Astra a câștigat cu scorul de 2-1 meciul retur al dublei manșe cu West Ham United și, după 2-2 în Anglia, s.a calificat în play-off-ul Europa League.
Cu un singur titular din meciul tur, Kevin Nolan. Așa a abordat managerul croat Slaven Bilici meciul retur cu Astra. Și, deși a început în avantaj, cu un gol marcat de Lanzini încă din minutul trei, acest lucru s-a văzut din plin.
În săptămâna de dinaintea jocului, Șumudică a susținut că și echipa a doua a lui West Ham este de luat în calcul. Realitatea din teren? Mulți fotbaliști tineri, neobișnuiți cu acest nivel, trei debutanți absoluți și o echipă neomogenă. Pe scurt, victimă sigură în fața unei formații în formă, așa cum e Astra lui Șumudică. Sau a lui Budescu, dacă vrem să fim corecți până la capăt.
La Giurgiu, decarul și-a început festivalul cu o execuție superbă din lovitură liberă, dar balonul s-a lovit de bara lui Randolph. Nu la mult timp, un nou șut plecat din piciorul drept s-a oprit în plasă. Era minutul 33 și emoțiile date de golul din start se risipeau rapid. La trei minute distanță, De Amorim a slalomat pe flancul stâng, a dus mingea în careu, de unde același Budescu a trimis-o pentru a doua și ultima dată în plasă.
Odată liniștiți de execuțiile playmaker-ului giurgiuvean, fotbaliștii lui Bilici s-au stins ușor-ușor. Restul partidei a arătat așa cum trebuie să arate un meci între o echipă europeană și formația secundă a unui club din Premier League. Incapabili să pună în pericol poarta lui Lung, englezii au scăpat de un al treilea gol la ocaziile ratate de Boldrin și Alibec, intrat pe teren în premieră în acest sezon.
În urma victoriei, Astra ajunge pentru a doua oară consecutiv în play-off-ul Europa League, urmând să-și afle adversarul vineri, de la ora 12:00.
Astra – West Ham 2-1 ( Budescu 33, 36 / Lanzini 3)
22:53 Final de meci! Astra se califică în play-off-ul Europa League. După patru minute de prelungiri, giurgiuvenii se impun cu 2-1 în fața lui West Ham, grație golurilor marcate de Budescu, respectiv Lanzini, și fac un pas important spre accederea pentru a doua oară consecutiv în grupele Europa League. Echipa lui Șumudică merge mai departe după ce în tur, pe Boleyn Ground, a remizat, scor 2-2.
22:50 Ocazie imensă pentru Astra! În prelungiri, De Amorim scapă singur, după o pasă lungă a lui Morais, e ajuns din urmă de Poyet, mingea respinsă de uruguayan îl lovește pe Randolph, iar apoi ajunge la Alibec. Singur cu poarta goală, dintr-un unghi închis, atacantul șutează în bară. Imediat, pe contraatac, Boldrin șutează peste poartă din poziție de 1 vs. 1 cu portarul.
22:41 Iese în evidență și Alibec, cu o pivotare frumoasă și un șut cu stângul, dar Randolph e atent și respinge. Imediat, atacantul giurgiuvenilor vede un galben pentru proteste. Cu șase minute înaintea finalului, Șumudică renunță la Budescu și îl introduce pe Lovin. Sunt clare intențiile antrenorului pentru finalul partidei.
22:38 Lanzini pare singurul om care poate sta între Astra și play-off-ul Europa League. Șutează de la distanță, tot cu dreptul, la fel ca la faza golului, dar Silviu Lung reține.
22:36 Logic pe undeva, Astra apelează la toate trucurile pentru a câștiga acest meci. Unul dintre ele e descris de colegul Adi Costeiu. Între timp, când nu degajează mingi in afara terenului, Budescu execută cornere direct spre poartă. De această dată, mingea a căzut pe plasa porții adverse.
— Adrian Costeiu (@costeiu) August 6, 2015
22:34 E minutul 75 și doar o mare greșeală personală i-ar putea sufla calificarea Astrei. Puștii lui West Ham construiesc greu, iar apărarea condusă de Găman nu are multe probleme în a stopa atacurile londonezilor.
22:25 Chinul lui Șumudică ia sfârșit. În minutul 67, antrenorul Astrei îl trimite în teren pe Alibec, singurul atacant din lot. În aceste condiții, Budescu va juca pe poziția sa obișnuită, în spatele atacantului, iar fostul vârf de la Inter va evolua în avanposturi. Practic, sistemul nu se schimbă cu absolut nimic.
22:20 Retrăim parcă repriza a doua a meciului cu Inverness, terminat la egalitate, 0-0. Mulțumită de scorul de pe tabelă, Astra nu mai pune accent pe jocul ofensiv. Mingea stă mai mult la englezi, dar lipsa de omogenitate și valoarea scăzută a fotbaliștilor fac ca Silviu Lung Jr. să stea liniștit. E minutul 63, ceea ce înseamnă că Șumudică și elevii săi trebuie să mai reziste 30 de minute fără să primească gol.
22:09 Vor să vadă și ei o calificare pe viu? De la Belgrad, Mirel Rădoi și Valeriu Argăseală au poposit în tribunele stadionului de la Giurgiu. Pe teren, Boldrin ratează de puțin golul de 3-1, după o centrare excelentă. Evident, a lui Budescu.
22:04 S-a reluat meciul. West Ham nu a făcut nicio modificare la pauză, deși e nevoită să marcheze cel puțin un gol.
21:46 S-au terminat primele 45 de minute, iar Astra intră în avantaj la cabine. Care sunt, totuși, concluziile pe care le tragem?
21:38 GOOOOOOOOOOOOL ASTRA! Da, ați ghicit, tot Budescu a marcat. De data aceasta după o fază frumoasă creată de Amorim în flancul stâng și o reluare ceva mai simplă, tot cu piciorul drept, din interiorul careului. Astra întoarce scorul în doar trei minute, grație lui Constantin Budescu. Dacă mai devreme discutam despre distincția de cetățean de onoare al orașului, cred că acum decarul Astrei ar putea avea și o statuie.
21:33 GOOOOOOOOOOOOL ASTRA! Normal, Constantin Budescu e cel care înscrie și continuă astfel un sezon care se anunță deja de senzație. Minge preluată în treimea adversă, șut de la 20 de metri, cu dreptul, pe lângă portarul Randolph. E 1-1, iar tabela arată din nou un scor la care Astra e calificată.
Văzând evoluțiile lui Budescu și felul în care echipa trage după el, previziunea colegului Adrian Costeiu are mari șanse să se adeverească.
21:30 Au trecut 30 de minute din meci, unele în care Astra joacă modest și nu e capabilă să creeze prea mult pericol la poarta lui Randolph. Lipsa unui atacant se vede din plin, mai ales în momentele în care Budescu și Teixeira coboară mult pentru a ajuta la construcție, iar locul din față rămâne gol. Pe bancă e Denis Alibec, un vârf clasic, dar, cel mai probabil, Șumudică va miza pe el abia în repriza secundă.
21:20 Șumudică face prima schimbare, după doar 20 de minute. Geraldo Alves îi lasă locul lui Oros.
21:17 Budescu e magic! Playmaker-ul giurgiuvenilor, cel mai bun fotbalist român în acest start de sezon, are un nou moment de geniu. Execută spre poartă, cu interiorul piciorului drept, o lovitură liberă de la care toată lumea aștepta o centrare, dar, spre ghinionul lui, mingea lovește bara porții lui Randolph. E prima ocazie a Astrei, care a mai echilibrat jocul și pune mai multă presiune.
21:09 Astra are un început slab de meci, la fel cum s-a întâmplat și pe Upton Park, unde prima repriză a aparținut englezilor. De data asta, Budescu și compania au în spate fanii români, care au pregătit și o coregrafie. Nu strălucită, nu ca a lui Partizan, dar tot e mai bine decât nimic. Momentan, fondul sonor e dominat de băieții veniți de la Londra.
21:05 GOL WEST HAM! Din păcate, meciul începe foarte prost pentru băieții lui Șumudică. La nici trei minute de la start, Lanzini primește prea mult spațiu, nu stă mult pe gânduri și șutează la colțul scurt. Mingea atinge bara, apoi intră în poarta lui Silviu Lung Jr.
21:00 A început meciul!
20:53 Chiar dacă perioada în care dominau Europa a luat sfârșit de ceva vreme, fanii englezi rămân alături de echipele favorite, chiar și în deplasări pe care clubul nu le consideră importante. Fanii londonezi sunt prezenți la datorie. Din păcate, așteptările lui Dani Coman cu privire la fanii Astrei au fost mult prea mari, iar stadionul din Giurgiu nu e plin, așa cum se aștepta președintele echipei.
20:40 Ca să ne dăm seama de felul în care tratează englezii această competiție, trebuie să spunem că în primul 11 pentru meciul care va începe peste 20 de minute și-au făcut loc trei debutanți absoluți. Gândiți-vă că acești băieți tineri nici nu visează la un loc de rezervă pentru meciurile din Premier League, cele cu adevărat importante. E o șansă imensă pentru ei, dar și pentru Astra.
— West Ham United FC (@whufc_official) August 6, 2015
20:31 Ioan Niculae, până la urmă omul care a făcut din Astra o echipă europeană, nu e uitat de fanii gazdelor din această seară. Apropo de spectatori, Dănuț Coman spunea ceva mai devreme că așteaptă un stadion plin. 6.000 de oameni sunt așteptați pe stadionul din Giurgiu la unul dintre cele mai mari meciuri din istoria echipei.
20:25 Primele imagini de la Giurgiu, mulțumită lui Adrian Costeiu. Englezii au ieșit la încălzire, românii încă nu. Probabil Șumudică ține un discurs motivațional ceva mai lung. Un alt avantaj pentru Astra: Bilic e suspendat, după ce a fost trimis în tribune în finalul meciului tur, iar locul său pe banca tehnică va fi luat de secundul Julian Dicks.
20:21 Vestea că Bilici și-a lăsat acasă oamenii importanți a avut consecințe asupra cotelor oferite de bookmakeri. Dacă la deschidere West Ham era favorită, în ultimele ore cota giurgiuvenilor se află într-o cădere continuă.
20:12 Meciul din Premier League, din prima etapă a noului sezon, contra lui Arsenal, este mult mai important pentru managerul croat al lui West Ham. Din meciul tur, Bilici l-a păstrat în primul 11 doar pe Kevin Nolan. În rest, echipa de start abundă de fotbaliști tineri, care au astăzi șansa de a-și trece în CV un meci european. Legat de Kevin Nolan, puteți citi mai jos un material superb scris de colegul Costin Ștucan.
20:04 Avem echipele de start. Marius Șumudică începe cu echipa standard. De notat că la giurgiuveni Denis Alibec e pe banca de rezerve, abia refăcut după accidentare. De cealaltă parte, Slaven Bilici s-a ținut de cuvând, iar 11-le de start e plin de jucători de la echipa a doua.
20:00 Bună seara! Mai avem o oră până la meciul dintre Astra și West Ham, de la Giurgiu, o partidă în urma căreia echipa antrenată de Marius Șumudică se poate alege cu o performanță importantă în Europa. Sunt Cristian Voicu și vă voi ține la curent cu cele mai importante detalii. De asemenea, Adrian Costeiu, reporterul ProSport prezent la meci, ne va ajuta cu informații de la fața locului.
Astra are o șansă unică să ajungă în play-off-ul Europa League: după 2-2 în turul cu West Ham, giurgiuvenii vor întâlni o echipă second-string a londonezilor, care se concentrează pe campionat, Cupă și Cupa Ligii
În urmă cu aproape un an, Astra reușea cea mai mare victorie din istoria echipei, un 2-0 pe Stade de Gerland, în fața lui Lyon. A fost succesul care a propulsat echipa giurgiuveană pentru prima oară în istorie în grupele unei competiții europene, un succes pe care Astra va încerca să-l reediteze de data aceasta la Giurgiu, contra lui West Ham United. În tur, Astra a devenit prima echipă românească din istoria cupelor europene care revine de la un deficit de două goluri și pleacă neînvinsă într-o deplasare europeană. Iar toate calculele o dau, surprinzător, ca favorită pe echipa lui Șumudică.
Șase titulari din meciul tur nu sunt la București
Motivele sunt clare și țin de momentul în care se joacă meciul. Chiar și cu un egal alb sau un 1-1, Astra poate merge mai departe grație golurilor reușite pe Boleyn Ground în meciul tur. Iar West Ham pare decisă să lase Europa League în plan secund. „Adrian nu e aici, O”Brien la fel, Collins a luat roșu și nu e aici, Ogbonna nu e aici, Creswell nu e aici, Mark Noble, Kouyate, Tomkins nu au venit”, a spus, ieri, Slaven Bilic, managerul londonezilor, la conferința de presă premergătoare meciului. Miza e meciul cu Arsenal, de duminică, din debutul Premier League, dar și Cupa Angliei sau Cupa Ligii Angliei, competiții pe care West Ham va pune accentul în viitor, iar o participare lungă în Europa League ar încărca și mai mult calendarul.
La o simplă privire, toți cei menționați anterior sunt titulari. Așa că întrebarea vine simplu: cu cine mai joacă West Ham? Portarul Darren Randolph are 28 de ani, dar un singur meci în Premier League. Oxford, Henry sau Page nu au nici măcar un meci la echipa mare, fiind jucători de la echipa de tineret. Lanzini e considerat un mare talent, dar n-are niciun meci la West Ham, în timp ce doar Nolan și Maiga se pot „lăuda” că pot fi soluții pe termen lung la ciocănari. Dacă „11”-le de start previzionat de presa engleză pentru londonezi se păstrează, atunci niciunul dintre titularii din meciul tur nu va juca la Giurgiu din primul minut!
Echipe probabile
Astra Giurgiu: Lung – Queiros, Geraldo, Găman, Morais – Seto, Boldrin – Enache, Teixeira, De Amorim – Budescu
West Ham: Randolph – Jenkinson, Oxford, D. Henry, Page – Poyet – Culleen, Lanzini – Nolan – Lee, Maiga
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER