ProSport începe astăzi seria poveștilor ultimelor șase finale de Campionat Mondial, care, de luni, vor putea fi urmărite integral, gratuit, pe www.prosport.ro.
Ultimul act al ediției Mexic 1986, Argentina – RFG 3-2, este și acum proaspăt în memoria lui Gheorghe Hagi, cel care în 1985 își făcea debutul în echipa națională a României. „Chiar dacă meciul nu a fost transmis de niciun post românesc, nu puteam să-l ratez. Nu mai știu sigur, dar parcă pe bulgari m-am uitat”, își amintește „Regele”. Argentina a fost purtată atunci spre aurul mondial de geniul lui Diego Armando Maradona, un jucător de neoprit în opinia lui Hagi: „La forma în care se afla, era imposibil de ținut”. Trupa de pasatori de excepție a lui Carlos Bilardo a pornit ca din pușcă și a marcat prima în minutul 22, prin fundașul Brown. A fost singurul gol marcat de jucătorul provenit dintr-o familie de emigranți scoțieni, ai căror strămoși evoluaseră și ei înainte de primul război mondial, chiar trei frați deodată, în naționala Argentinei. Fundașul s-a accidentat, dar a refuzat să fie înlocuit, rămânând până la final pe teren cu brațul fracturat imobilizat într-un bandaj.
„Argentina s-a relaxat prea devreme”
„Țin minte perfect faza. A fost o centrare de pe dreapta, iar Brown a marcat cu capul. Eram încă de pe atunci un consumator de fotbal, urmăream orice meci pentru că îmi plăcea teribil„, spune fostul decar al României.
După pauză, Argentina a mărit diferența prin actualul director sportiv de la Real Madrid, Jorge Valdano, cel mai cult component al naționalei lui Bilardo, cititor de filozofie clasică, de unde și porecla „Filozoful”. „Argentina s-a crezut prea devreme învingătoare. A fost o greșeală, mai ales că avea în față Germania, care nu cedează niciodată”, crede Hagi. Și, într-adevăr, nemții au reintrat în joc prin Rummenigge, al cincilea marcator all-time din istoria fotbalului german, căruia un duo pop britanic, Alan și Denise, i-au dedicat un cântec, „Rummenigge, ce bărbat”, lăudându-i genunchii foarte sexy. Apoi, Rudi Völler, poreclit „mătușa Katie” de fani, aluzie la părul său grizonat și la look-ul bătrânicios, a egalat și se părea că vor urma prelungiri. Peste numai un minut s-a trezit însă Maradona. „Diego l-a găsit perfect pe Burruchaga, iar sprintul acestuia s-a încheiat cu golul victoriei. Argentina din 1986 a fost mai puternică decât cea pe care am întâlnit-o noi în 1990 și în 1994”, a încheiat Hagi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER