LIVE BLOG Liga Campionilor. Două remize în două meciuri spectaculoase. Barcelona – Atletico 1-1. Manchester United – Bayern 1-1

LIVE BLOG Liga Campionilor. Două remize în două meciuri spectaculoase. Barcelona - Atletico 1-1. Manchester United - Bayern 1-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primele două clasate din La Liga se întâlnesc marți seară pe Camp Nou, începând cu orele 21:45, în meciul tur al sfertului 100% spaniol din acest sezon de Liga CampionilorÎn celălalt meci al serii, Bayern Munchen e mare favorită în fața unui Manchester United care a avut un sezon catastrofal în Anglia

  • Barcelona – Atletico Madrid 1-1 (Neymar 71 / Diego Ribas 56)
    Manchester United – Bayern Munchen 1-1 (Vidic 58 / Schweinsteiger 67)

00:03 Miercuri seară au loc partidele PSG – Chelsea și Real Madrid – Dortmund, care se anunță măcar la fel de interesante ca cele din această seară!


23:59 După ce a remizat cu Hoffenheim (3-3) sâmbătă în campionat și 1-1 cu United marți seară în Ligă, Bayern a legat pentru prima oară două meciuri fără victorie din noiembrie 2012!


23:57 De cinci ori a remizat primul meci Barcelona pe „Camp Nou” în fazele eliminatorii ale unei competiții europene. S-a calificat de trei ori, fiind eliminată în Ligă de Milan (1989) și de PSG (1995).


23:56 74,5% dintre echipele care au jucat returul pe teren propriu după un 1-1 în deplasare au mers mai departe în istoria Ligii Campionilor!


23:54 Între Barcelona și Atletico Madrid s-au jucat 28 de dueluri eliminatorii. Doar 2 dintre ele au debutat cu o remiză pe „Camp Nou”, asemenea rezultatului din această seară. În 1974, Barca a mers mai departe, în timp ce 15 ani mai târziu, victorioasă a fost Atletico!


23:51 Până la urmă, Bayern nu a terminat decât cu o posesie de 74,1% și cu 698 de pase completate, față de cele 166 ale lui Manchester. Superioritatea e și mai clară în treimea adversă, acolo unde Bayern a dat de trei ori mai multe pase decât „diavolii”, reușind și cu 10 șuturi mai mult, 16-6.


23:38 FINAL DE MECI și pe „Camp Nou”. Tot un 1-1, care o transformă pe Atletico în favorită!


23:36 FINAL DE MECI! Bayern smulge o remiză pe „Old Trafford”, un rezultat care confirmă că bavarezii au prima șansă la calificare.


23:35 ROȘU PENTRU SCHWEINSTEIGER! Marcatorul golului lui Bayern e eliminat pentru un fault la Rooney!


23:28 Golul lui Neymar a dinamitat partida, însă Barca nu reușește să marcheze golul victoriei! Catalanii vor avea un retur de foc! MARE OCAZIE MESSI! Courtois scoate incredibil o lovitură liberă a lui Messi, bătută chiar lângă bară!


23:16 GOOOOOOOOOOOOOOOL BARCELONA! Iniesta dă o pasă de geniu, iar Neymar, invizibil până atunci, reușește să înscrie! E 1-1, iar Barca se aruncă în atac


23:12 După un nou meci dezamăgitor, Cesc Fabregas e scos de Martino și înlocuit cu Alexis Sanchez. Publicul fluieră. Mai sunt 20 de minute, iar Barca are probleme!


23:09 GOOOOOOOOOOL BAYERN! Centrarea lui Rafinha din banda dreaptă este recentrată în careu de nou-intratul Mandzukic, iar Schweinsteiger înscrie superb cu un șut puternic din 14 metri!


23:06 Printr-o execuție de geniu a lui Diego, abia împrumutat de la Wolfsburg în această iarnă, Atletico a devenit favorită la calificarea în semifinale. Golul marcat în deplasare poate cântări enorm în ecuația calificării! Iar Tata Martino are toate motivele să fie nemulțumit!


23:02 GOOOOOOOOOOL ATLETICO! După 57 de minute în care nu s-a înscris, Atletico și United au marcat aproape simultan! Nou-intratul Diego Ribas preia superb de la 25 de metri și îl surprinde pe Pinto cu un șut de zile mari! Diego nu mai marcase în Ligă din 2008, într-un Werder – Anorthosis Famagusta


23:00 GOOOOOOOOOOOL UNITED!!! Ce surpriză!!! Rooney bate excelent un corner, iar Vidic, lăsat nemarcat în centrul careului, reia spectaculos cu capul din 10 metri!


22:57 Înaintea meciului, Moyes a avut timp să își facă o poză cu un fan. 🙂


22:54 Doar 79,554 de spectatori pe „Camp Nou” în această seară! Stadionul nu s-a umplut!


22:47 La pauză, Moyes a făcut prima schimbare. Kagawa intră în locul lui Giggs! S-au reluat meciurile de pe „Old Trafford” și „Camp Nou”.


22:46 Bayern a dominat categoric prima parte a partidei. A legat 430 de pase, față de cele 81 ale lui United și a avut o posesie de 78,3%!


22:44 Barcelona a confirmat că accidentarea lui Gerard Pique este o contuzie la șold. Perioada de indisponibilitate va fi cunoscută după mai multe teste.


22:33 Foarte, foarte dur jocul lui Atletico! Arda Turan, Gabi și Koke au văzut deja cartonașul galben pentru intervenții dure la Messi sau Neymar, însă jucătorii lui Simeone nu dau impresia că ar ceda vreo secundă. Iar rezultatul de la pauză, 0-0, e excelent pentru madrileni!


22:31 Pauză pe „Old Trafford”. Bayern a dominat categoric, însă United a avut ocazia mai mare, Welbeck irosind incredibil un 1 vs 1 cu Neuer în minutul 43! Deși s-a apărat tot meciul, United a absorbit remarcabil presiunea și intră la cabine cu un 0-0 muncit, dar meritat!


22:30 Bayern a avut o posesie zdrobitoare, de 78,7%, în primele 45 de minute. Însă United a demonstrat că poate fi periculoasă!


22:26 Fază amuzantă la ocazia mare a lui Welbeck. Arbitrii adiționali își reconfirmă utilitatea minimă! Iată cum a fost surprins arbitrul după ce mingea nici nu a intrat în careul mic!


22:24 CE OCAZIE, UNITED! Welbeck scapă singur cu Neuer, însă tratează faza cu superficialitate, încercând o scăriță. Neuer stă bine pe picioare și blochează!


22:21 E drept, Bayern a dominat clar partida. Însă la șuturi pe poartă, raportul e egal, 1-1! United rezistă pentru moment.


22:16 Pique a ieșit de pe teren în urma unui duel cu Diego Costa. Acum, niciunul dintre cei doi protagoniști nu mai e pe teren, ambii părăsind partida accidentați.


22:13 Atletico îl pierde pe Diego Costa! Atacantul spaniol are probleme musculare și e înlocuit cu Diego Ribas! Simeone trebuie să îi explice clar că e înlocuit pentru a fi menajat pentru partida retur!


22:11 Ryan Giggs a devenit primul jucător din istoria Ligii Campionilor care joacă în sferturi în 12 sezoane diferite. Giggs e la meciul 141 în Ligă, recordul fiind deținut de Raul, cu 142 de jocuri.


22:08 Startul partidei de pe „Old Trafford” e dominat copios de Bayern. Bavarezii au mingea în permanență, combină mult în preajma careului „diavolilor”, însă nu găsesc drumul spre gol. Echipa lui Moyes stă cuminte în propria jumătate și acceptă acest status-quo. Unul pe care ziariștii din Anglia îl critică, fiind surprinși de lipsa de reacție a actualei campioane a Angliei


22:05 În primele 18 minute ale partidei, Barcelona a reușit deja să completeze 150 de pase! United? Doar 32.


22:00 Punctul nevralgic al Barcei, defensiva, primește o nouă lovitură. Săptămâna trecută, catalanii l-au pierdut pe Victor Valdes, care a suferit o ruptură de ligamente și va lipsi pentru șapte luni. Pique pare că s-a lovit serios și, din primele estimări, ar putea rata și returul de săptămâna viitoare. Cum Barca nu are fundași centrali în formă, catalanii vor apela, probabil, la Bartra.


21:58 E clar! Pique nu mai poate continua. Fundașul iese pe propriile picioare, dar șchioapătă serios și e înlocuit cu Bartra. Un început deloc bun pentru Barca.


21:56 Pique are probleme! A căzut prost și dă semne că nu ar mai putea continua partida. Pe margine, Marc Bartra începe să se încălzească.


21:52 O eroare mare a lui Pinto îi dă șansa lui Villa să înscrie, dar atacantul lui Atletico își iartă foștii coechipieri!


21:49 Și pe „Camp Nou” atmosfera e senzațională. Suporterii știu că avantajul terenului propriu și un rezultat bun acasă e crucial pentru calificarea în faza următoare.


21:45 START ÎN PRIMELE DOUĂ‚ SFERTURI DE FINALĂ‚ ALE LIGII!


21:44 Toți jucătorii lui Atletico au 150 de prezențe în Ligă, în timp ce pentru Barcelona acest număr e completat doar de Xavi (139) și Pinto (11).


21:41 Atmosferă superbă pe „Old Trafford”! Suporterii au creat o coregrafie specială pe întreg stadionul!


21:36 La stația de amplificare a stadionului „Old Trafford” este transmis comentariul lui Clive Tyldsley de la finala Ligii Campionilor din 1999, când United a câștigat cu 2-1 în fața lui Bayern, după ce a marcat de două ori în prelungiri, prin Sheringham și Ole Gunnar Solskjaer.


21:30 În cupele europene, excluzând Cupa Intertoto, Atletico a pierdut o singură dată o dublă manșă în fața unei rivale din Spania, contra lui Real Madrid în Cupa Campionilor din 1959!


21:26 Fanii bavarezilor sunt și ei pregătiți pentru un meci mare. Bayern e mare favorită și la casele de pariuri înaintea jocului cu United, o victorie a echipei lui Guardiola fiind cotată la 1,44.


21:21 Jucătorii lui Bayern au ieșit deja la încălzire și par concentrați pentru meciul cu United.


21:15 Va fi al 50-lea meci pentru Franck Ribery din carieră în Liga Campionilor. Francezul are două finale de Ligă, una pierdută cu Chelsea, alta câștigată contra lui Dortmund în sezonul trecut.


21:10 Lui Diego Costa, starul lui Atletico, nu îi priesc meciurile contra Barcelonei. A evoluat cu Valladolid, Rayo și Atletico de nouă ori împotriva Barcei. Rezultatul? Nicio victorie și niciun gol marcat!


21:05 „Camp Nou” începe să se umple cu mai puțin de o oră înainte de startul partidei. Atmosfera se anunță senzațională.


20:48 BARCELONA – ATLETICO MADRID / ECHIPELE DE START  

Barcelona: Pinto – Dani Alves, Pique, Mascherano, Jordi Alba – Busquets, Xavi, Fabregas – Iniesta, Messi, Neymar.

Atletico: Courtois – Juanfran, Godin, Miranda, Filipe Luis – Gabi, Tiago, Koke, Arda Turan – David Villa, Diego Costa.


20:36 MANCHESTER UNITED – BAYERN MUNCHEN / ECHIPELE DE START

Manchester United: de Gea – Jones, Ferdinand, Vidic, Buttner – Valencia, Carrick, Fellaini, Giggs – Rooney, Welbeck

Bayern: Neuer – Rafinha, Boateng, Javi Martinez, Alaba – Lahm – Robben, Schweinsteiger, Kroos, Ribery – Muller


20:58 Bayern a câștigat ultimele șapte meciuri consecutive disputate în deplasare în Ligă. Urmează al optulea?


20:53 Barcelona și Atletico s-au mai întâlnit de 105 ori pe „Camp Nou”. De 60 de ori a câștigat Barcelona, 26 de meciuri s-au terminat la egalitate, în timp ce Atletico s-a impus de 19 ori!


19:17 25 de meciuri. Atât a jucat Barcelona în compania echipelor spaniole, cel mai mult pentru o echipă împotriva unor conaționale în istoria Ligii.


18:32 În zece meciuri în sferturile de finală ale Ligii, Messi are 10 goluri și 2 pase decisive. Va reuși argentinianul un meci bun și diseară?


18:21 Messi (8 goluri) și Costa (7 goluri) sunt cei mai buni marcatori ai Barcelonei, respectiv ai lui Atletico în acest sezon al Ligii. Lider în acest clasament este Cristiano Ronaldo, cu 13 reușite.


18:14 Cotidianul „As” anunță că Diego Simeone va trimite în teren o echipă ofensivă, cu Diego Costa și David Villa în teren. Se pare că atacantul spaniol și-a revenit după o accidentare minoră suferită ieri la antrenament și va intra încă din primul minut!


18:02 Nici staff-ul Barcelonei nu s-a lăsat mai prejos, iar 80.000 de stegulețe au fost deja amplasate pe scaunele de pe „Camp Nou”. Spectacolul va fi asigurat.


17:52 Au rămas mai puțin de patru ore până la startul sferturilor de finală din această ediție a Ligii. Iar pe „Old Trafford” se anunță un spectacol remarcabil, jucătorii lui Moyes urmând să fie susținuți de public cu o coregrafie specială. 


Duelul celor doi tacticieni argentinieni, Gerardo „Tata” Martino și Diego Simeone, se va repeta de trei ori în decursul următoarelor două luni. Primele două partide au ca miză calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, turul având loc mâine seară pe Camp Nou. Peste o săptămână, pe 9 aprilie, Atletico va găzdui returul dublei manșe pe Vicente Calderon, stadionul pe care Barcelona a câștigat ultima oară la finalul sezonului 2012-2013, 2-1.

Forma bună dovedită de cele două combatante în La Liga obligă la o dublă manșă disputată. Barca a înregistrat o medie de 3 goluri pe meci în ultimele cinci partide din Primera, în timp ce Atletico nu a primit decât un gol în tot atâtea dispute. Tiparul ultimelor trei întâlniri directe a fost asemănător. Catalanii au încercat să atace și să înscrie în poarta lui Courtois, în timp ce Simeone a așteptat printr-un joc foarte agresiv, cu presing la mijlocul terenului și contraatacuri letale duse către Diego Costa.

În optimi, Atletico a trecut cu o dublă victorie (1-0 și 4-1) de sextupla Campionă a Europei, AC Milan. Astfel, au rămas neînvinși în acest sezon de Ligă, după ce au strâns cinci victorii și o remiză într-o grupă cu Zenit, Porto și Austria Viena. Barcelona i-a eliminat în faza precedentă pe Manchester City, după 2-0 pe Etihad și 2-1 pe Camp Nou și poate juca a șaptea semifinală consecutivă de Champions League în cazul în care trece și de liderul din Spania.

  • Două echipe sunt neînvinse în această ediție de Liga Campionilor: Real Madrid și Atletico Madrid

Messi – D. Costa 36-33

Cei doi marcatori trec printr-o perioadă foarte bună, având cifre de invidiat. Leo Messi a înscris în fiecare meci după înfrângerea suferită de catalani la Valladolid, având două hattrick-uri consecutive, contra Osasunei și Realului, pe Bernabeu. În ceea ce-l privește pe Diego Costa, acesta a marcat al 33-lea gol al stagiunii în meciul de pe San Mames, câștigat de Atletico în fața lui Bilbao cu 2-1. Interesant este că în actualul sezon competițional cei doi s-au întâlnit în trei meciuri, dar niciunul nu a marcat vreun gol în aceste partide.

Patru dueluri 100% spaniole în istoria Ligii Campionilor

În fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor, au avut loc patru dueluri între echipe din Spania. Barcelona a fost implicată direct în trei dintre aceste încleștări, ieșind victorioasă din ultima, dubla cu Real Madrid, din semifinalele Ligii ediției 2010/2011, când Messi a marcat o dublă în turul de pe Santiago Bernabeu.

Nici Atletico nu a scăpat de duelurile spaniole 100%. În istoria clubului, echipa alb-roșie a jucat cinci duble manșe de acest gen, singurul eșec  fiind consemnat în sezonul 1958/1959 împotriva Realului, în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. Mai mult decât atât, a câștigat un trofeu european ca urmare a unei finale spaniole, cea de la București, jucată împotriva lui Athletic Bilbao (3-0)

  • 4-4 este bilanțul Barcelonei în cele opt duble manșe spaniole. Patru s-au încheiat cu o calificare în turul următor și alte patru cu eliminarea catalanilor

Spania vs Spania în Champions League

1999/2000 – SEMIFINALE

 Valencia – Barcelona 4-1 (Angulo 10”, 43”, Mendieta 45+2”(p), Claudiu López 90” / Pellegrino 27” (og)  

Barcelona – Valencia 2-1 (F. de Boer 78”, Cocu 90” / Mendieta 69)

FINALA:   Real -Valencia 3-0 (Morientes 39′, McManaman 67′, Raúl 75”)

2001/02 – SEMIFINALE

Barcelona – Real (Zidane 55”, McManaman 90+2”)

Real – Barcelona (Raúl González 43”/ Iván Helguera 49” (og)

2010/2011 – SEMIFINALE

Real –  Barcelona 0-2 (Messi 76”, 87”)

Barcelona – Real 1-1 (Pedro Rodríguez 54” / Marcelo 64”)

Au dominat cupele europene în ultimii șase ani
În perioada 2008-2012, în care Pep Guardiola a fost  antrenor la Barcelona, cele două echipe au câștigat câte două trofee europene : Barcelona a luat de două ori Liga Campionilor în timp ce Atletico și-a adjudecat trofeul Europa League tot de atâtea ori. Anii diferă însă de fiecare dată, Barca fiind triumfătoare în Liga în sezoanele 2010/2011, respectiv 2008/2009. 

Atletico a fost prima câștigătoare a nou-înființatei Europa League, în sezonul 2009/2010. De asemenea, finala Europa League de la București a fost una 100% spaniolă, iar trupa lui Simeone a dispus de Athletic Bilbao pe 9 mai 2012, pe Național Arena . În acele două ediții, echipa lui Pep pierdea în semifinalele celei mai titrate competiții continentale : 2009/2010, contra lui Inter, respectiv 2011/2012, în fața lui Chelsea.

Atletico, fără victorie pe Camp Nou din 2006
Atletico a înregistrat nouă meciuri consecutive fără victorie în ultimele vizite pe Camp Nou, având 7 înfrângeri și doar două egaluri. Ultimul succes al madrilenilor în fieful Barcelonei a fost consemnat pe 5 Februarie 2006, scor 1-3. În acest sezon, au avut loc trei meciuri, dubla manșă din Supercupa Spaniei fiind adjudecată de fotbaliștii lui Tata Martino în urma a două rezultate de egalitate : 1-1 pe Vicente Calderon, 0-0 pe Camp Nou. Ultima etapă a turului din Primera a însemnat și ultimul duel direct, încheiat 0-0, la capătul unui joc în care Simeone a căutat să „omoare” jocul și să încerce doar cartea contraatacurilor.

  • Din aprilie 2012, Barcelona a înregistrat o singură înfrângere pe teren propriu, 2-3, cu Valencia

Martino îl forțează pe Fabregas?
Tata Martino l-a inclus în lotul de 22 de jucători pe spaniolul Pedro Rodriguez, conform El Mundo Deportivo. Spaniolul a acuzat o gastroenterită în urma meciului din weekend, câștigat de echipa Blaugrana cu 1-0. În plus, este foarte posibil ca Cesc Fabregas să înceapă din primul minut în detrimentul lui Iniesta. În locul suspendatului Raul Garcia, Diego Simeone are dubii în privința înlocuitorului, oscilând între Sosa și Diego, titrează As. Un trio Diego Ribas – Arda Turan – Koke ar putea reprezenta un plus ofensiv în condițiile colaborării cu Diego Costa, în timp ce argentinianul Sosa se remarcă prin calitățile tehnice și prin capacitatea de a recupera baloane.

articol scris de Cătălin Rusu

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Răzvan, minorul căutat cu disperare, mesaj halucinant pentru părinți! Mama lui a avut un șoc
Răzvan, minorul căutat cu disperare, mesaj halucinant pentru părinți! Mama lui a avut un șoc
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Becali a reuşit un nou transfer de top şi i-a râs în nas marelui său rival:
Becali a reuşit un nou transfer de top şi i-a râs în nas marelui său rival: "Dădeam şi mai mult…
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de…
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a venit de urgenţă acasă!
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a…
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când Bahmu nu a mai ținut cont de nimic
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când…
Adio, Călin Georgescu! Lovitura care îl distruge definitiv. Au apărut interceptările
Adio, Călin Georgescu! Lovitura care îl distruge definitiv. Au apărut interceptările
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui la telefon în momentul în care s-a produs tragedia: „Mi-a strigat numele de două ori”
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×