Steaua a făcut doar 1-1 pe teren propriu cu Legia, în turul play-off-ului Ligii Campionilor, și pornește cu șansa a doua în meciul din Polonia.
Piovaccari a marcat al treilea său gol în tricoul Stelei.
Banii care vin după calificarea în grupe și posibilitatea unei confruntări istorice cu Bayern, Barcelona, Real sau Manchester i-au făcut pe elevii lui Laurențiu Reghecampf să intre aseară pe teren, contra Legiei, extrem de determinați. Îngâmfarea și atitudinea de superioritate arătate în derby-ul cu Dinamo, din campionat, au fost lăsate la vestiare și au fost înlocuite cu voință, hotărâre, disponibilitate la efort și sacrificiu. Steliștii au înclinat terenul spre poarta lui Kuciak încă din primul sfert de oră. Tănase (5), Latovlevici (7) și Piovaccari (11) par să fi citit interviul din ProSport cu Golanski, care îi îndemna pe steliști să forțeze un gol încă din start. Golul nu cade însă, iar polonezii așteaptă cuminți în propria jumătate ocazia unei contre. Care apare în minutul 30, când Saganowski reia cu o lovitură de cap peste poartă centrarea perfectă a lui Kucharczyk. Stadionul amuțește pentru o clipă, dar prinde viață la ocaziile imense ale lui Tănase (32) – lob nereușit peste Kuciak, și Stanciu (33) – șut pe jos prins de același portar al Legiei. Și ceea ce era iminent, s-a întâmplat. Căpitanul Bourceanu îl găsește cu o pasă de geniu pe Piovaccari, italianul sprintează cu spatele și în spatele liniei defensive a polonezilor, după care un lob de vârf autentic declanșează isteria pe Național Arena: 1-0! Ultimul cuvânt al primei părți l-a avut însă Tătărușanu, care a scos miraculos lovitura de cap a lui Wawrzyniak (45).
Lato, ce eroare! Legia lovește în moalele capului echipa lui în minutul 52, când Kosecki reia nestingerit o centrare de pe dreapta a lui Vrdoljak la o fază la care Latovlevici a uitat să se replieze, exact ca în meciul naționalei cu Slovacia, din urmă cu o săptămână. Steaua pare să nu resimtă șocul. Piovaccari expediază o lovitură de cap în brațele lui Kuciak (56), iar Bourceanu trimite milimetric pe lângă un șut-bombă de la 20 de metri (59). Polonezii nu mai repetă erorile din prima parte și urcă liniile spre poarta lui Tătărușanu. Oamenii lui Jan Urban arată că știu să paseze în viteză și să facă un pressing care i-a scos din minți pe steliști. Stanciu termină benzina și e înlocuit de Iancu, dar jucătorul trimis de Hagi să ducă Steaua în Ligă nu leagă mai bine atacul. Intră și „Prințul” Cristea, însă roș-albaștrii au nevoie de atacanți veritabili, nu de „artiști”. Prima manșă s-a încheiat 1-1 și, pentru a merge în grupele Ligii, Steaua trebuie să arate că e o echipă mare în infernul de la Varșovia.
ECHIPELE DE START
Steaua (4-2-3-1): Tătărușanu – Georgievski, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – A. Popa, Stanciu, Tănase – Piovaccari Rezerve: Niță, Prepeliță, Filip, Ad. Cristea, Pîrvulescu, Răduț, Iancu
Legia Varșovia (4-2-3-1): Kuciak – Rzezniczak, Jodlowiec, Dossa Junior, Wawrzyniak – Furman, Vrdoljak – Kucharczyk, Radovic, Kosecki – Saganowski
Rezerve: Skaba, Brzyski, Broz, Helio Pinto, Ojamaa, Dvalishvili, Zyro
Min. 90+3 Final de meci. Steaua – Legia 1-1. Calificarea se joacă la Varșovia
Final electrizant pe Național Arena. Adrian Cristea trage în forță de la 22 de metri, Kuciak respinge. Adi Popa recuperează, dar e blocat și Steaua obține un corner.
Min. 90+1 Radovic obține o lovitură liberă în jumătatea de teren a Stelei
Arbitrul de rezervă indică 3 minute de prelungire pentru repriza a doua
Min. 89 Ocazie mare Steaua, după o fază prelungită de atac. Balonul a ajuns la marginea careului, în poziție centrală, de unde Adi Popa a tras milimetric pe lângă. Balonul a ciupit bara înainte să iasă în aut de poartă
Min. 86 Rizzoli fluieră falult în atac la un duel între Szukala și Broz
Min. 86 Gardoș pătrunde până în careu pe flancul stâng, întoarce pentru Iancu, dar șutul mijlocașului stelist e blocat. Corner pentru Steaua.
Min. 85 Furman trimite cu efect spre colțul lung, balonul iese în aut de poartă
Min. 83 Lovitură liberă pentru Legia, de la 30 de m, ușor lateral stânga
Min. 81 Steaua nu reușește să profite de lovitura liberă obținută de Adi Popa
Min. 81 ⇔ Schimbare pentru Legia: intră Dvalishvili, ieste Saganowski
50.655 de fani sunt în tribune la această partidă
Min. 80 Adi Popa obține o nouă lovitură liberă pentru Steaua, la 30 de m de poarta Legiei, din poziție centrală
Min. 79 Cristea schimbă excelent partea și îl găsește liber în careu pe Tănase, „Dodel” încearcă o execuție spectaculoasă, dar nu lovește bine balonul
Min. 78 Latovlevici centrează pentru Gardoș, fundașul central al Stelei trimite peste poartă
Min. 78 iii Kuciak e avertizat pentru trageri de timp
Min. 77 Latovlevici încearcă să tragă direct pe poartă, zidul respinge. Balonul ajunge la Tănase, care trage, dar Kuciak acordă corner
Min. 76 iii Cartonaș galben pentru Zyro, pentru un fault la Adi Popa. Lovitură liberă periculoasă pentru Steaua, din marginea careului!
Min. 75 Steaua bate rapid un corner și o prinde le Legia pe picior greșit, Kuciak respinge, balonul ajunge la Szukala, care trage peste
Min. 75 ⇔ Schimbare la Legia: iese Kucharczyk, intră Zyro
Min. 74 Kosecki centrează bine din flancul stâng, Tătărușanu reține cu emoții, după ce balonul s-a lovit de Latovlevic
Min. 72 Lovitură liberă obținută de Tănase în flancul stâng. Execută Adrian Cristea. Centrarea „Prințului” e respinsă în corner
Min. 70 ⇔ Ultima schimbare la Steaua: iese Piovaccari, intră Adrian Cristea
Min. 70 Din nou corner pentru Steaua, după o acțiune frumoasă a lui Adi Popa.
Min. 69 Adrian Cristea e la marginea terenului și se pregătește să intre pe teren
Bourceanu întoarce pentru Latovlevici, care centrează, dar polonezii resping în cele din urmă
Min. 67 Coner pentru Steaua, la prima acțiune de atac mai închegată a roș-albaștrilor, după minute bune
Polonezii par să dicteze tempo-ul partidei. Golum marcat de Kosecki le-a dat încredere elevilor lui Urban, iar Legia are acum posesia și încearcă să atace pozițional. Steaua recurge tot mai des la pase lungi.
Min. 61 ⇔ Schimbare la Steaua: iese Stanciu, intra Gabi Iancu
Min. 60 Saganowski trage de la mare distanță, Gardoș respinge în corner
Min. 59 Acțiune superbă a lui Bourceanu,care intră în centru cu mingea la picior și trage de la 25 de m, puțin pe lângă poarta lui Kuciak
Min. 58 Din nou emoții la poarta Stelei. Saganowski trimite peste, din poziție bună
Min. 57 Steaua revine în atac, dar Kuciak reține lovitura de cap a lui Piovaccari
Min. 56 iii Cartonaș galben pentru un fault la Stanciu
Min. 54 Emoții mari pe Național Arena. Kosecki face „dubla”, dar golul e anulat pe motiv de off-side. Reluările îi dau dreptate tușierului.
Min. 52 GOL Legia! Kosecki egalează, după o fază în care apărarea Stelei a fost prinsă pe picior greșit. Radovic a primit în flancul stâng, într-o zonă lăsată liberă de Latovlevici, centrează pentru Saganowski, care lasă pentru Kosecki. Rămas singur cu Tătărușanu, acesta nu greșește ținta
Min. 48 Acțiune superbă a lui Tănase care avansează în dribling până în careul Legiei, dar decarul Stelei e blocat în cele din urmă de Rzezniczak
Min. 46 A început repriza a doua
⇔ Schimbare la Steaua, înainte de startul celei de-a doua reprize! Accidentat în prima repriză, Pintilii e înlocuit cu Andrei Prepeliță
PAUZĂ‚. Nicola Rizzoli fluieră finalul primei reprize. Steaua – Legia 1-0.
4 minute de prelungire pentru prima repriză
Min. 44 Ocazie MARE pentru Legia. Radovic centrează bine, Wawrzyniak e liber în careu și reia spre poartă, dar Tătărușanu are un reflex de senzație și scoate în corner.
Lovitură liberă periculoasă pentru Legia.
Min. 41 Bourceanu centrează pentru Pintilii. Mijlocașul Stelei se înalță, dar Rzezniczak respinge din fața sa, după care îl lovește involuntar cu capul. Pintilii are nevoie de intervenția echipei medicale
Min. 40 Corner pentru Steaua
Min. 37 iii Cartonaș galben pentru Pintilii pentru un fault la Rzeźniczak. „Închizătorul” Stelei va fi suspendat pentru returul din Polonia.
Min. 34 GOOOOOOL Steaua! GOOOOOL Piovaccari! Bourceanu pasează peste apărarea Legiei, italianul pleacă de lângă Dossa Junior și, rămas singur cu Kuciack, lobează balonul peste portarul Legiei. Steaua 1 – Legia 0
Min. 32 Un nou atac periculos al Legiei, Radovic cade după un duel cu Gardoș, în marginea careului, dar Rizzoli lasă jocul să continue
Min. 32 Piovaccari cade urât, după un duel cu Dossa Junior, dar din fericire poate continua partida
Min. 30 Contraatac periculos al Legiei! Kucharczyk, pasează pentru Radovic, care recentrează pentru Saganowski. Vârful Legiei trimite peste, cu capul, de la 8 metri de poarta lui Tătărușanu
Min. 29 Tănase primește în banda stângă. preia bine, dar centrarea sa este blocată de Rzezniczak. Corner pentru Steaua
Min. 28 Piovaccari încearcă o reluare spre poartă, din cădere, dar nu lovește bine balonul
Min. 27 ⇔ Prima schimbare la Legia: iese Jodlowiec, intră Broz
Min. 24 Kosecki încearcă un dribling în fața lui Georgievski, macedoneanul acordă aut pentru Legia
Min. 23 Stanciu avansează perpendicular pe poarta lui Kuciak și trage de la 25 de m, dar goalkeeper-ul Legiei respinge
După un start bun al Stelei, meciul s-a echilibrat, iar Legia încearcă să pună probleme în atac. Până acum fundașii Stelei au fost extrem de atenți și au blocat bine pasele în adâncime trimise de jucătorii Legiei.
Min. 18 iii Cartonaș galben pentru Rzezniczak, pentru un fault la Stanciu
Min. 16 Corner pentru Steaua, după o nouă pasă bună pe traseul Stanciu – Piovaccari. Bourceanu centrează bine, dar polonezii resping
Min. 14 Nicola Rizzoli fluieră fault la o intervenție a lui Pintilii în fața lui Vrdoljak
Min. 11 Nicușor Stanciu găsește un culoar perfect pentru Piovaccari. Italianul rămâne singur cu Kuciak, dar trage în portarul Legiei! Ratare imensă pentru Steaua
Jocul e întrerupt: Dossa Junior are nevoie de intervenția echipei medicale,
Min. 8 Tănase îl driblează din preluare pe Jodlowiec, intră în centru, dar e blocat de Wawrzyniak în momentul pasei
Min. 7 Stanciu deschide bine pentru Georgievski, macedoneanul întoarce în careu, dar fostul jucător al Vasluiului e deposedat.
Min. 6 Primul atac al Legiei. Saganowski e în poziție de șut, dar Georgievski intervine excelent
Min. 4 Tănase centrează bine, Piovaccari ratează însă preluarea. Stanciu vine din spate, dar nu poate relua spre poartă
Coregrafie impresionantă a steliștilor, sub mesajul „Nimeni nu ne poate învinge!” . Steliștii au scris pe toată lățimea peluzei „UNIȚI”, cu ajutorul a mii de cartoane colorate, iar pe inelul 1 au desenat logo-ul Champions League.
Min. 2 Adi Popa centrează din flancul drept, Kuciak iese bine și reține
Min. 1 A început meciul. Steaua are lovitura de start și primul atac
INFO: Moment de reculegere ținut înainte de meci în memoria lui Costică Ștefănescu. Fostul căpitan al naționalei României a încetat din viață ieri, la 62 de ani.
Chiricheș nu va juca titular în această seară contra Legiei. Locul său în primul „11” va fi luat de Florin Gardoș.
Varianta oficială a echipei din Ghencea susțin că fundașul are probleme cu nervii sciatici, motiv pentru care Reghecampf a decis să-l menajeze în această seară, însă foarte probabil Chiricheș e ținut pe bară pentru a nu risca o accidentare care să-i pună în pericol transferul la Tottehnam. Din informațiile ProSport, clubul londonez a revenit în cursa pentru fundașul Stelei și a făcut o ofertă extrem de tentantă în această dimineață (DETALII AICI).
INFO Steaua se află la un pas de o nouă calificare în grupele Ligii Campionilor. Ultima prezență a roș-albaștrilor în competiția „supremă” a avut loc în sezonul 2008-2009.
UPDATE 20:25 Fanii Legiei au început să intre pe Național Arena. Aceștia sunt verificați extrem de atent de stewarzi. Suporterii veniți din Polonia au pregătit și un mesaj pentru Gigi Becali (vezi foto jos), dar din păcate va trebui să așteptăm începutul meciului pentru a putea desluși pe pânza pregătătă de fanii Legiei.
„Fanii Legiei sunt agresivi și au un comportament care pune în pericol liniștea publică. Nu au fost incidente în spațiul public, pentru că au fost luate măsuri. La filtrul de la intrarea în București am găsit cuțite, cagule, materiale pirotehnice, substanțe interzise… materiale care ar fi putut pune în pericol siguranța spectatorilor„, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei la Digi Sport.
UPDATE 20:20 Jucătorii Stelei au pășit pentru prima dată în această sează pe gazonul de pe Național Arena pentru „clasica” inspecție a suprafeței de joc. Extrem de relaxați, oamnii lui Reghe au petrecut câteva minute pe gazon, după care au revenit la vestiare. În tribune au început deja să se strângă fanii Stelei, iar la ora partidei sunt așteptați 50.000 de suporteri.
UPDATE 19:15 Rețeaua de metrou a Bucureștiului este dată în acest moment peste cap, chiar la o oră la care traficul este extrem de intens.
Motivul este unul simplu, metrourile în care se află grupurile de suporteri polonezi ai Legiei nu opresc în stații, pentru a se evita eventuale incidente cu fanii steliști.
Steaua: Forța e la mijloc
Punctul slab vine de la atac, acolo unde Piovaccari este singura soluție viabilă
Reghecampf atacă trei competiții în acest sezon, Liga I, Liga Campionilor și Cupa României, cu o formulă de echipă închegată. Antrenorul Stelei are conturată o bună parte și din primul „11″ pe care îl va trimite azi, contra Legiei. Dacă punctele slabe sunt reprezentate de lipsa de soluții din atac, acolo unde doar Piovaccari este bun de joc, mijlocul Stelei, cu Stanciu titular, pare compartimentul cel mai puternic.
DEFENSIVA În zona sa centrală, acest compartiment este unul cu adevărat redutabil. Siguranța arătată de Tătărușanu, completată de evoluțiile excelente ale cuplului Szukala-Chiricheș îi fac meseria mai ușoară lui Reghecampf, însă slăbiciunile pot veni de pe benzi. Acolo, atât Georgievski, cât și Latovlevici au reale probleme din pricina apetitului pentru faza ofensivă. În special contra lui Dinamo Tbilisi (1-1), fundașii de bandă au fost surprinși în atac, iar Merebașvili și Grigarașvili au pus în pericol poarta stelistă.
MIJLOC Cu siguranță cel mai puternic compartiment al Stelei, mijlocul e responsabil în acest sezon cu pasele desive, dar și cu golurile. Bourceanu și Pintilii fac legătura dintre apărare și atac, Stanciu pare să îl suplinească tot mai bine pe Rusescu, iar Tănase și Popa produc superioritate pe benzi. Bourceanu și Popa sunt cei mai eficienți, cu câte 4 pase decisive, iar Pintilii, Iancu, Tănase și Popa sunt cei mai buni marcatori, fiecare având în cont două goluri.
ATAC În condițiile actuale, ofensiva Stelei este compartimentul-problemă. Piovaccari are doar două goluri în acest sezon și este singura variantă viabilă. Italianul are avantajul gabaritului, lucru demonstrat și în meciul cu CFR, când i-a luat fața lui Cadu și a marcat, însă nu este foarte mobil și nu poate intra în combinații cu mijlocașii.
E foarte important să nu primim gol. Un punct marcat de adversari ar cântări mult în ecuația calificării, dar noi am demonstrat că putem câștiga oriunde Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua
8 Victorii au obținut echipele românești în confruntările europene cu cele din Polonia. Tot de opt ori au învins și polonezii, de alte două ori consemnându-se egaluri
3 Victorii a obținut Steaua în patru partide jucate în Europa contra polonezilor de la Widzew Lodz și Zaglebie Lubin. Primii au reușit să învingă Steaua
14 Victorii are echipa națională a României în cele 33 de meciuri ale istoriei confruntărilor cu Polonia. S-au mai înregistrat 15 egaluri și patru înfrângeri
Legia: Slabi în apărare
Polonezii au un buget de 19 milioane de euro în acest an
Cu un buget record în acest sezon, Legia și-a consolidat poziția de cea mai puternică echipă din Polonia, câștigată în sezonul trecut după ce a reușit eventul. Fără să transfere mulți jucători, adversara Stelei și-a acoperit exact „golurile” din lot prin aducerile fundașului central Dossa Junior, a „aripii” Ojamaa și a mijlocașului central Helio Pinto. Astfel, Jan Urban și-a permis să schimbe fiecare prim „11″ din acest sezon, tehnicianul polonez folosind formule de echipă în care s-au regăsit aproape toți jucătorii avuți la dispoziție în lot. Însă care sunt punctele tari și cele slabe ale Legiei?
APĂ‚RARE Conform jurnalistului Ryan Hubbard, de la site-ul ekstraklasareview.co.uk, defensiva este principala problemă a polonezilor. Deși atât goalkeeperul Kuciak, cât și fundașii Wawrzyniak și Dossa Junior au experiență, comunicarea dintre ei a fost problematică, fiind motivul principal pentru golurile primite în acest sezon. Însă cum Urban are la dispoziție numeroși jucători, titularii de drept sunt motivați să nu greșească.
MIJLOC La fel ca în cazul Stelei, mijlocul este principala armă a Legiei. Deși până acum a jucat într-un sistem 4-2-3-1, echipa poloneză va schimba modului în 4‑4‑1‑1. Însă Vrdoljak, „umbra” lui Bourceanu, care este și căpitan, va fi cu siguranță pe teren. La fel și aripile Ojamaa și Kosecki, două dintre principalele pericole pentru poarta lui Tătărușanu.
ATAC Nici în atac Legia nu stă rău. Experimentatul Saganowski (35 de selecții în naționala Poloniei), zece goluri în sezonul trecut al campionatului polonez, și gruzinul Dvalișvili, 12 goluri în sezonul trecut, sunt jucători periculoși, care pot face diferența într-un astfel de joc.
Cu siguranță, Steaua este mai puternică decât Rapidul de acum doi ani și jumătate! Dar și noi suntem mai puternici, pentru că acum jucăm în Champions League, nu în Europa League. Cunoaștem foarte bine ce joacă Steaua, vom încerca să dăm totul pe teren pentru a ne fi mai ușor în retur Jan Urban, antrenor Legia Varșovia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER