Mourinho nu poate fi învins după ce câștigă cu 3-1! SuperBarca lui Guardiola nu a reușit decât un gol deși a jucat mai bine de jumătate de meci cu un om în plus. Inter merge în prima finală a Ligii după mai bine de 38 de ani.
Deși nu era anunțat titular, Chivu a fost supriza lui Mourinho. Românul a fost aruncat pe teren încă din primul minut în locul lui Pandev, accidentat înaintea meciului.
Chivu va fi primul român într-o finală de Ligă, după Adrian Ilie. Cobra a jucat ceva mai bine de 20 de minute în finala din 2000, câștigată de Real Madrid cu Valencia.
„Modul în care s-a apărat Inter reprezintă un exemplu pentru orice echipă care pleacă cu șansa a doua într-o partidă. Inter și-a apărat extraordinar avantajul din prima manșă [n.r. 3-1], iar finalul a adus calificare.
Chivu a fost fantastic, a jucat perfect și antrenorul nu are cum să nu fie mulțumit. Cu toții au arătat spirit de sacrificiu și specialistul de pe bancă a demonstrat că Messi poate fi blocat”, a spus Gabi Balint, la Sport.ro, în cadrul emisiunii matinale „Ora exactă în sport”.
„Inter eroic”, au titrat imediat după meci italienii de la Gazzetta dello sport
„Un Inter mitic”, au titrat și cei de la Corriere dello sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER