Șahtior Donețk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a câștigat, vineri, cu scorul de 8-1, meciul de pe teren propriu cu Metalist Harkov, în cadrul etapei a 20-a din prima ligă de fotbal ucraineană.
Au marcat: Taison 6′, Ismaily 27′, Ferreyra 31′, Taison 54′, 57′, Marlos 67′, Eduardo 86′, Bernard 89′ / Kornev 16′.
Partida s-a disputat la Lvov, acolo unde Șahtior își joacă meciurile considerate pe teren propriu.
În urma acestui rezultat, Șahtior a urcat pe primul loc în clasament, cu 52 de puncte. Rivala Dinamo Kiev are tot 52 de puncte, dar un meci mai puțin disputat. Echipa antrenată de Serghei Rebrov va juca sâmbătă, în deplasare, cu FC Oleksandria.
Șahtior Donețk va juca în sferturile Europa League cu Braga (Portugalia). Șahtior a vândut, în iarnă, cel mai valoros jucător. Alex Teixeira a plecat în China, la Jiangsu Suning, pentru 50 de milioane de euro.
Mircea Lucescu (70 de ani) antrenează echipa din Ucraina încă din 2004.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER