Kapetanos a dus Steaua în al 9-lea cer, pentru ca apoi să o coboare în infern. În minutul 16, grecul marca pentru un 3-0 neverosimil cu Napoli, dar apoi a comis un act necugetat și a fost eliminat, lăsându-și echipa pradă unor italieni metamorfozați într-un animal de pradă.
Pus la zid de toată lumea, grecul nu are nicio scuză pentru atitudinea avută, crede și Adrian Porumboiu, care face o analogie simpatică.
„Gestul lui Kapetanos se justifică doar dacă spune că a vrut să îl aprecieze Doroftei; nu știu ce a vrut să facă. Semieșecul i se datorează lui Kapatanos. În prima repriză nici nu știam că e o echipă de Serie A pe teren. Apoi au prins curaj…„, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Deja vu cu Lăcătuș
Ghinionul proverbial al lui Lăcătuș s-a probat și de această dată. După 2-0 cu Lyon, roș-albaștrii au pierdut cu 5-3, așa că „Fiara” nu e la prima pățanie de acest gen. Mai mult, patronul vasluian a rememorat o fază identică, petrecută anul trecut la un meci Unirea – Vaslui, când echipa sa, cu Marius pe bancă, a pățit-o.
„Îmi pare rău de Marius. La meciul Unirea-FC Vaslui de anul trecut s-a întâmplat excat la fel, tot cu Marius pe bancă. A fost un deja-vu. Tătărușanu a stat pe gazon 2:40, exact ca și Kuciak. A fost identic. Arbitrul a greșit grav, a adăugat un timp risipit, în mod nejustificat. A adăugat în plus 30 de secunde. E și ghinion. E frustrant. A fost un arbitru fricos în fața numelui Napoli. Arbitrul a facut doar o greșeală în favoarea Stelei, la Ricardo. Marius merita mult mai mult, e un om remarcabil. E curat ghinion să iei gol în ultima secundă. Daca era un alt antrenor, mingea nu intra în poarta în ultima secundă.„, a mai spus Porumboiu.
În ceea ce privește o eventuală sancțiune asupra centralului, patronul moldav este sceptic: „Arbitrului nu i se va întâmpla nimic, vă garantez. Asta e filosofia UEFA. Indiferent de decizia arbitrului, nu se justifică ieșirile suporterilor.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER