Stelele de pe Olimpico: Anderson și Immobile. Lazio – FCSB 5-1. Trupa lui Dică e eliminată din Europa League după o evoluție catastrofală la Roma

Redactor:
Andru Nenciu
Stelele de pe Olimpico: Anderson și Immobile. Lazio - FCSB 5-1. Trupa lui Dică e eliminată din Europa League după o evoluție catastrofală la Roma
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lazio – FCSB 5-1 (Ciro Immobile ‘7, ’42, ’72, Bastos ’35, Anderson ’52 / Gnohere 80)

  • Lazio: Strakosha – Patric, de Vrij, Caceres (Bastos ’26)- D. Basta, M. Parolo, L. Leiva, L. Alberto (’67 Murgia), Lulic – F. Anderson (’75 Caicedo) – Immobile
  • Rezerve: Guerrieri – Nani,  Caicedo, Milinkovic-Savic, Marusic
  • FCSB: Vlad – R. Benzar, Găman („61 Bălașa), Planic, Jr. Morais – Nedelcu (’46 Filip), Teixeira – Man, Budescu, Fl. Tănase (’46 Coman) – Gnohere
  • Rezerve: Stăncioiu – Momcilovic, O. Popescu, C. Tănase

Min.90 Fluier final! FCSB e eliminată din Europa League după ce a capotat la Roma, 1-5 cu Lazio. În urmă cu o săptămână, la București, FCSB se impusese cu 1-0.

Min.80 Dezinvolt, Coman îl lanseaza în profunzime pe Gnohere. Francezul deviază mingea fin în pieptul lui Strakosha, dar ricoșează în francez și mingea se scurge în poartă, 1-5.

Min.72 Un contraatac purtat în mare viteză de gazde schimbă tabela, cu 20 de minute înainte de final. Anderson a pătruns cu mingea lipită de picior, l-a depășit din corp pe Planic și a făcut șah-mat întreaga apărare. I-a pasat în careul mic lui Immobile, care l-a prins pe contre-pied pe Morais și a strecurat mingea în poarta lui Andrei Vlad.

Min.60 Accidentat, Găman e înlocuit de Mihai Bălașa. FCSB echilibrează la centrul terenului după intrarea lui Filip, dar găsește culoare spre poarta gazdelor. Gnohere coboară mult pentru a-și lua mingi, dar lipsește din trupa lui Dică omul care poate aduce varietate. Vicecampionii par epuizați și fizic, și psihic.

Min.54 Florinel Coman a dinamizat atacul FCSB-ului de la intrarea sa pe teren. Mai activ, brăileanul a amenințat poarta de la prima atingere, dar bara l-a salvat pe Strakosha. Banderola a trecut pe brațul lui Budescu după ce Tănase a rămas la cabine. Milinkovic-Savic a ieșit la încălzire.

Min.52 Felipe Anderson apelează la tot repertoriul de execuții și majorează scorul, 4-0, printr-un șut plasat, de la 25 m, în colțul din dreapta lui Andrei Vlad. Goalkeeperul din Târgoviște nu a fost vinovat la niciun gol al gazdelor

 

Min.46 A început repriza a doua!

Min.45 PAUZĂ‚ pe Olimpico.

  • FCSB a atacat timid în prima repriză. Gnohere a fost izolat, toate speranțele rămân în Budescu. Lipsită de clarviziune la centrul terenului, vicecampioana României a marșat pe flancuri în debutul meciului. Cu elanul inhibat de raidurile gazdelor, Romario Benzar și Junior Morais n-au mai urcat în ofensivă pentru a-i ajuta pe Man și Tănase.
  • Nedelcu, prestație jalnică. Fără Pintilii lângă el, mijlocașul FCSB-ului nu și-a protejat defensiva, iar aparițiile sale în atac au fost sporadice.
  • Dică i-a lăsat pe bancă pe Ov.Popescu și Filip – doi mijlocași cu veleități defensive – pentru a miza pe o construcție din creativitatea lui Teixeira.
  • Immobile nu poate fi anihilat, Felipe Anderson are libertate totală de exprimare. A început pe dreapta, a terminat în banda stângă.
  • Milinkovic-Savic și Nani sunt pe bancă

Min.42 Immobile duce scorul la 3-0 printr-o execuție simplă, de atacant de careu. Anderson l-a „încălzit’ pe Planic, a pasat în centru, și vârful italian a concretizat cu sânge rece. Gol cu latul și 3-0 pentru trupa lui Inzaghi

Min.35 Luis Alberto execută un corner ca la antrenament, Bastos pune fruntea pe minge și plonjonul lui Vlad e doar pentru fotoreporteri. 2-0 pentru gazde, mai sunt 10 minute până la pauză. Fără un joc consistent la mijlocul terenului, Nedelcu a gafat și la golul stoperului lazial. Imobil, fostul jucător de la Viitorul i-a admirat zborul lui Bastos.

Min.31 Immobile protestează după un tackling corect al lui Denis Man, dar arbitrul sloven gestionează greșit o fază în care FCSB ar fi putut să valorifice un contraatac fulgerător. Centralul îi arată galben vârfului naționalei Italiei, spre disperarea lui

Min.29 Basta vede cartonașul galben după ce îi controlează glezna lui Gnohere. Izolat, francezul nu a avut realizări timp de 30 de minute. Florin Tănase e inexistent, construcția FCSB-ului e defectuoasă. Sclipirile lui Budescu pot ține vicecampioana României în viață.

Min.26 Inzaghi efectuează prima modificare. Bastos intră în locul lui Caceres, Radu e în tribune.

Min.18 Acțiunile gazdelor se desfășoară mai ales pe flacul drept, acolo de unde Felipe Anderson distribuie mingi ideale pentru colegii săi. Vlad are o intervenție providențială, ca la handbal, după un dialog Llulic – Parolo. Immobile vrea să dubleze avantajul, dar trage superficial în urma unei țesături de pase în flancul drept. Defensiva lui Dică e vulnerabilă, lipsa lui Pintilii se simte tot mai des.

Min. 13 Asediu la poarta lui Vlad. Felipe Anderson îl umiliște pe Junior Morais, centrează printr-o rabona de toată frumusețea, dar defensiva lui Dică rezistă. Planic îl blochează imediat pe Immobile.

Min.10 FCSB poartă o acțiune în mare viteză, mingea circulă cu repeziciune, dintr-o atingere, pe traseul Budescu, Man, Gnohere, defensiva lui Inzaghi e harcea parcea, dar Budescu trage peste.

Min.7 Llulic teleghidează mingea peste toată defensiva FCSB-ului, imobilă și fără reacție, Immobile scapă ca de o scamă de pe tricou de Junior Morais și Fl.Tănase, și trage cu sete, din interiorul careului de 6 metri. Catapultează mingea în vinclu, Vlad nu are nicio soluție. 1-1 la general, situația se complică pentru vicecampioana României. Gnohere și colegii lui trebuie să găsească breșe


Foto Twitter Lazio

Min. 5 Felipe Anderson ia o acțiune pe cont propriu, pătrunde în centru, dar Immobile trage peste

20:00 A început meciul de totul sau nimic pentru FCSB. Gazonul este ud după ce a plouat toată ziua în Roma. FCSB a început cu un presing agresiv, Budescu obține o lovitură liberă de la 25 m (‘3) după ce Parolo a intrat tare. Budescu trage mult peste (‘4) din lovitura liberă obținută tot de el.


19:30 Sunt 8 grade Celsius la Roma și plouă mărunt. Vantul adie ușor, 14 km/h. Mai sunt mai puțin de 30 de minute până la fluierul de start al slovenului Slavko Vincic


19:15 „Am fost de multe ori pe Olimpico, nu mai e o atmosferă care să te sperie, e un impact mai mare asupra jucătorilor pe Național Arena. Chiar dacă vor fi 30.000 de spectatori, cred că se vor auzi vocile românilor din tribune”, spune Ionuț Lupescu, la sport.ro.


19:00 Nicolae Dică a prefațat meciul cu o oră înainte de fluierul de start. Tehnicianul vicecampioanei e conștient că Lazio va avea o altă abordare în această seară, comparativ cu meciul cu tur, dar se bazează pe forța ofensivă a echipei sale: „Jucăm cu o echipă de tradiție, o echipă foarte bună. Consider că avem o echipă ofensivă, ne dorim să jucăm și astăzi la fel de ofensiv. Cu siguranță vor avea o altă abordare față de meciul tur, pentru că nu se așteptau la o replică atât de bună din partea noastră. Nu e riscant să jucam cu Teixeira, l-am introdus din primul minut pentru că îl văd capabil să facă față meciurilor din trei în trei zile. Suntem învățați să jucăm cu 50.000 de oameni în tribune. Calificarea ar fi un plus pentru fotbalul românesc”, spus Dică, pentru ProX.


18:45 Simone Inzaghi a anunțat echipa de start, iar marea surpriză e reprezentată de absența lui Sergej Milnkovic-Savic, mijlocaș pentru care Lazio cere aproximativ 100 de milioane de euro pentru a-l lăsa la United. În schimb, joacă golgheterul Immobile, experimentații Parolo și Leiva, iar la capitolul noutăți ofensive îi mai trecem pe Lulic, Luis Alberto și Felipe Anderson.


18:40 La Roma plouă torențial, motiv pentru care organizatorii de pe Olimpico au luat decizia de a acoperi gazonul, în încercarea de a-l proteja.


18:31 De la el vine pericolul! Intrat în actul secund la București, Ciro Immobile a hărțuit defensiva roș-albastră. Internaționalul italian e un adevărat prădător în fața porții, lovește la fel de bine balonul cu ambele picioare și are un plansament extraordinar în fața porții.


18:23 Avem echipa de start a FCSB! Nicolae Dică a ales să-l trimită pe Filipe Teixeira la închidere, lângă Dragoș Nedelcu, și i-a făcut, astfel, loc lui Dennis Man în linia de trei din spatele lui Harlem Gnohere. În rest, tânărul antrenor al vicecampioanei a mers pe varianta vehiculată încă de la startul acestei săptămâni.


18:20 El e unul dintre cei mai valoroși fundași din toate timpurile. Nu o picătură din carieră, ci jumătate din viață și-a dat-o pentru Lazio. Hai să vedem împreună ce făcea stoperul crescut la școala grupării care a luat ființă în 1900.


18:15 Până la această oră au fost vândute 30.000 de bilete, conform paginii de twitter Lazio News. „Ne calificăm”, e mesajul transmis de Lucas Leiva către fanii italieni.


18:10 Rămâne unul dintre cei mai tehnici și mai iubiți mijlocași ai roș-albaștrilor din ultimii 20 de ani. Marian Aliuță „nu e de vânzare!” apreciază valorile sportului mondial. Gnohere e obligat azi să zboare ca un fluture și să înțepe ca o albină.

18:05 Fostul fundaș al CFR-ului, Felice Piccolo, prefațează partida de pe Olimpico, acolo unde a jucat pentru Lazio, în 2005. Piccolo le transmite steliștilor că nu au de ce să se teamă de atmosfera de la Roma și explică cum va aborda Inzaghi partida. Piccolo (34 de ani) s-a retras în Serie C, pe finalul carierei. O carieră în care a jucat și în România, la CFR, dar în care a îmbrăcat și tricoul lui Juventus și chiar Lazio. Acolo l-a avut coleg pe Simone Inzaghi. Italianul vorbește despre punctele forte și punctele slabe ale lui Lazio, de atmosfera din lotul romanilor și despre șansele FCSB-ului.

Colegul Vlad Măcicășan a stat de vorbă cu Piccolo. Interviul e AICI


18:00 Accidentat, Denis Alibec nu a făcut deplasarea la Roma pentru partida de pe Olimpico. Pe când era legitimat la Inter Milano, fotbalistul din Mangalia a jucat contra lui Lazio, 1-3, în sezonul 2010 – 2011. Antrenorul lui Alibec, Nicolae Dică, a jucat trei partide în Serie A, pentru Catania antrenată de Zenga, în sezonul 2008 – 2009. Piteșteanul nu a întâlnit-o pe Lazio din postura de jucător.


17:30 Colegul Octavian Vasilescu ne prezintă istoria stadionului pe care se joacă partida din această seară.

Chiar dacă Mussolini a fost cel care a pus bazele Forului Italic, proiectul a fost dus la bun sfârșit după moartea sa. Construcțiile la „Stadio Olimpico” au început în 1928, iar după patru ani a fost finalizat primul inel. Izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial i-a obligat pe muncitori să abandoneze șantierul, astfel că Mussolini n-a apucat să taie panglica arenei. Tocmai în 1950 au fost reluate lucrările, iar după trei ani, „Olimpico” a fost gata să intre în circuit. Stadionul pe care vor păși Budescu și Man în această seară a fost inaugurat oficial pe 17 mai, cu ocazia unui meci amical între Italia și Ungaria.


17:00 Într-un interviu pentru RadioSei, antrenorul Craiovei, Devis Mangia, consideră că FCSB seamănă, ca stil de joc, cu Udinese. Italiianul, fost selecționer al Squadrei Azzura U 21, spune pentru sursa citată că Lazio pornește cu prima șansă în această seară. „Steaua e o echipă care joacă fotbal, nu face catenaccio. Aș compara-o din Italia cu Udinese (loc 10, 33 p), o formație tânără cu un mare potențial de creștere. În tur a fost un meci ciudat, ambele echipe au beneficiat de șanse de a înscrie, dar cred că în această seară Lazio are prima șansă”, a spus Magia (43 de ani) pentru Radio Sei.


16:35 Pentru că Serie A a însemnat mereu spectacol. Pentru că Lazio a devenit de multe ori elementul surpriză. Pentru că Lazio are foarte mulți fani în România. Pentru că Paul Gascoigne și-a pus amprenta pe jocul romanilor. Bergodi știe.


16:30 Fanii lui Lazio știu ce înseamnă respectul pentru adversari. Gigi Buffon a rămas fără cuvinte la un derby Lazio – Juventus


16:20 Lazio a anunțat lotul pentru meciul din această seară, iar Ștefan Radu va urmări meciul din tribune. Lângă el vor sta Jordan Lukaku, Wallace și Luis Filipe.


15:00 Sorin Paraschiv, la ProSport LIVE: „Din punctul meu de vedere, o absență foarte grea e cea a lui Pintilii. Eu cred că Filip e o soluție bună. E un jucător cu experiență, a mai jucat astfel de meciuri importante, un jucător care are și un serviciu bun pe faza de atac. Să sperăm că Steaua va avea un contraatac bun astăzi, pentru că se vor apăra mult azi. Lazio se va arunca peste ei din primul minut”


12:00 Cristiano Bergodi, fostul căpitan al lui Lazio și fost antrenor în Ghencea, consideră că în această seară vom avea parte de un meci spectaculos. „Sunt fotbaliști valoroși de ambele părți și cred că vor da maximum în această seară. Inzaghi va miza pe o altă partitură, cu siguranță, pe Olimpico. Atenție mare la Milinkovic-Savic! Într-o zi bună e de neoprit! Cel mai bun să câștige!”, a spus Bergodi pentru ProSport.


11:30 Adrian Mutu, cel mai bun marcator român din istoria Serie A, e explicat la Digisport ce partitură tactică ar trebui să abordeze fostul său coleg, Nicolae Dică. ‘Steaua ar trebui să atace! Dacă nu va ataca, vom vedea un meci la o singură poartă. Cred că Steaua are 40 % șanse să se califice’, a spus actualul manager al naționalei României.


11:00 | Helmut Duckadam a ratat deplasarea în Italia, pentru returul cu Lazio, din cauza unei probleme personale, dar recunoaște că stă cu inima strânsă pentru echipa pe care o reprezintă: „Sunt emoții normale cu Lazio. Dar cum am mai spus, meciul acesta e un bonus, în care cota jucătorilor poate crește. Eu sunt optimist, pentru că rezultatul de la București a fost bun, va fi greu, dar nu imposibil. Bine… toată lumea a fost sceptică la tragerea la sorți, dar mie mi-a convenit. Nu e o echipă care nu poate fi învinsă și s-a văzut acest lucru și la București. Dar nu cred că Steaua e favorită în aecastă seară, pentru că Lazio poate marca un gol și… Șansele sunt egale, a declarat președintele de imagine al FCSB-ului, la ProSport LIVE. 


Lazio – FCSB, returul 16-imilor Europa League, se joacă azi, de la ora 20:00, pe Olimpico din Roma, stadion legendar pe care sunt așteptați aproape 10.000 de români care trăiesc în capitala Italiei și prin orașele vecinele. Transmis de ProTV și în format liveblog pe www.prosport.ro, meciul din Cetatea Eternă devine adevăratul examen de antrenor al lui Nicolae Dică. Elevii săi pleacă de la un fragil 1-0 pe Național Arena (gol Gnohere), iar de pregătirea tehnico-tactică a înfruntării cu ocupanta locului 4 în Serie A depinde soarta calificării.

Antrenorul gazdelor, Simone Inzaghi, va miza pe toți jucătorii care dau greutate echipei după ce în turul de la București și-a odihnit câteva vedete, în timp ce piteșteanul în vârstă de 38 de ani nu se va putea baza pe Pintilii (suspendat) și pe Alibec (accidentat). Om cheie în partida de joia trecută, Pintilii ar putea fi înlocuit cu Filip sau Ovidiu Popescu.

În ultima etapă din campionat, FCSB a remizat cu Dinamo, 2-2, în timp ce Lazio a învins-o pe Verona, acasă, scor 2-0, prin dubla lui Ciro Immobile.

Simone Inzaghi: „Vor fi peste 10.000 de români în tribune”

„Anul trecut am făcut o mulțime de sacrificii pentru a ne califica în Europa League, așa că vom face tot ce ține de noi pentru a merge mai departe. Voi încerca să aliniez cea mai bună formulă de joc, am una în minte, dar rămâne de văzut cum se vor recupera băieții după meciul cu Verona. Vrem să repetăm jocul de la București, dar să obținem cu totul alt rezultat. Putem înscrie oricând un gol, cel mai important este să nu primim”, a spus Simone Inzaghi, citat de Gazzetta dello Sport, la conferința de presă premergătoare meciului. Totuși, Simone Inzaghi a atras atenția că FCSB nu trebuie subestimată, mai ales că va avea parte de sprijinul unui public numeros: „FCSB este o echipă bine organizată. Au jucători valoroși, va trebui să fim atenți. Vor fi peste 10.000 de români în tribune, sper ca fanii noștri să umple stadionul și să îi eclipseze pe cei adverși”.

„Deocamdată, nu mă gândesc la câștigarea acestui trofeu, mă gândesc să facem un joc cât mai bun și să reușim să ne calificăm. Mâine seară, ne așteaptă o partidă foarte grea, chiar dacă am reușit să câștigăm primul meci și să facem un joc foarte bun. Eu consider că mâine seară trebuie să marcăm cel puțin un gol ca să ne calificăm. Lazio e o echipă foarte bună, are jucători de calitate de la mijloc în sus, care pot face diferența. Trebuie să facem un joc agresiv, dacă vrem să ne calificăm”, a spus Dică, la conferința de presă premergătoare partidei.

Dică a punctat că principalul obiectiv al echipei sale rămâne câștigarea campionatului: „Noi am crezut că am putea să trecem de Lazio, cred că am fost singurii care au crezut în treaba asta, iar după rezultatul din tur, credem și mai mult în șansa noastră, chiar dacă șansele sunt mici. Vom da totul mâine seară pentru a ne califica, dar obiectivul principal este campionatul”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a apărut pe Wikipedia după ce religia lui Călin Georgescu a fost dezbătută la greu. S-a pus piciorul în prag și
Ce a apărut pe Wikipedia după ce religia lui Călin Georgescu a fost dezbătută la greu. S-a pus piciorul în…
Kosovarii au aflat ce decizie a luat FRF și au reacționat imediat
Kosovarii au aflat ce decizie a luat FRF și au reacționat imediat
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam! Ce se va întâmpla cu trupul său neînsuflețit?!
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam! Ce se va întâmpla cu trupul său neînsuflețit?!
Ianis Hagi, prima conferință de presă la Rangers după mai bine de 15 luni: „Ai fost aproape să pleci?”
Ianis Hagi, prima conferință de presă la Rangers după mai bine de 15 luni: „Ai fost aproape să pleci?”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
E gata! Jucătorul pe care Dan Şucu a plătit o avere va pleca de la Rapid. Indiciu clar referitor la despărţire
E gata! Jucătorul pe care Dan Şucu a plătit o avere va pleca de la Rapid. Indiciu clar referitor la…
Fost top model al anilor ’90, imagini incendiare la 40 de ani! Ce consumă zilnic pentru a arăta atât de bine
Fost top model al anilor ’90, imagini incendiare la 40 de ani! Ce consumă zilnic pentru a arăta atât de…
Valentina Aldea de la POT este vedetă PORNO! Imagini incendiare cu ea pe OnlyFans
Valentina Aldea de la POT este vedetă PORNO! Imagini incendiare cu ea pe OnlyFans
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
Armand Gosu, despre alegeri: România este în pericol, s-ar putea să ne trezim în afara UE
Armand Gosu, despre alegeri: România este în pericol, s-ar putea să ne trezim în afara UE
Semnale CIUDATE din Cosmos, studiate cu un radiotelescop inactiv din 2020
Semnale CIUDATE din Cosmos, studiate cu un radiotelescop inactiv din 2020
Fiica cea mică a lui Helmut Duckadam era la școală când a primit vestea morții tatălui său. Au urmat momente cutremurătoare: Devastați!
Fiica cea mică a lui Helmut Duckadam era la școală când a primit vestea morții tatălui său. Au urmat momente…
Ce scrie în testamentul lui Helmut Duckadam. Ultima lui dorința pe care familia i-o va îndeplini
Ce scrie în testamentul lui Helmut Duckadam. Ultima lui dorința pe care familia i-o va îndeplini
Se va încheia! Călin Georgescu a făcut anunțul serii pentru români
Se va încheia! Călin Georgescu a făcut anunțul serii pentru români
De ce s-a împușcat în cap polițistul Ionuț Cobzaru. Problemele care l-au împins la gestul extrem
De ce s-a împușcat în cap polițistul Ionuț Cobzaru. Problemele care l-au împins la gestul extrem
ULTIMĂ ORĂ! A murit o mare cântăreață și actriță. Adio, regina teatrului
ULTIMĂ ORĂ! A murit o mare cântăreață și actriță. Adio, regina teatrului
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Preşedintele UEFA, mesaj de condoleanţe după ce Helmut Duckadam s-a stins din viaţă
Preşedintele UEFA, mesaj de condoleanţe după ce Helmut Duckadam s-a stins din viaţă
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Andreea Bălan a fost cerută de soție de Victor Cornea, în avion. Momentul emoționant când vedeta a spus „DA!”
Andreea Bălan a fost cerută de soție de Victor Cornea, în avion. Momentul emoționant când vedeta a spus „DA!”
×