Duckadam: „Nu am făcut un meci bun, dar Tătărușanu și Dumnezeu ne-au ajutat să ne calificăm”

Duckadam:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eroul de Sevilla a comentat prestația eroului de la Grasshopper
însă nu s-a putut abține să nu-l urecheze puțin pe Tătărușanu,
spunându-i că și la a treia lovitură de departajare ar fi trebuit
să se arunce tot pe stânga. Președintele stelist recunoaște că
echipa nu a prestat un joc foarte bun, meritul calificării
revenindu-i goalkeeper-ului stelist.

„A fost greu la penalty-uri. Încă nu m-am întâlnit cu
Tătărușanu să-l felicit, dar i-aș spune că și la a treia lovitură
aș fi mers tot pe stânga. Am știut că avem un portar mai bun ca ei.
Partea mea cea mai bună a fost stânga, dar am apărat trei pe
dreapta, însă nu-l cunosc prea bine pe Tătărușanu să spun care este
punctul lui forte. Trebuie să recunoaștem că am făcut un meci mai
slab. Astăzi Tătărușanu și Dumnzezeu ne-au ajutat să ne calificăm.
Avem un moral bun și altfel vom aborda meciul cu Timișoara. Mai
avem nevoie de trei jucători.”,
a declarat Helmuth
Duckadam la gsptv

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O mai știi pe Monica Roșu? Cum s-a transformat trupul ei, la 20 de ani de la retragerea din gimnastică?

Nețoiu dă prime la Voluntari, cât a promis Becali pentru calificarea FCSB-ului cu Lyon. ”Unii se plâng că nu au bani”
Nețoiu dă prime la Voluntari, cât a promis Becali pentru calificarea FCSB-ului cu Lyon. ”Unii se plâng că nu au…
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei

Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos

Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat

Gestul uluitor făcut de Zelenski înaintea scandalului cu Trump. Ce a afişat preşedintele Ucrainei la Casa Albă

Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum

BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT

BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...

Protest AUR în Piața Universității. Manifestanţii au blocat circulaţia / Jandarmii au găsit obiecte contondente folosite ca suport pentru steaguri

CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”

Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă

Se vedea că suferă! Ultimele imagini cu Luca Manolache în viață. Cât de trist..

Călin Georgescu s-a prăbușit! Lovitură finală după punerea sub controlul judiciar

Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum

Vitamina care ar putea reduce riscul de demenţă

Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO

Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite

×