Clujenii au obținut cu Bistrița cea mai categorică victorie pe teren propriu din 2012, scor 5-1 CFR va juca meciul de mâine cu Manchester cu casa închisă. Șefii speră la un rezultat pozitiv
După debutul perfect din Liga Campionilor, 2-0 la Braga, și după victoria categorică cu Gloria, 5-1, șefii din Gruia speră la un rezultat pozitiv cu Manchester. Jocul bun al echipei este principalul argument al șefilor clubului. „Nu mă tem de acest meci, chiar mă gândesc la o victorie. De ce nu am putea să realizăm acest lucru, mai ales că jucăm pe teren propriu?”, a declarat Paszkany. „E un meci istoric pentru CFR. Dăm piept cu cel mai puternic club care a venit vreodată în Gruia, condus de cel mai bun manager din lume. În fotbal e posibil orice, de ce nu am spera la cel puțin un egal?”, a spus și Iuliu Mureșan.
Englezii vin cu bucătar și oameni de pază
Delegația grupării engleze va ajunge în această după amiază pe Someș, în jurul orei 16:00. Printre cei peste 100 de membri se vor regăsi oameni de pază și un bucătar. Englezii se vor caza la Grand Hotel Italia, unul dintre cele mai luxoase și scumpe din Transilvania. După ora 16:00, în jurul hotelului nu va mai avea acces nicio persoană străină. Oficialii stabilimentului i-au pregătit lui Ferguson mai multe sortimente de vinuri, aceasta fiind o mare pasiune a englezului. De notat că Manchester nu se va antrena la Cluj, singura acțiune oficială fiind conferința de presă a lui Ferguson, de astăzi, ora 19:00.
Cu Gloria am reușit cel mai bun meci de acasă. Acum ne gândim să facem un meci bun cu Manchester și să obținem cel puțin un egal Ioan Andone, antrenor CFR Cluj
Un milion de euro primesc clujenii de la UEFA dacă bat mâine seară. La egal, suma se înjumătățește
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER