Una dintre surprizele plăcute din acest sezon din jocul Stelei a fost fundașul Florin Gardoș. El speră ca stadionul să fie plin la meciul de mâine cu Liverpool pentru ca jucătorii „cormoranilor” să simtă presiunea din Ghencea.
Fundașul roș-albaștrilor a declarat că o dată cu venirea lui Maius Lăcătuș pe banca Stelei, atmosfera de la echipă s-a îmbunătățit, tehnicianul motivându-i și încurajându-i la fiecare meci.
„Ne așteaptă un meci important, contra unui adversar titrat. Nu va fi ușor să scoateam punct sau puncte, dar sperăm să câștigăm și să ne calificăm. Pentru mine, o calificare ar fi o performanță extraordinară. Chiar dacă nu câștigăm mâine, poate cu un rezultat bun la Napoli vom obține calificarea. Acesta este cel mai important lucru. Ne-am bucura ca la meci să fie prezenți cât mai mulți suporteri. Sperăm să fie stadionul plin. O dată venirea lui Lăcătuș s-a schimbat atmosfera la echipă. Dânsul ne-a încurajat tot timpul și ne-a motivat, iar în acest moment este o atmosferă bună la Steaua.”, a spus Gardoș într-o conferință de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER