Milan, ultima echipă care și-a apărat trofeul!** Madrilenii, după eliminarea Barçei: „Nu e sfârșitul lui Bernabeu”

Milan, ultima echipă care și-a apărat trofeul!** Madrilenii, după eliminarea Barçei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cea mai bună echipă a lumii, cel puțin până miercuri seara,
Barcelona nu a reușit să își apere trofeul câștigat anul trecut la
Roma. După ce au câștigat tot ce se putea în sezonul trecut,
catalanii s-au văzut eliminați în acest an din Cupă, dar și din
Champions League. AC Milan rămâne ultima echipă care a câștigat de
doua ori consecutiv cel mai râvnit trofeu al lumii. „Diavolul
milanez” a pus mâna pe Cupa Campionilor în 1989 și 1990.

Madrilenii își freacă mâinile după ce au scăpat de coșmarul Barca
în finala Ligii pe Barnabeu: „Adios Barnabeu, adios!”, au titrat
cei de la As, ziar apropiat lui Real Madrid, în timp ce Marca
jubilează: „Nu e sfârșitul lui Bernabeu”

„Adio Bernabeu, adio”, a scris ediția on-line a cotidianului
spaniol As, imediat după ce Barcelona a ratat calificarea în finala
Ligii Campionilor, deși a învins, miercuri, pe Camp Nou, cu scorul
de 1-0, echipa italiană Internazionale Milano, în manșa retur a
semifinalelor competiției.

În tur, Inter câștigase pe teren propriu cu scorul de 3-1.

„FC Barcelona a câștigat cu 1-0 meciul retur cu Inter
Milano, dar a fost incapabilă să recupereze diferența din tur și a
ratat finala Ligii Campionilor. Pique a reușit un gol frumos, care
nu a fost însă suficient. Mourinho a sărbătorit calificarea în
finală, iar jucătorii de la Barca l-au dojenit”
, scrie
cotidianul As.

„Barcelona rămâne fără finala de pe Bernabeu” și „Atâta zbucium, ca
să te îneci la mal…”, au fost titlurile apărute pe ediția on-line
a cotidianului Marca, imediat după finalul meciului.

„Barcelona nu va disputa finala pe Bernabeu, fiind
incapabilă să depășească Inter Milano în semifinalele competiției.
Oamenii lui Guardiola au dominat întreaga partidă, nu și-au lăsat
rivalii să depășească mijlocul terenului, însă nu au fost
convingători în fața porții adverse și s-au lovit neîncetat de
apărarea italienilor. Golul lui Pique nu a fost suficient pentru ca
FC Barcelona, care a suferit prima mare deziluzie a
sezonului”,
scrie Marca.


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago Bernabeu
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului:
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului: "E adevărat"
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta soțului infidel 😲
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta…
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la Mireasa
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la…
×