară, patronul Rapidului le cere fotbaliștilor săi să nu se mai gândească la salarii. „Luni, cel târziu marți, vor veni banii de la UEFA și voi achita toate datoriile. Băieții să se gândească doar la joc”, a afirmat Copos.

SURPRIZĂ‚
Au refuzat antrenamentul pe Național Arena

Rapidiștii aveau programată ieri o ședință de antrenament pe Național Arena. Până la urmă, ședința de pregătire a alb-vișiniilor s-a desfășurat la ProRapid, pentru că Herea și colegii săi ar fi trebuit să se antreneze în teniși, pentru a proteja gazonul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o cameră de supraveghere
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o…
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
E complet ilegal. Niciun român nu are dreptul să CEARĂ asta. Ajungi la închisoare
E complet ilegal. Niciun român nu are dreptul să CEARĂ asta. Ajungi la închisoare
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×