VIDEO – Cosmin Contra a fost prezentat oficial la Getafe. Rugăminte pentru român: „Regele meu, câștigați vineri”

  • Publicat:
  • Actualizat:

  • Antrenorul Cosmin Contra (38 de ani) a oferit șocul începutului de săptămână după ce a anunțat luni, 10 martie, că s-a despărțit de Petrolul Ploiești
  • Tânărul tehnician a părăsit echipa de pe „Ilie Oană” pentru a prelua pe Getafe, echipă din prima ligă spaniolă unde evoluează și atacantul român Ciprian Marica

UPDATE 14:49 S-a încheiat prezentarea oficială a lui Cosmin Contra la Getafe.

UPDATE 14:39 A început conferința în limba română a lui Cosmin Contra, noul antrenor al lui Getafe. Până în iunie 2016 a semnat acesta un contract cu echipa din prima ligă din Spania

UPDATE 14:32 Contra a ieșit pe stadion, acolo unde a fost așteptat de 20 de suporteri ai lui Getafe. A oferit autografe, iar o femeie prezentă la eveniment i-a urat succes vineri în partida împotriva Granadei: „Regele meu, să câștigați”

UPDATE 14:27 „Atunci când am avut timp am urmărit meciurile lui Getafe, normal. E fosta mea echipă și îmi făcea plăcere. În primul rând, trebuie să schimbăm atitudinea jucătorilor”, a fost ultima declarație a lui Contra în spaniolă. Va ieși câteva minute pe stadion pentru poze și apoi se va relua conferința în limba română pentru cei veniți din țară

UPDATE 14:23 Președintele explică relația cu fostul antrenor al lui Getafe, despre care spune că nu l-a atacat niciodată în public și că singurul lucru pe care și l-a dorit a fost ca echipa să joace fotbal. „Asta i-am spus și lui Cosmin”, a atenționat Angel Torres Sanchez. „Eu doar mi-am spus părerea despre modul în care juca echipa mea, asta nu înseamnă că l-am contrazis pe antrenor. Am zis că jocul echipei mele mă plictisește, dar am zis-o în perioada de pregătire. A venit timpul să luăm o măsură. Eu, alături de Luis, am fost principalii vinovați pentru situația în care a ajuns clubul”, a răbufnit președintele echipei.
Între timp, jurnaliștii prezenți au primit un CV al lui Cosmin Contra.

UPDATE 14:22 Ziariștii spanioli spun că, pentru prima oară după mult timp, oamenii au venit la antrenamentele lui Getafe, entuziasmați de venirea lui Cosmin Contra.

UPDATE 14:20 „Nu știu dacă mi-ați urmărit echipa din România, dar aveam o formație ofensivă, cu un joc plăcut. Și știu că asta le place și fanilor lui Getafe. Nu am avut timp să vorbesc cu Marica, dar până vineri voi avea timp. El nu și-a arătat încă adevarata valoare. Eu cred și știu că poate mult mai mult și va arăta mult mai mult”, a fost răspunsul lui Contra la întrebările spaniolilor legate de forma slabă a lui Ciprian Marica.

UPDATE 14:14 Președintele echipei a dezvăluit faptul că noul antrenor a semnat până în iunie 2016: „Dacă rezultatele îl ajută și echipa va juca un fotbal plăcut, atunci poate să stea cât vrea la noi”, a completat Angel Torres Sanchez.

UPDATE 14:11 „Băieții probabil că sunt afectați psihic din cauza celor 12 meciuri fără victorie, dar cred că vom reuși să îi refacem și prima victorie să vină chiar vineri. Nu am timp, îi știu pe mulți dintre jucători, câțiva mi-au fost coechipieri. Nu am nevoie de perioadă de adaptare, sunt acasă”, a continuat Contra în spaniolă.

UPDATE 14:07 A luat cuvântul și Cosmin Contra acum: „Trebuie în primul rând să le mulțumesc oamenilor din România că au înțeles că vreau să mă întorc în locul care mi-a fost casă timp de cinci ani și jumătate. A fost visul meu să antrenez în Primera, iar pentru mine va fi mult mai ușor că sunt aici, la Getafe, o echipă la care cunosc până și omul care are grijă de gazon. Vreau vineri să umplem stadionul, fac un apel la suporteri. Eu le promit că vor vedea o echipă ambițioasă, care în orice moment va fi gata să dea totul pe gazon”, au fost primele cuvinte ale acestuia.

UPDATE 14:04 „Aveam un acord cu Cosmin Contra de ceva vreme și urma ca după ce își termină contractul în România să vină să antreneze Getafe. A trebuit să grăbim lucrurile din cauza rezultatelor slabe. Eu am încredere în Cosmin. Începând de vineri sper să începem să câștigăm meciuri”, sunt primele cuvinte spuse de Angel Torres Sanchez, președintele echipei.

UPDATE 14:01 Contra a făcut un duș rapid, se pare. A început conferința.

UPDATE 14:00 Ofițerul de presă a anunțat faptul că antrenorul Cosmin Contra va întârzia 15 minute. Motivul? Tocmai s-a încheiat antrenamentul, iar acesta este la duș acum și va veni imediat după la prezentare

UPDATE 13:53 În sala de conferințe sunt și patru postere cu echipele lui Getafe din diferite sezoane. Nu lipsește cea din 2006-2007, atunci când Cosmin Contra juca pentru echipa din Madrid. Mai mult, în barul echipei de la stadion există mai multe fotografii cu omul care acum vine să o antreneze pe Getafe, dar și cu Gică Craioveanu

UPDATE 13:51 După conferința de azi, Cosmin Contra va mai vorbi și joi cu presa, înaintea primului meci de campionat, împotriva Granadei. Aceasta este sala în care va fi prezentat „Guriță”

UPDATE 13:46 Președintele echipei Getafe, Angel Torres Sanchez, a sosit la stadion. Acesta are statuie în fața stadionului, în locul pe care reporterul ProSport, Costin Negraru, îl descrie drept „cel mai liniștit loc de pe pământ”. Conferința va începe în 10 minute. Cosmin Contra a condus primul antrenament al lui Getafe astăzi, la ora 11:00. Doar 20 de reporteri sunt până în momentul de față prezenți în sală. Mai întâi se va vorbi cu presa din Spania, urmând ca după aceea să aibă loc o conferință și în limba română.

UPDATE 13:13 Pagina de astăzi din Marca dedicată fostului antrenor al Petrolului. Se așteaptă lucruri mari de la Cosmin Contra, asta este clar

UPDATE 12:57 Jurnalistul Emilio Contreras a realizat pentru Marca un decalog al echipei lui Cosmin Contra, Getafe, punctând principalele motive care au dus la parcursul extrem de slab al acesteia. Numele lui Ciprian Marica este menționat în decalog: „un număr 9 care nu a avut echipă și care până acum nu a funcționat în angrenajul echipei”, este descrierea făcută de jurnalist atacantului naționalei. Editorialul poate fi citit aici.
În mai puțin de o oră este programată prezentarea oficială a lui Cosmin Contra la Getafe.



Contra, primul antrenor român din Primera Division, va fi prezentat marți la ora locală 13 (o oră mai târziu în România) la Getafe, iar ProSport vă va ține la curent cu toate amănuntele legate de acest eveniment important pentru fotbalul românesc.

Timișoreanul a părăsit Petrolul într-un moment în care echipa se află pe locul trei în clasament, la șapte puncte de liderul Steaua și în semifinalele Cupei României, unde urmează să întâlnească în dublă manșă pe Astra Giurgiu.

„Vreau să salvez Getafe de la retrogradare!”

Am dat totul pentru acest club. Va rămâne mereu în inima mea. Știu că mulți dintre suporterii prahoveni vor vedea plecarea mea ca o trădare, dar șansa de a antrena în Primera a primat.  Știu că las echipa într-un momet greu, dar sunt pe locul doi în campionat și în semifinalele Cupei. N-aș fi reușit nimic din ce-am făcut fără familia de la Petrolul și asta îi include și pe suporteri. Ei au dus un antrenor în prima ligă spaniolă. Vreau să salvez pe Getafe de la retrogradare„, a spus Cosmin Contra luni, înainte de a pleca spre Spania.

După 27 de etape în Primera, Getafe ocupă locul 15 în clasament, cu 27 de puncte, la doar un punct distanță față de primul loc retrogradabil, 18, ocupat de Almeria.

La rândul său, proprietarul clubului Petrolul, Dan Capră, a afirmat: „Este o decizie grea pe care am fost nevoiți să o luăm, dar nu puteam să-l refuzăm pe Cosmin, având în vedere ceea ce reprezintă el ca om și antrenor. Îi dorim mult succes în carieră și îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru orașul Ploiești. Îi asigurăm pe suporteri că vom lua imediat o decizie în privința noului tehnician al echipei, care suntem convinși că va asigura continuitate la nivelul performanțelor cu care fanii noștri s-au obișnuit deja„.

În Spania se vorbește deja despre „efectul Pep” la Getafe

Cosmin Contra s-a făcut cunoscut în Spania din perioada în care a antrenat-o pe Fuenlabrada, o echipă din Segunda B. Jurnaliștii spanioli au rămas surprinși de rezultatele pe care antrenorul român le-a obținut în cele 10 etape.

În Spania se vorbește deja despre „efectul Pep” la Getafe. Este o expresie pe care jurnaliștii spanioli o folosesc foarte des pentru a sublinia faptul că o echipă este antrenată de un tehnician care a jucat pentru clubul respectiv, ba chiar a antrenat una dintre echipele secunde.

Este și cazul lui Cosmin Contra, care în sezonul 2011-2012 a preluat funcția de antrenor-jucător de la Getafe III. Perioada petrecută acolo i-a format primii pași în fotbalul spaniol, iar un sezon mai târziu a pregătit-o pe Fuenlabrada, o formație din liga a III-a. După doar trei luni petrecute pe banca tehnică a echipei al cărui stadion se numește „Fernando Torres”, „Guriță” s-a întors în România, grăbind astfel ascensiunea sa. Totuși, în perioada în care a activat ca antrenor în eșalonul al treilea spaniol, presa iberică a remarcat lucrurile bune pe care le adusese Contra la echipă.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Cât costă să petreci Revelionul 2025 în hotelul Simonei Halep din Brașov
Nu e o glumă! Cât costă să petreci Revelionul 2025 în hotelul Simonei Halep din Brașov
”Regina frumuseții” a luat o decizie la 19 ani, iar viața i s-a schimbat total. ”Am fost spălată pe creier”
”Regina frumuseții” a luat o decizie la 19 ani, iar viața i s-a schimbat total. ”Am fost spălată pe creier”
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
ULTIMĂ ORĂ | Rapid face o ofertă de patru ori mai mare decât FCSB. Dan Şucu şi Gigi Becali, din nou în luptă pentru un jucător
ULTIMĂ ORĂ | Rapid face o ofertă de patru ori mai mare decât FCSB. Dan Şucu şi Gigi Becali, din…
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Alo, scuze deranjul, sunt soțul fostei tale neveste şi vreau să te întreb ceva...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Alo, scuze deranjul, sunt soțul fostei tale neveste şi vreau să te întreb ceva...
Cum putem obţine un credit mai mare de la bancă. Pașii de urmat, pentru dezvoltarea afacerii
Cum putem obţine un credit mai mare de la bancă. Pașii de urmat, pentru dezvoltarea afacerii
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
A făcut toate tâmpeniile posibile! Călin Georgescu, analizat fără menajamente după anularea alegerilor prezidenţiale: A vorbit toate prostiile!
A făcut toate tâmpeniile posibile! Călin Georgescu, analizat fără menajamente după anularea alegerilor prezidenţiale: A vorbit toate prostiile!
Cristina Cioran, însărcinată pentru a doua oară cu Alex Dobrescu. Primele ei declarații + poza cu burtica
Cristina Cioran, însărcinată pentru a doua oară cu Alex Dobrescu. Primele ei declarații + poza cu burtica
România a pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost cel mai talentat. Toți românii l-au iubit enorm
România a pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost cel mai talentat. Toți românii l-au iubit enorm
Armando și Mihai au murit în accidentul de la Ploiești. Viteza i-a băgat în mormânt
Armando și Mihai au murit în accidentul de la Ploiești. Viteza i-a băgat în mormânt
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Pas important pentru aderarea României la Schengen. Parlamentul olandez a aprobat demersul
Pas important pentru aderarea României la Schengen. Parlamentul olandez a aprobat demersul
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×