Dinamo s-a impus cu 5-3 în fața Sportului Studențesc, la capătul unui meci-spectacol. „Câinii” au condus cu 3-0, dar elevii lui Selymes au revenit la 3-2. Fiecare echipă a mai punctat o dată, iar finalul a fost cu emoții pentru „roș-albi”. Golul lui Adrian Cristea, din ultimele minute, a consfințit victoria trupei din Ștefan cel Mare, care are 6 puncte după primele două etape.
Cornel Dinu a comentat partida de ieri, dar și returul confruntării din Europa League, cu Hajduk Split.
” Am tratat mai ușor jocul, mai ales faza defensivă. Cele trei goluri au venit pe niște neatenții în partea dreaptă. Dar nimic nu se poate corecta fără timp. Eu sunt convins că avem posibilități în lot care să acopere slăbiciunile din apărare.”. declarat Cornel Dinu la Sport.ro.
„Probabil că cei de la Split se vor descoperi. Cred că vor fi solutii! E foarte important ca, atunci când ei se aruncă, să găsim breșe. E foarte impiortant să marcăm și cred că vom reuși asta. Cei doi fundași centrali vor greși. E foarte important ca Dinamo să marcheze. Filosofia lui Dinamo e să marcheze, sa joace un joc complet. Să facem un joc realist, plăcut, să atragem, sa readucem în tribune spectatorii. Adrian Cristea merita să revină la națională, dar trebuie să reconfirme. Cel care este în măsuraă să decida este selectionerul. Sper sa aibă tăria psihică. Nimeni nu poate să conteste calitățile lui tehnice.”, a încheiat Dinu.
Partida Hajduk Split – Dinamo București, din manșa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, va avea loc joi, de la ora 21.30. În tur, dinamoviștii s-au impus, pe teren propriu, cu scorul de 3-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER