#Mihai Costea a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren și a ratat două ocazii uriașe #Reghecampf i-a menajat pe golgheterii Rocha și Rusescu, cei doi intrând în a doua repriză
Cum îți motivezi elevii înaintea unui meci în care până și antrenorul echipei adverse recunoaște că ești favorit cert? Cum îi faci să fie montați înaintea unei partide cu o echipă care valorează mai puțin decât Dodel? Reghecampf s-a chinuit câteva zile să facă asta, timp în care a subliniat în toate felurile posibile că-și ia în serios adversarul și că Ekranas nu trebuie tratată superficial. A anunțat că bagă vedetele, că nu menajează pe nimeni și a trântit în fața presei dosare cu monitorizarea lituanienilor. Ce vreți mai mult? Om serios, atitudine pe măsură, nu superficială, precum gazonul de la Vilnius.
Până la urmă a făcut niște concesii și a schimbat la vârf, acolo unde Nikolic și Mihai Costea au luat locul marcatorilor de până acum, Rusescu și Rusescu. Dintre cei doi, doar Nilă a arătat că nu-i mai convine banca. După o ocazie mare a celor de la Ekranas (18), Costea cel mic, de fapt singurul Costea de la Steaua acum, face o semi-foarfecă, ceva în genul celei din care a dat gol iarna trecută cu CFR Cluj, dar mingea trece un pic pe lângă. Urmează un moment de altruism, cu o pasă aproape genială care l-a lăsat pe Chipciu liber, însă șeptarul demonstrează că e la fel de lipsit de inspirație la finalizare și pe dreapta și pe stânga.
Meciul este la discreția românilor, însă este lipsit de goluri. Poate și pentru că Ekranas joacă atât de slab încât steliștii sunt surprinși de spațiile uriașe pe care le au la dispoziție. Problema se rezolvă în minutul 35. Martinovic, sârbul care greșește rar, dar care primește șanse să joace și mai rar finalizează cu capul după un corner executat de Bourceanu (35). Jocul Stelei continuă să fie lipsit de zvâc. Doar Costea mai mișcă și îi rupe unghiile de la degetele mâinlor portarului lui Ekranas, cu un șut puternic (40).
Popa, MVP-ul reprizei secunde Ieșirea de pe teren a lui Chipciu, schimbat cu Rusescu, i-a dat ocazia lui Adi Popa să demonstreze de ce Reghecampf a insistat mai multe luni pentru aducerea lui. Mijlocașul de buzunar a tocit iarba sintetică pe dreapta în ultima jumătate de oră, viteza sa impresionantă zăpăcindu-i pe fundașii lituanieni. După ce a centrat degeaba pentru ineficienții Costea și Rusescu, „Kawasaki” a finalizat prin gol o lovitură liberă obținută extrem de ușor de Chipciu (75). După o nouă ocazie rarisimă a lui Costea (86), lucrurile s-au liniștit. Meciul s-a terminat așa cum a început. Cu Steaua plictisită, îndeplinind o formalitate și cu niște lituanieni incapabili să-l facă pe Stanca să nu mai sufere din pricina celor 16 grade de la ora 21:30. O nouă victorie, însă un nou adversar modest. Urmează Vasluiul, va rezista coafura?
REZERVĂ‚ Tătărușanu, uitat pe bancă și la acest meci Titular de drept în sezonul trecut, Ciprian Tătărușanu nu își mai găsește locul în formația Stelei. Chiar dacă a folosit mai mulți fotbaliști ce au evoluat mai puțin în acest sezon, Reghecampf nu l-a trimis în teren și pe „Tătă”, contând tot pe serviciile lui Răzvan Stanca. Ultimul meci în care a fost folosit goalkeeper-ul roș-albaștrilor a fost partida tur cu slovacii de la Spartak Trnava, când gafa sa de la golul oaspeților a stabilit rezultatul final.
GALERIE Opt fani au susținut Steaua Meciul pe care roș-albaștrii l-au susținut în play-off-ul Europa League nu a stârnit interesul susținătorilor Stelei. Aceștia nu s-au îngrămădit să facă galerie echipei în Lituania, doar opt oamenii fiind alături de Reghe și compania la meciul de aseară. Nici gazdele nu s-au simțit susținute din tribună foarte puternic, doar 600 de persoane fiind prezente la partidă.
INDICAȚII „Nilă”, certat de Reghecampf Antrenorul Stelei a ales un prim „11” inedit contra lui Ekranas. Din acesta au lipsit golgheterii Rocha și Rusescu. În schimb, Reghe l-a aruncat în luptă pe Mihai Costea, care a manifestat multă poftă de joc. În prima parte a jocului, antrenorul echipei a țipat de mai multe ori la „Nilă” pe motiv că acesta nu ajuta echipa pe fază defensivă. Atacantul venit de la Craiova nu a reușit niciun gol în acest sezon pentru Steaua.
Min. 90+4 Se termină partida, Steaua obține o victorie lejeră
Min. 90+1 ÖCartonaș galben pentru Latovlevici, după o intrare dură
Min. 90 Partida va fi prelungită cu 4 minute
Min. 86 Mihai Costea scapă singu cu portarul, trage tare din unghi, dar portarul lui Ekranas respinge în corner
Min. 85 Luksa primește în careu, scoate pentru șutul lui Vertelis, care ratează însă preluarea
Min. 81 Șut Latovlevici de la 30 de metri, mingea țopăie spre colțul lung, însă iese în aut de poartă
Min. 78⇔ Ultima schimbare la Ekranas. Girdvainis, iese Kucys
Min. 76⇔Intră Norvilas, iese Kymantas la Ekranas
Min. 75 GOL STEAUA! Popa înscrie primul său gol pentru Steaua. Fostul mijlocaș al Chiajnei a bătut lovitura liberă obținută mai devreme de Chiricheș. Popa a tras peste zid, la rădăcina barei
Min. 74 Chiricheș avansează cu mingea la picior și scoate un fault de la 22 de metri, ușor lateral-stânga. ç Andelkovic vede galben pentru proteste
Min. 71 Filip bate lovitura liberă, încearcă un șut direct pe poartă, trage însă în zid
Min. 70 Gergievski dă mingea pe lângă un adversar în partea dreaptă, dar este faultat
Min. 68 Atac al Stelei, Mihai Costea preferă un șut de la 30 de metri, din partea stângă, mingea ocolește poarta
Min. 66 ç Filip vede cartonașul galben
Min. 64 Ocazie mare pentru Steaua. Mihai Costea primește singur în careu, așteaptă prea mult, intră în unghi, iar centrarea pentru Rocha este blocată de un adversar
Min. 62 ⇔Schimbare și la lituanieni. Intră Varnas, iese Buinickij
Min. 61 ⇔Ultima schimbare făcută de Reghe. Iese Nikolic, intră Rocha
Min. 60 Lituanienii au din ce în ce mai mult tupeu. Același Vertelis primește în unghi, într-o poziție destul de bună, însă trimite slab spre poartă și Stanca reține
Min. 69 O nouă acțiune periculoasă la poarta lui Stanca. Vertelis trece ușor de Latovlevici și centrează periculos în gura porții, Stanca prinde din nou fără emoții
Min. 57 Latovlevici trage puternic de la 25 de metri, mingea atinge pământul în fața portarului, care respinge cu dificultate
Min. 57 ⇔ Reghecampf mai face o schimbare. Iese Chipciu, intră Raul Rusescu, golgheterul echipei
Min. 56 Adi Popa bate cornerul, însă cei de la Ekranas reușesc să respingă
Min. 55 O nouî fază fixă pentru gazde, de această dată de pe partea stângă. Centrare la primul om, steliștii recuperează și pleacă pe conntraatac. Popa încearcă centrarea, lituanienii resping în corner
Min. 51⇔ Prima schimbare la Steaua. Iese Bourceanu, intră Filip. Banderola de căpitan trece la Vlad Chiricheș
Min. 47 Steaua pleacă pe contraatac prin Popa, care urcă în viteză, intră în careu, dar întârzie centrarea și este blocat de portarul advers pe linia de fund
Min. 46 Lovitură liberă pentru Ekranas de la 25 de metri, lateral-dreapta, centrare în careu, Stanca prinde fără probleme
Min. 46 Fluier de start pentru repriza a doua
Min. 45+1 Se termină prima parte
Min. 45+1 Popa trage cu exteriorul de la 14 metri, mingea trece departe de țintă
Min. 45 Repriza va fi prelungită cu un singur minut
Min. 43 Lovitură liberă pentru Ekransa, de la 25 de metri, poziție aproximativ centrală. Faza se anunța extrem de periculoasă, dar centrarea lui Tomkevicius este extrem de slabă și mingea iese în aut de poartă
Min. 39 Mihai Costea trage în forță de la 20 de metri, mingea se duce pe centrul porții, dar este respinsă cu dificultate de portarul lui Ekranas
Min. 37 Chipciu caută colțul lung din interiorul careului, minge trece pe lângă bară
Min. 36 çCartonaș galben pentru Luksa, pentru o intrare tare la Pintilii
Min. 36 GOL STEAUA! Martinovic deschide scorul. Bourceanu a trimis din corner la colțul lung, Martinovic a pus capul și a deschis scorul
Min. 34 Bourceanu trage plasat de la 22 de metri, mingea este deviată în corner
Min. 30 Ocazie mare pentru Steaua. Georgievski centrează în careu, Mihai Costea reia spectaculos din semifoarfecă, balonul trece puțin pe lângă bara din stânga
Min. 29 Bourceanu centrează din lovitură liberă, Nikolic reia peste poartă
Min. 28 Fault dur la Nikolic, în partea stângă. Lovitură liberă pentru Steaua din preajma careului lui Ekranas
Min. 24 Centrare din corner, apărarea Stelei este prinsă din nou relaxată, dar Samusiovas reia defectuos peste poartă
Min. 23 Lituanienii au prins curaj și stau mai sus decât în prima parte a reprizei. Centrare în careul lui Stanca, Bourceanu respine în corner
Min. 18 Ekranas a fost aproape de a produce surpriza. Centrare de pe partea dreaptă, apărătorii Stelei trec pe lângă minge, care ajunge la colțul lung. Buinickij trage puternic din 7 metri, Martinovic se aruncă la sacrificiu și scoate un gol ca și făcut
Min. 16 O nouă ocazie pentru Steaua. Verticalizare pentru Mihai Costea, care se afla la marginea careului, atacantul Stelei a preluat și a tras puțin pe lângă poartă
Min. 14 Chipciu încearcă șutul de la distanță, balonul se duce însă departe de poartă
Min. 13 Steliștii mizează foarte mult pe centrări venite de pe benzi, însă până acum Nikolic n-a reușit să profite de fizicul său. Lituanienii stau la cutie și caută să dea lovitura pe contraatac
Min. 10 O nouă acțiune la poarta lui Ekranas. Adi Popa avansează în viteză pe partea dreaptă, centrează la prima bară, Nikolic reia cu capul talonat de un adversar, balonul nu prinde însă cadrul porții
Min. 9 Prima mare ocazie a partidei trece în contul Stelei. Chipciu trage din unghi, din 8 metri, mingea se duce însă paralel cu poarta și iese în aut
Min. 6 Lovitură liberă pentru Steaua de la 35 de metri, după un fault la Chipciu. Se bate scurt, steliștii pierd posesia
Min. 4 Lansare în careu pentru același Nikiloc, portarul lituanienilor iese la întâmpionare și reține din fața stelistului
Min. 2 Prima acțiune la poarta lituanienilor. Nikolic trage din interiorul careului, mingea se lovește de un adversar și iese în corner. Centrarea din lovitura de colț este boxată de Kauneckas
Min. 1 Fluier de start, steliștii atacă în această repriză la poarta din stânga
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER