Conducerea Oțelului e în stare de aproape orice pentru a aduce mai multă lume la stadion la meciul de diseară cu FC Basel, din Grupa C a Ligii Campionilor. Ultima decizie: femeile și copiii până în 14 ani au intrarea liberă!
Îngrijorați că stadionul ar putea fi aproape gol la partida de astăzi, cu FC Basel, din pricina temperaturii scăzute ori a rezultatelor nesatisfăcătoare din Liga Campionilor, conducătorii clubului gălățean inovează. Prima decizie a fost luată în urmă cu trei săptămâni, când prețurile biletelor au fost reduse cu 29 până la 60%. Astfel s-a ajuns ca prețul cel mai mic la partida cu FC Basel de diseară, la peluză, inelul III, să coste doar 20 de lei.
Doar 4.000 de bilete vândute
Ieri la prânz, Marius Stan și ceilalți oameni din conducerea campioanei au mai luat o decizie în ceea ce privește accesul fanilor, diseară, pe Național Arena. Astfel, femeile și copiii până în 14 ani vor putea intra gratis la meci, pe baza unui tichet cu valoare zero, pe care-l vor primi la intrare. „Sper să avem cât mai mulți spectatori la meciul cu Basel, chiar dacă vremea nu e una foarte prietenoasă”, a spus Stan. Până aseară, Oțelul a vândut aproximativ 4.000 de bilete.
150 de lei costă cel mai scump bilet la partida Oțelul – FC Basel, la tribuna VIP, sectorul central
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER