Bayern se teme de CFR** „Românii sunt de respectat, tehnici și periculoși! Meritau un egal la Roma!”

Bayern se teme de CFR**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Portarul Hans-Jörg Butt (36 de ani) și atacantul Mario Gómez
García (25 de ani) au participat azi la conferința lui Bayern
Munchen în vederea partidei cu CFR Cluj.

„Dacă batem mâine seară putem să ne calificăm, de asta
meciul cu CFR e foarte important. Vrem să batem și pentru că jucăm
acasă. Am câștigat cu Roma, de ce să nu o facem și cu CFR. Avem
moral bun acum după meciul cu Hannover, am marcat și nu am primit
gol! CFR e de respectat, au făcut un joc bun la Roma poate meritau
un egal. Clujenii sunt tehnici și periculoși în fața porții. Nu ne
temem de Traore pentru că ar fi periculos să luăm în calcul doar un
singur jucător. Analizăm echipa, în întregul ei. Cum am pregătit
jocul cu Roma o vom face și cu ei. Cred că CFR ar fi una de
mijlocul clasamentului în Germania”,
a declarat Butt.

Portarul a fost prezent în Gruia în iulie 2007, la amicalul CFR
– Benfica, atunci fiind în lotul lusitanilor.

„După victoria cu Hannover avem o amtosferă bună la echipă,
aveam nevoie foarte mare. Nu am făcut un joc foarte bun, dar
important e că am câștigat. Ultimele zile au fost mult mai bune
pentru noi după startul nereușit. Am fost încurajat de mulți. Atât
cu Hannover cât și la Dortmund mi-a ieșit jocul, sper să fie și cu
CFR. Nu știu ce mai face Marica, nu urmăresc foarte tare meciurile
lui. Cred că o duce bine”,
a spus Gomez.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea…
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
"Avem dovada, oficial!". Adrian Mititelu anunţă lovitura care ar putea schimba calculele în Liga 2: "Este în actele depuse"
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină…
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată tragedia din Chiajna
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată…
Victorie pentru Călin Georgescu. Băsescu a detonat bomba finală: Nu poți să-i interzici
Victorie pentru Călin Georgescu. Băsescu a detonat bomba finală: Nu poți să-i interzici
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil!…
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Presa franceză consideră „un capriciu al lui Musk” plecarea fraţilor Tate din România
Presa franceză consideră „un capriciu al lui Musk” plecarea fraţilor Tate din România
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
×