Oțelul Galați a fost eliminată aseară din cupele europene după un eșec clar la București, scor 2-3 (0-3), în partida cu FC Basel, din Grupa C a Ligii Campionilor. Cu zero puncte după cinci etape disputate, moldovenii pregătiți de Dorinel Munteanu bifează cea mai slabă prestație a echipelor noastre în istoria participărilor din grupele Ligii Campionilor și, totodată, recordul negativ al numărului de spectatori în această competiție.
Decizia conducătorilor clubului de a nu reinvesti în echipă niciun ban din cele peste 10 milioane de euro date de UEFA pentru prezența în competiție a adus grave prejudicii de imagine Oțelului și fotbalului românesc în general. Cu zero puncte și doar trei goluri marcate, Oțelul Galați a dat apă la moară unor personalități precum Rummenigge și Beckenbauer, care au contestat capacitatea unor țări ca România de a participa în Liga Campionilor.
Feuer Frei! „Feuer Frei” se traduce, din germană, „Foc de voie”. Asta s-a întâmplat aseară, când problema învingătorului a fost rezolvată de elvețieni încă din primul sfert de oră. Fabian (min. 10) și Alexander Frei (min. 14) i-au executat scurt pe campionii României pe contraatac, la chiar primele acțiuni ofensive inițiate de Basel.
Amplasate la peluze, galeriile au arătat precum cele două echipe pe care le-au susținut: cei circa 200 de elvețieni – un grup compact, organizat, cântând pe o singură voce pe tot parcursul jocului, iar românii, deși mai mulți – împrăștiați și cu lungi perioade de inactivitate. Formația lui Dorinel Munteanu a intrat pe teren determinată, într-o formulă 4-3-3 teoretic modernă, cu trasee clare, vizibil exersate la antrenamente. Din nefericire, ca la fiecare dintre partidele disputate în Ligă, Oțelul a arătat însă ca un gurist pus să interpreteze o arie de operă. Sârghi a ratat cu poarta goală, din 3 metri, în minutul 4, Râpă a uitat să revină în apărare pe flancul drept și adversarii, așezați într-un clasic 4-4-2, n-au ezitat să lovească. Pena (min. 28) și Neagu (32) au irosit și ei niște ocazii enorme, iar Streller, la următoarea acțiune a oaspeților, a făcut 0-3 în minutul 37.
La acest scor, elvețienii s-au protejat, iar repriza a doua era să aducă o lovitură nemeritată pentru gazde, care au înscris prin Giurgiu (75) și Antal (81) și, purtate de entuziasm, au presat, până la urmă, zadarnic. Adversari / United și Benfica au dat-o la pace Manchester United și Benfica au remizat aseară, 2-2, în celălalt meci al serii din Grupa C. Portughezii au început tare pe „Old Trafford” și au preluat conducerea în minutul 3 (autogol Jones), dar United a revenit și în minutul 59 scorul era 2-1 pentru „diavoli” (Berbatov 30, Fletcher 59). Doar două minute s-au bucurat însă engelzii, pentru că Aimar a restabilit egalitatea, iar cele două echipe împart primele două locuri ale clasamentului, cu câte 9 puncte.
Cei care ne critică pentru că nu am făcut puncte în Ligă, să realizeze ce am realizat noi: să participe în această competiție. Eu unul sunt mulțumit, una peste alta Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul
Nu putem fi liniștiți având în vedere că nu am obținut niciun punct în Ligă. Sper ca la anul să jucăm în această competiție Gabriel Giurgiu, mijlocaș Oțelul
8 puncte a acumulat Unirea Urziceni în Liga Campionilor
Min 90+3 FINAL DE MECI! Oțelul devine prima formație românească învinsă în primele 5 meciuri din faza grupelor Champions League
Min 90+2 – Streller a întors pentru Zoua, dar șutul acestuia de la 14 metri s-a scurs pe lângă poartă
Min 84 Sălăgeanu a șutat puternic de la mare distanță, iar Sommer a scos de la vinclu
Min 83 SCHIMBARE OȚELUL A intrat Paraschiv în locul lui Viglianti
Min 82 SCHIMBARE BASEL A intrat Zoua în locul lui Shaqiri
Min 80 – GOL OȚELUL 2-3 Antal a speculat o greșeală a coreeanului Joo comisă în careu și a înscris cu un șut puternic, sub bară
Min 74 – GOL OȚELUL 1-3 Antal a primit o pasă în careu, preluarea lui a fost greșită, dar Giurgiu a venit în forță la 16 metri și a înscris fără speranțe pentru Sommer
Min 73 – SCHIMBARE BASEL A intrat Chipperfield în locul lui Alexander Frei
Min 72 A Cabral vede galben
Min 72 – Silviu Ilie a încercat o combinație cu Giurgiu, dar acțiunea a eșuat lamentabil la 16 metri
Min 71 A Cabral vede galben pentru un fault la Pena
Min 67 SCHIMBARE OȚELUL A intrat Viglianti în locul lui Neagu
Min 66 SCHIMBARE OȚELUL A intrat Silviu Ilie în locul lui Iorga
Min 61 A Dragovic vede galben
Min 56 – După o centrare de pe dreapta, Streller a încercat un voleu, dar mingea s-a dus pe lângă
Min 55 – Xhaka a șutat de la aproximativ 20 de metri, puțin pe lângă poarta lui Grahovac
Min 51 – Oțelul atacă timid, elvețienii nu mai forțează absolut deloc
Min 46 – A început cea de-a doua repriză!
Min 45+1 – FINAL PRIMA REPRIZĂ‚
Min 44 – SCHIMBARE BASEL A intrat Cabral în locul lui Huggel, accidentat
Min 43 – Pena a interceptat o pasă greșită la portar, însă a căzut în fund la 20 de metri și faza s-a stins
Min 38 GOL BASEL 0-3 Perendija a degajat în Fabia Frei, arbitrul nu a văzut hențul elvețianului, mingea a ajuns la Streller, iar acesta a înscris cu un șut pe lângă Grahovac
Min 33 A Sălăgeanu vede primul galben al meciului după ce l-a oprit neregulamentar dintr-o acțiune periculoasă pe Shaqiri
Min 32 – În urma unei acțiuni excelente mingea a ajusn la Neagu, dar șutul acestuia din unghi a fost deviat puțin peste poartă de un fundaș al elvețienilor
Min 28 – Sălăgeanu a centrat în fața porții, Sârghi a fost aproape de reluare, dar Sommer a ieșit la timp și a reținut
Min 24 – Shaqiri a șutat cu efect de la marginea careului, dar mingea a trecut milimetric pe lângă poarta lui Grahovac
Min 20 – Oțelul s-a stins după primirea celor două goluri, singurele acțiuni mai periculoase ale gălățenilor fiind centrările în careu, însă fără mari șanse de reușită între fundașii masivi ai elvețienilor
Min 14 – GOL BASEL 0-2 Streller a plecat de la limita ofsaidului profitând de o nesincronizare a fundașilor gălățeni, i-a centrat lui Alexander Frei, iar acesta a înscris cu un șut din 11 metri în poarta goală
Min 10 – GOL BASEL 0-1 Alexander Frei i-a pasat în careu lui Streller, acesta a întors pentru Fabian Frei, iar acesta a înscris cu un șut pe colțul scurt, profitând de lipsa de reacție a lui Grahovac
Min 4 – Iorga a centrat bine în fața porții, mingea a ajuns la Sârghi, dar lovitura de cap a acestuia din 4 metri a trecut peste poartă
Min 2 – Antal a centrat pentru Pena, dar Steinhofer a respins în corner Min 1 – A început partida!
OȚELUL: Grahovac – Râpă, Perendija, Sârghi, Sălăgeanu – Neagu, Giurgiu – Antal, Filip, Iorga – Pena
Rezerve: Buchta, S. Ilie, Benga, Paraschiv, Frunză, Viglianti, Punosevac FC BASEL: Sommer – Steinhofer, Dragovic, Abraham, Park Joo Ho – Shaqiri, Huggel, Xhaka, F. Frei- Streller, A. Frei
Rezerve: Colomba, Kusunga, Kovac, Schurpf, Chipperfield, Cabral, Zoua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER