Atletico Madrid – Bayer Leverkusen 0-0 (4-2 în tur)
AS Monaco – Manchester City 3-1 (Mbappe 8, Fabinho 29, Bakayoko 77 / Sane 71)
23:36 FINAL DE MECI, FINAL DE AVENTURĂ‚ PENTRU GUARDIOLA! City părăsește Liga Campionilor după o dublă foarte spectaculoasă cu AS Monaco, iar francezii produc cea mai mare surpriză a sezonului!
23:33 Trei minute de prelungiri pe Stade Louis II. Urmează cele mai tensionate 180 de secunde din cariera lui Guardiola la City.
23:28 Francezii se comportă precum o echipă mare și reușesc să țină mingea departe de poarta lui Subasic. City are nevoie de un gol pentru a merge mai departe, dar cronometrul arată deja minutul 87 și spațiile din apărarea lui Guardiola sunt din ce în ce mai mari. În Spania lucrurile sunt clare, iar Atletico e calificată în sferturi.
23:20 GOOOOOL AS Monaco! Bakayoko înscrie, cu capul, din mijlocul careului, după o centrare a lui Silva venită dintr-o lovitură liberă.
23:15 GOOOOOL Manchester City! Sane reduce din diferență și reaprinde speranțele calificării pentru formația lui Pep Guardiola. De Bruyne i-a pasat bine lui Sterling care a intrat în centru și a tras puternic, Subasic a respins, iar Sane, pe fază, a ajuns primul la minge și a împins-o în poartă.
23:09 Aguero și Sane ratează cele mai importante ocazii ale reprizei pentru City. Argentinianul a tras în Subasic, din 6 metri, după o pasă a lui David Silva, apoi Sane, găsit cu o pasă bună de Silva, a tras din unghi spre poarta lui Subasic, dar mingea a trecut pe lângă. Croatul ieșise la întâmpinare.
23:00 Ocazie imensă pentru City! De Bruyne l-a găsit excelent, cu o pasă pe culoar, pe Sterling care a pătruns în careu și a centrat pentru Aguero, dar șutul atacantului argentinian a fost blocat de Subasic. Echipa lui Guardiola a mai echilibrat balanța după pauză și încearcă să dea lovitura pe Stade Louis II. Pentru prima dată în istoria Ligii Campionilor, Manchester City nu a tras niciun șut la poarta monegascilor.
— OptaJoe (@OptaJoe) 15 martie 2017
22:50 S-au reluat meciurile de pe cele două stadioane.
22:32 Pauză pe cele două stadioane în Liga Campionilor. La aceste scoruri, Atletico Madrid și AS Monaco sunt calificate în sferturile competiției intercluburi.
22:29 Pe Vicente Calderon, Correa și Koke au ratat cele mai mari ocazii ale unui meci care decurge după planurile lui Diego Simeone.
22:16 GOOOOOOOOL Monaco! Kylian Mbappe ia o acțiune pe cont propriu, ajunge în banda stângă, îi pasează bine lui Mendy care trimite o centrare cu efect, iar Fabinho reia din prima în poarta apărată de Willy Caballero. La acest scor, Guardiola&co. sunt eliminați din competiție la acest scor.
22:06 Golgheter :). Kylian Mbappe, una dintre speranțele fotbalului francez, este în mare formă. Atacantul de 18 ani a marcat de 11 ori în ultimele 11 meciuri pentru AS Monaco. Francezii îl compară deja cu Thierry Henry.
21:54 GOOOOOOL AS Monaco! Mbappe deschide scorul, cu un șut printre picioarele lui Caballero. Fundașii lui City au blocat o centrare a lui Mendy, mingea a ajuns în stânga la Bernardo Silva care a centraat pe jos, iar Mbappe a reluat din prima, printre picioarele lui Caballero.
21:45 Au început meciurile.
21:14 AS Monaco nu se va putea baza pe atacantul Radamel Falcao în meciul cu Manchester City de pe Stade Louis II. Monegascii încearcă să întoarcă rezultatul de pe Etihad Stadium, 5-3. Falcao a suferit o accidentare ușoară în meciul de campionat cu Bordeaux, câștigat cu 2-1, iar Leonardo Jardim preferă să nu-l forțeze.
— AS Monaco ES (@AS_Monaco_ES) 15 martie 2017
Atletico s-a impus clar în tur, scor 4-2. Chiar dacă nu e imposibil să recuperezi un handicap de două goluri, „farmaciștii” sunt dezavantajați de regula golurilor marcate în deplasare. Trupa lui Simeone a ajuns cel puțin până în sferturile competiției în ultimele trei ediții ale Ligii Campionilor, de două ori fiind chiar finalistă (2014, 2016), dar de fiecare dată a fost învinsă de marea rivală, Real Madrid. De cealaltă parte, Bayer a fost finalistă o singură dată în istoria clubului, în 2002, când tot Real Madrid era cea care le interzicea nemților să ridice mult râvnitul trofeu. Zinedine Zidane marca în finala din 2002 golul care a rămas și până astăzi cel mai frumos gol dintr-o finală de Liga Campionilor.
Probabil City și Monaco ne-au oferit cel mai spectaculos meci al acestui sezon, și una dintre cele mai electrizante partide din istoria Ligii Campionilor. Chiar dacă Barcelona a reușit să întoarcă acel 4-0 de la Paris, în partida tur dintre Monaco și City nu a fost o demonstrație de forță a unei singure echipe, am văzut un fotbal de cea mai bună calitate din partea ambelor formații.
Gazdele din Principat au nevoie de un 2-0 pentru a se califica, datorită celor trei goluri marcate pe Stadium of Manchester. E greu de crezut că vom mai avea parte de un meci la fel de nebun ca în tur, dar sigur vom avea parte de măcar două, trei goluri sau peste 2.5 în limbajul pariorilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER