Benfica a pierdut a 8-a finală europeană consecutivă, la penalty-uri, cu Sevilla (2-4 d.p.) după un meci pe care l-a dominat categoric. Blestemul lui Bela Guttmann rezistă, în timp ce fanii lui Benfica se întorc cu gândul la omul care a vrut doar o mărire de salariu.
Bela Guttmann s-a născut în Budapesta la finalul secolului 19, în 1899, într-o familie de evrei maghiari. Părinții lui erau instructori de dans, Bela le-a urmat exemplul și la 16 ani devenise instructor. La acea vreme, Ungaria era un gigant din punct de vedere fotbalistic, iar tânărul Guttmann a fost atras de fenomen. A început la Torekvas, o echipă mică dintr-o divizie inferioară a campionatului maghiar. În 1919, MTK Budapesta l-a transferat, iar doi ani mai târziu a câștigat campionatul. A urmat prima selecție în echipa națională, loc unde și-a construit o personalitate foarte puternică.
În 1924 a prins lotul Ungariei pentru Olimpiadă, dar bucuria s-a transformat în dezgust imediat. Fotbalistul era nemulțumit de numărul foarte mare de oficiali care însoțeau echipa, dar și de condițiile de cazare care, din punctul său de vedere, erau mai degrabă potrivite pentru petrecăreți, decât pentru sportivi. Ca protest, a atârnat șobolani morți la ușile oficialilor maghiari, acesta fiind și motivul pentru care Guttmann nu a mai fost chemat niciodată la echipa națională.
Totul se întâmpla în perioada în care Miklos Horthy avea puterea în Ungaria. Regimul său antisemit îl împinsese pe Guttmann să plece la clubul evreiesc Hakoah, în 1922, la Viena (n.r hakoah înseamnă „putere” în ebraică). Echipa avea o organizare fascinantă pentru acele vremuri, susținând turnee în orașe ca Londra sau New York pentru comunitățile de evrei din toate colțurile lumii. Faptul că începuse să cunoască lumea a reprezentat pentru Guttman momentul catalizator pentru ascensiunea sa.
A fost captivat de viața evreilor din Statele Unite, iar în 1926 a decis să se mute New York. A jucat pentru New York Hakoah doi ani și la New York Giants încă trei sezoane. Și-a deschis un bar clandestin, pe care l-a pierdut în 1928, după criza de pe Wall Street. Chiar și așa a rămas în Statele Unite până la desființarea campionatului de fotbal, din 1932. Apoi s-a întors în Europa, unde a mai jucat un an, iar apoi s-a apucat de antrenorat.
„Nimeni nu știe cum a supraviețuit războiului”
Primul club pe care l-a pregătit a fost Hakoah Viena (1933-1935), apoi a trecut la Twente și s-a întors la Hakoah (1937-1938). A urmat primul titlu cu Ujpest în 1939, chiar înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial.
A fugit din Austria în Elveția, iar detaliile despre viața lui Guttmann din perioada războiului nu au fost niciodată divulgate, singurul lucru cunoscut fiind că fratele său a murit în perioada Holocaustului. „Dumnezeu a avut grijă de mine!„, a spus de fiecare dată când a fost întrebat despre supraviețuirea sa. În cartea „Outsider: Istoria portarului”, jurnalistul britanic Jonathan Wilson a atins câteva aspecte din viața lui Bela Guttmann: „Tema centrală din viața lui este războiul. Nu știm cum a supraviețuit și faptul că mereu evită să vorbească despre asta poate înseamna două lucruri. Se simțea vinovat că a supraviețuit sau și-a compromis principiile pentru a sta în viață? Sau poate că amintirile sale erau prea dureroase pentru a le împărtăși, iar pierderea atâtor persoane pe care le iubea l-a făcut să nu vorbească niciodată despre asta. A avut un succes enorm, dar era ceva tragic în persoana lui, care venea cel mai probabil din acea perioadă”.
Nomadul ajuns și în România
După război, Guttmann a reapărut în peisajul fotbalistic la echipa maghiară Vasas. A stat un singur an, iar apoi a acceptat să lucreze la Ciocanul București, cunoscută în acea perioadă sub numele de Maccabi București. Având în vedere că în România alimentele de bază se găseau foarte greu, iar foametea era la tot pasul, foarte multă lume din zona Moldovei căuta să se mute în Banat, unde resursele erau mai bogate. Nici în București lucrurile nu erau mai bine, tocmai din acest motiv, Guttmann a cerut să fie plătit în legume. Totuși, relația sa cu șefii clubului Ciocanul nu era foarte sănătoasă, iar ruptură între cele două părți s-a produs destul de repede. Guttmann și-a făcut bagajele în momentul în care un director al echipei a încercat să îi impună anumiți jucători în echipă.
După experiența din România, Guttmann și-a continuat drumul și în 11 ani a bifat 10 echipe (Ujpest, Kispest, Padova, Triestina, Quilmes, APOEL, Milan, Vicenza, Honved, Sao Paulo), în cinci țări (Ungaria, Italia, Argentina, Cipru și Brazilia).
În România, Guttmann a cerut să fie plătit în alimente și a plecat după ce un director de la Ciocanul București a încercat să îi impună jucători în prima echipă
Revoluția din Portugalia și blestemul
În sezonul 1958-1959, Guttmann s-a întors în Europa, la FC Porto, care era la cinci puncte în spatele lui Benfica. A câștigat titlul, iar în sezonul viitor a dat una dintre cele mai mari lovituri din istoria fotbalului portughez: a plecat la marea rivală, Benfica. Prima sa măsura a fost una contestată foarte puternic. A dat afară 20 de jucători de la prima echipă și i-a înlocuit cu juniori. Chiar și așa a câștigat campionatul.
Pe lângă calitățile sale de antrenor, Guttmann avea și ochi pentru tinerii fotbaliști. La începutul sezonului 1960-1961, în timp ce se tundea într-o frizerie, antrenorul „vulturilor” avea o conversație cu scouterul Jose Carlos Bauer. Acesta îi povestea despre un tânăr fotbalist din Mozambic, pe numele său, Eusebio da Silva Ferreira. Antrenorul a plecat imediat pentru a-l cunoaște pe acesta. În decembrie 1960 a încercat să îi convingă părinții oferindu-le 1000 de dolari pentru trei ani. Prezent la discuție, fratele lui Eusebio a cerut dublu, iar Guttmann a acceptat fără să ezite.
Problemele abia începeau să apară pentru că echipa de care aparținea Eusebio era afiliată lui Sporting Lisabona. Între cele două mari cluburi portugheze a început un conflict puternic, în Guttmann se temea că fotbalistul poate fi răpit. Eusebio a fost sfătuit să se ascundă într-un hotel din Algarve pentru două săptămâni. Pentru a nu atrage atenția asupra transferului, oficialii clubului foloseau numele „Ruth Malosso” când se refereau la Eusebio. Transferul a fost oficializat abia în primăvara anului 1961, iar tânărul fotbalist din Mozambic a debutat într-un meci amical pe 23 mai, reușind un hattrick.
Au urmat încă două titluri și două Cupe ale Campionilor în sezoanele 1960-1961 și 1961-1962 obținute în fața celor două forțe ale Spaniei, Barcelona și Real Madrid. Guttmann devenise unul dintre cei mai buni antrenori, iar echipa sa tocmai o dezbracăse pe Real Madrid de hainele de echipă invincibilă. A considerat că merită mai mult. Așa că a pășit apăsat, încrezător și a bătut la ușa președintelui clubului: „Am creat cea mai puternică echipă din Portugalia și Europa. Am învins Barcelona și Real Madrid în finale de Cupa Campionilor. Cred că s-ar cuveni să primesc o mărire de salariu„, a cerut Guttmann. O cerere care în zilele noastre ar fi fost onorată fără prea multe discuții. „Nu există în contractul tău un punct unde să scrie că vei fi mai bine plătit dacă vei avea succes„, a fost răspunsul pe care l-a primit. Instinctiv, antrenorul maghiar a început să țipe și să blesteme: „Nici într-o sută de ani, Benfica nu va mai fi campioana Europei„. A ieșit din birou și a părăsit clubul. Au urmat opriri la cluburi din Uruguay, Austria, Grecia sau Elveția. Finalul carierei l-a avut la Porto, dar nu a mai câștigat niciun titlu după despărțirea de Benfica.
Guttmann (centru) alături de Eusebio (stânga), ridicând Cupa Campionilor Europeni, în 1962
Rugăciunea lui Eusebio la mormântul lui Guttmann
E 1990, un domn îmbrăcat la costum îngenunchează în fața unui mormânt dintr-un cimitir austriac. Are mâinile împreunate și pare că imploră cerul. Este vorba de Eusebio, iar pe piatra funerară este numele fostului său antrenor, Bela Guttmann. Cel mai mare fotbalist portughez a venit să ceară divinității ca blestemul său să fie rupt. Nu a mers! A doua zi, Benfica a pierdut finala Cupei Campionilor în fața lui AC Milan, 0-1. 24 de ani mai târziu, „vulturii” au fost învinși pentru a 8-a oară consecutiv într-o finală europeană. Ultima dată când Benfica a reușit să câștige un trofeu european a fost în 1962, iar pe banca tehnică stătea Bela Guttmann. De atunci, înainte de fiecare finală, fanii lui Benfica merg la mormântul din Austria pentru a cere ca blestemul să fie ridicat.
7 titluri de campion a câștigat Bela Guttmann în cariera sa de antrenor la Ujpest, Sao Paulo, Porto, Benfica și Penarol Montevideo
Cele opt finale europene pierdute de Benfica în ultimii 52 de ani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER