Poate că Mihai Stoica avea dreptate când împărțea fanii din România în două categorii: spectatori și suporteri. Aseară, am putut toți să ne dăm seama și de diferență, și în ce categorie intră oamenii care țin cu Rapid.
Național Arena a avut aseară parfum de Giulești. Glasul celor 26.000 de rapidiști a pus în valoare acustica noii arene. De la încălzire, atunci când tribunele erau încă chele, fanii au dat semnalul infernului. Un fel de probă de microfon. 2-10-2-10 pe versuri dedicate lui Pancu. Scaunele nu au mai avut Super Glue ca la meciul cu Franța și, chiar dacă a fost pe jumătate goală, sau mai bine spus pe jumătate plină, Național Arena și-a testat pentru prima oară structura de rezistență. Și se mai putea vorbi mult despre partea acustică, însă și vizual noaptea a primit multă culoare. Nuanță vișinie. Desenul a fost oferit de galeria mutată cu viză de flotant de la cotul Giuleștiului la „sudul” dinspre Muncii. Atât despre fani și suporteri, asta pentru că aseară pe stadion au fost și spectatori. Vreo 80. I-am numit aici pe cei veniți de la Eindhoven.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER