Cel mai important trofeu fotbalistic din lume la nivelul echipelor de club a ajuns astăzi la Timișoara. Cupa Campionilor Europeni este în turneu și va străbate mai multe țări din Europa, printre care se numără și România.
Miodrag Belodedici (dublu câștigator al CCE, cu Steaua în 1986 și cu Steaua Roșie Belgrad în 1991) și Iosif Rotariu (finalist în 1989, când Steaua București a fost învinsă de Milan cu 4-0) și-au făcut poze cu trofeul, precum au făcut și câteva sute de iubitori ai fotbalului din Timișoara.
Belodedici: „Emoții nu am acum, am avut când vedeam adversarii” Fostul international Miodrag Belodedici, ambasadorul acestui eveniment, are amintiri placate când privește cel mai râvnit trofeu din fotbalul european. „Când văd trofeul, mă gândesc ce greu a fost, ce adversari am avut în finalele pe care le-am jucat. Ne-au ținut puțin în corzi, jocul nostru a fost mai mult de apărare. Trofeul l-am văzut de multe ori, visul meu a fost să joc la o echipă mare, am visat să câștig trofeul ăsta și mi s-a împlinit visul din copilărie de două ori. În prima finală eram mult mai tânăr și nici nu am văzut trofeul înainte de meci, nu se punea trofeul lângă teren. La a doua finală, era mai aproape și l-am văzut, țin minte că, spre sfârșit, mă uitam, mai trăgeam câte un ochi spre trofeu și mă gândeam că s-ar putea să îl câștig a doua oară și asta s-a și întâmplat. Emoții nu am acum, emoții erau când vedeam adversarii”, a declarat Belodedici.
Ghinionistul Roti Iosif Rotariu nu a apucat să câștige trofeul, așa că azi s-a mulțumit cu faptul că l-a revăzut, după finala pe care a jucat-o în urmă cu 24 de ani.
„Am fost unul dintre marii ghinioniști ai fotbalului. Am ajuns la Steaua la două săptămâni după ce ei au câștigat Cupa Campionilor și la finala din 1989 am fost aproape de trofeu, dar am pierdut acea finală cu AC Milan cu 4-0. Mi-aș fi dorit din toată inima să fi câștigat și eu acest trofeu, n-a fost să fie, a fost aproape, acum mă bucur că sunt aproape de el. Finala din 1989 am pierdut-o categoric, cred că tripleta Gullit – Rijkaard – Van Basten, la acea vreme, era formată din cei mai buni jucători din lume. Am văzut multe echipe, începând din ”80 până azi și cred că nicio echipă din ziua de azi nu se poate apropia de valoarea Milanului de atunci”, a spus Roti.
Mâine, trofeul se va afla în Cluj, poimâine în Brașov, iar în perioada 4-6 octombrie, va poposi în București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER