Adrian Mutu și-a inaugurat un restaurant de lux în Florența, investiție cifrata la 50.000 de euro.
„Vreau să revin pe teren. Nu mai am răbdare”, a spus Mutu la inaugurarea restaurantului Nove, situat de-a lungul râului Arno.
„Sunt foarte fericit, sunt în compania prietenilor. Am decis să am restaurant pentru a fi mai aproape de Florența și de locuitorii săi, de care sunt foarte legat”, a mai spus jucătorul.
La inaugurarea restaurantului au fost prezenți Gilardino, Gamberini, Marchionni, Cerci, Pasqual, Santana, D’Agostino, dar și antrenorul Sinisa Mihajlovic.
Pe 29 octombrie va expira perioada de suspendare de 9 luni pe care Mutu a primit-o pentru consum de sibutramină. El va putea fi folosit de Sinisa Mihajlovic pe 31 octombrie în meciul pe care Fiorentina îl va disputa contra Cataniei.
Sursa foto: www.quotidiano.net
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER