Puțin peste 70.000 de români au urmărit partida din Ligă transmisă de TVR
Televiziunea publică a continuat parteneriatul cu UEFA, chiar dacă acesta a fost catalogat drept cea mai mare problemă a TVR și i-a adus o datorie de 15 milioane de euro. Iar pierderile par să fie fără sfârșit. Primul meci din Champions League transmis de TVR în actuala ediție, AC Milan – Anderlecht (0-0), de marți, a înregistrat doar 1,4 puncte de rating în targetul de public comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. Adică doar puțin peste 70.000 de români au stat în fața televizoarelor pentru a urmări un meci de Ligă. Aceasta este cea mai slabă audiență înregistrată vreodată de un meci transmis în România din cea mai importantă competiție intercluburi din Europa.
Steaua, de 10 ori mai mult
Steaua – VfB Stuttgart (2-2), partidă transmisă joi seara de ProTV, a avut un rating de aproape 10 ori mai mare decât cel înregistrat de AC Milan – Anderlecht. 1,6 milioane de oameni au urmărit partida din Europa League, care a avut și o cotă de piață de 26,9 la sută. DigiSport, postul care a transmis miercuri Braga – CFR Cluj (0-2), nu își măsoară audiențele.
3,6 la sută a fost cota de piață a meciului AC Milan – Anderlecht (0-0), pe care TVR l-a transmis marți seară
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER