Fiorentina – Sevilla 0-2 (Bacca 22, Carrico 27). În tur 0-3
Fiorentina n-a avut nicio șansă cu FC Sevilla. Cu Tătărușanu rezervă, deținătoarea trofeului a defilat în ambele manșe și s-a calificat cu 5-0 la general.
După tragerea la sorți, Sevilla – Fiorentina era considerat cel mai echilibart meci și mulți așteptau spectacol. Echipa lui Unai Emery n-a avut însă adversar. După un sec 3-0 în tur, andaluzii au câștigat și în capitala Toscanei, scor 0-2.
Demoralizați după prima manșă, jucătorii lui Montella n-au avut forța să reușească măcar un retur onorabil. Pentru cei care mai aveau o mică speranță, aceasta a fost spulberată în minutul 22 de Bacca. În minutul 27, Carrico le-a ucis visele și celor mai optimiști fani ai Fiorentinei. A fost și scorul final.
Dacă va câștiga finala de la Varșovia, Sevilla și-ar pune în vitrină al patrulea trofeu Europa League. De remarcat că andaluzii au mai multe trofee europene câștigate (4: 3 Europa League și o Supercupă) decât titluri în Spania (unul singur)
FIORENTINA: Neto – Alonso, Basanta, Gonzalo Rodriguez, Savic – Valero, Pizarro, Fernandez – Salah, Ilicic, Joaquin Rezerve: Tătărușanu, Pasqual, Badelj, Aquilani, Lazzari, Bernardeschi, Gomez Antrenor: Vincenzo Montella
SEVILLA: Rico – Coke, Carrico, Kolodziejczak, Tremoulinas – Mbia, Krychowiak – Aleix Vidal, Banega, Vitolo – Bacca Rezerve: Beto, Navarro, Fugueiras, Reyes, Iborra, Suarez, Gameiro Antrenor: Unai Emery
Dnepr – Napoli 1-0 (Selezniov 58). În tur 1-1
Dnepr a fost marea surpriza a sezonului din Europa League. Ucraineii au reușit să ajungă în premieră în finala Europa League, cea mai importantă realizare europeană din istoria clubului înființat în 1918.
Înainte de acest sezon, cea mai bună performanță a lui Dnepr în cupele europene a fost un sfert de finală a Cupei Campionilor atins în 1985 . Echipa ucraineană s-a oprit în aceeași fază și la ediția Cupei Campionilor din 1990. În rest, a stat mai mereu fie în umbra granzilor din URSS, fie în cea a forțelor fotbalistice din Ucraina. A reușit totuși să câștige două titluri în URSS – în 1983 și în 1988 – ajutată de o generație de excepție, cea a lui Oleg Protasov.
Dnepr a reușit să prindă însă în acest an o formă senzațională și a răsturnat toate calculele. Trupa ucraineanului Miron Markevici a produs supriza și a s-a calificat în finală după 1-1 la Napoli și 1-0 la Kiev, într-un meci în care Alexandru Vlad a fost rezervă. Golul a fost marcat de Selezniov, cel care a înscris și în tur. Foarte bine organizați și cu o determinare ieșită din comun, jucătorii lui Dnepr au reușit un rezultat istoric în fața unei echipe care era printre favorite la câștigarea trofeului.
DNEPR: Boiko – Fedețki, Douglas, Șeberiașko, Leo Matos – Kankava, Fedorciuk – Lușkevici, Rotan, Konoplianka – Selezniov Rezerve: Lastuvka, Alex Vlad, Bezus, Bruno Gama, Șakhov, Kalinic, Matheus Antrenor: Miron Markevici
NAPOLI: Andujar – Maggio, Albiol, Britos, Ghoulam – David Lopez, Inler – Callejon, Gabbiadini, Insigne – Higuain Rezerve: Cabral, Henrique, Koulibaly, Jorginho, Mertens, Hamsik, Gargano Antrenor: Rafa Benitez
Finala FC Sevilla – Dnepr se va disputa pe 27 mai, la Varșovia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER