Iancu, înainte de City: „Dacă batem, suntem eroi! Nu mai există echipe mici!

Iancu, înainte de City:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu crede în jucătorii săi înaintea meciului cu cei de
la Manchester City. Patronul bănățenilor este optimist și consideră
că nu mai există echipe mici în zilele noastre. De asemenea,
oficialul timișorean a declarat că speră ca valoarea colectivă a
echipei să se arate diseară, în fața numelor mari pe care le
aliniază englezii.

Sper ca valoarea noastră colectivă să se vadă diseară.
Jucătorii sunt concentrați, nu speriați. Nu există psihic fragil,
mai ales într-un asemenea meci, cu diferențe așa de mare. N-ai
niciun motiv să te inhibi: dacă pierdem nu e nicio dramă, dacă
batem suntem eroi. Orice s-ar întâmpla nu putem să nu trecem peste
asta. E un moment de fixare pentru unii. Eu am încredere că, cel
puțin la Timișoara, putem să facem dovada faptului că suntem un
grup unit. Nu cred că mai există echipe mici în zilele noastre, s-a
văzut și la Campionatul Mondial. Nu joacă numele
„, a spus
Iancu la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Managerul Berăriei H rupe tăcerea după controlul ANPC al lui Piedone: „Nu au găsit GÂNDACI în bucătărie. A fost vorba despre…”
Managerul Berăriei H rupe tăcerea după controlul ANPC al lui Piedone: „Nu au găsit GÂNDACI în bucătărie. A fost vorba…
UEFA a anunțat ”nota de plată” pentru FCSB!
UEFA a anunțat ”nota de plată” pentru FCSB!
O nouă infecție letală face victime și se răspândește alarmant! Cei care au avut COVID-19 sunt primii predispuși la îmbolnăvire. Ce simptome ne indică că o avem în organism?
O nouă infecție letală face victime și se răspândește alarmant! Cei care au avut COVID-19 sunt primii predispuși la îmbolnăvire.…
Cristiano Ronaldo, victima unui „fake news” iranian: portughezul e implicat într-o poveste șocantă. Culisele cazului
Cristiano Ronaldo, victima unui „fake news” iranian: portughezul e implicat într-o poveste șocantă. Culisele cazului
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Racheta" lui Raţiu a atras interesul giganţilor din La Liga. Cele trei cluburi care au intrat "pe fir" pentru transferul…
Fosta noră a lui Pițurcă, apariție INCENDIARĂ! Formele sexy i-au băgat în boală pe toți. S-a văzut aproape tot prin costumul de baie transparent
Fosta noră a lui Pițurcă, apariție INCENDIARĂ! Formele sexy i-au băgat în boală pe toți. S-a văzut aproape tot prin…
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
BANCUL ZILEI. Bulă: -Draga mea, e timpul să sucești mințile unui prost și să te măriți!
BANCUL ZILEI. Bulă: -Draga mea, e timpul să sucești mințile unui prost și să te măriți!
Când trecem la ora de vară în 2025 şi cum să dăm ceasul înainte
Când trecem la ora de vară în 2025 şi cum să dăm ceasul înainte
Adevăruri despre Illuminati! Ești sigur că știi tot?
Adevăruri despre Illuminati! Ești sigur că știi tot?
Răsfăţ total pentru Costin Gheorghe şi superba sa soţie, fiica unui milionar din România. Unde au apărut cei doi
Răsfăţ total pentru Costin Gheorghe şi superba sa soţie, fiica unui milionar din România. Unde au apărut cei doi
Zodia care poate avea probleme cronice de sănătate în martie 2025, potrivit faimoasei Neti Sandu
Zodia care poate avea probleme cronice de sănătate în martie 2025, potrivit faimoasei Neti Sandu
Decizia judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu. Anunț de ultima oră
Decizia judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu. Anunț de ultima oră
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Viitorul UE pare nuclear
Viitorul UE pare nuclear
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
Echipele eliminate revin astăzi la Power Couple! Doar o pereche va avea șansa să reintre în competiție, cu drepturi depline
Echipele eliminate revin astăzi la Power Couple! Doar o pereche va avea șansa să reintre în competiție, cu drepturi depline
×