Naționala U19 a Spaniei se descurcă de minune la Campionatul European U19. Puștii iberici etalează același joc ca și naționala mare, renumitul tiki-taka, care este deja campioană europeană și mondială. Ultima reprezentație oferită de selecționata U19 a Spaniei a fost în fața naționalei similare a Angliei, în semifinalele Campionatului European.
Spania s-a impus cu 3-1, după un nou meci foarte bun. Golurile au fost înscrise de Daniel Pacheco (12), Keko (34) și Sergio Canales (57), respectiv John Bostock. După golul din penalty înscris de Ezequiel Calvente, spaniolii au ieșit din nou în evidență printr-o execuție pe care nici pe la echipele mari nu prea ai ocazia să o vezi. Este vorba de golul lui Canales, care a venit în urma unei lovituri libere lucrate ca la carte: lob peste zid, Canales a venit în viteză din spate și a înscris. În urma acestui rezultat, Spania s-a calificat în finala competiției, unde se va bate pentru trofeu cu Franța.
Însă dincolo de cifre trebuie remarcată evoluția tinerilor care peste câțiva ani îi vor înlocui pe Xavi, Puyol, Villa sau Casillas. Naționalele mici ale Spaniei au adoptat tactica echipei mari, tocmai pentru ca trecerea la seniori să se facă mult mai ușor.
De asemenea, așezarea în teren, jocul de pase, profilul jucătorilor, toate sunt identice cu cele de la echipa de seniori. În aceste condiții, nu întâmplător ibericii căștigă trofeu după trofeu și este de așteptat ca Spania să domine sportul și în următorii ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER