„City, prea elegantă pentru neînsemnata Timișoara”, a scris cotidianul britanic The Sun după meciul din manșa secundă a play-off-ului Ligii Europa, scor 2-0 pentru englezi.
„Milionarii lui City s-au dovedit prea cu clasă față de neînsemnata Timișoara, navigând spre victorie și calificare. Gazdele n-au fost deranjate nici un moment de adversar, care nu s-a regăsit pe toată durata partidei. City nu a putut totuși transforma posesia superioară a balonului într-o abundență de goluri pe care o merita”, a scris The Sun.
Cotidianul The Telegraph a notat că Manchester City a trecut de Timișoara „într-un mod profesional” și poate privi acum spre confruntările adevărate din Europa. „A fost o victorie confortabilă, scorul general nu reflectă pe de-a-ntregul dominarea lui City, Timișoara putea primi mult mai multe goluri”, a notat ziarul amintit.
The Mirror a scris că, deși a dominat categoric, City a trebuit să se mulțumească doar cu două goluri, cel de-al doilea venind abia în minutul 58: „City se aștepta să lovească Timișoara cu ușurință, dar s-a izbit de un adversar insensibil, dominarea nematerializându-se din start. City a crescut apoi tempoul și până la urmă a fost răsplătită”.
Publicația Manchester Evening News a precizat că „City a obținut un succes de rutină, care o duce în pălăria cu bile pentru faza grupelor. Timișoara s-a mulțumit să stea deoparte, în defensivă, sperând să-i frustreze pe oamenii lui Mancini. Manchester a trebuit să fie răbdătoare și creativă, opoziția ofilindu-se odată cu trecerea timpului. City a făcut suficient pentru a elimina un adversar limitat”.
The Independent a comentat că „MC a atins faza grupelor cu minimum de efort, a fost mai mult un antrenament de a marca de cât mai multe ori”.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER