Liga 1 îi trage în jos** Hagi: „Cum era Tamaș la Dinamo și cum joacă acum?”

Liga 1 îi trage în jos** Hagi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul internațional Gheorghe Hagi a declarat că jucătorii
români se dezvoltă într-un mediu agresiv care îi influențează
negativ, și l-a dat că exemplu pe fotbalistul echipei West Bromwich
Albion, Gabriel Tamaș.

Tamaș, care a promovat recent cu WBA în Premier League, a jucat din
2008 până la sfârșitul anului 2009 la Dinamo, unde a fost implicat
în mai multe scandaluri ce l-au adus pe prima pagină a tabloidelor.

În decembrie 2009, fundașul a fost împrumutat de formația de ligă
secundă engleză West Bromwich Albion, iar cariera lui Tamaș a
intrat pe o pantă ascendentă. A devenit titular în echipa engleză
pentru care a marcat și două goluri, a promovat în Premier League,
iar conducătorii clubului l-au achiziționat definitiv, plătind
800.000 de lire celor de la Auxerre.

„Avem fotbaliști care câștigă și Liga Campionilor, așa că
avem fotbaliști. Trebuie să le facem un mediu în care să crească.
Mediul în care cresc acum este foarte agitat, agresiv și atunci, că
orice copil, chiar dacă are 25 de ani, e greu să dea cel mai bun
randament. Cel mai bun exemplu e Tamaș. Cum era Tamaș la noi și cum
e în afară. Mediul te influențează foarte tare, trebuie să ne
gândim la lucrurile agresive din afara terenului și care nu fac
bine fotbalului românesc”
, a spus Hagi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
A jucat 5 ani și jumătate la FCSB și nu a stat pe gânduri: ”Are o abilitate incredibilă”
A jucat 5 ani și jumătate la FCSB și nu a stat pe gânduri: ”Are o abilitate incredibilă”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago Bernabeu
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Gestul românilor la finalul meciului l-a uluit pe Răzvan Lucescu!
Gestul românilor la finalul meciului l-a uluit pe Răzvan Lucescu! "Nu m-am aşteptat, începem să dăm dovadă de astfel de…
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
BANCUL ZILEI. BULĂ:– Doctore, am probleme mari! Fac dragoste cu soția mea ore în șir, până îmi pierd puterile
Şi-au cumpărat apartamente într-un bloc care s-a
Şi-au cumpărat apartamente într-un bloc care s-a "blocat" la 50%. Constructorul le-a propus să le predea fără gresie, uşi sau…
Asta este DOVADA că NU suntem singuri în Univers
Asta este DOVADA că NU suntem singuri în Univers
Lorena Balaci se iubeşte cu un bărbat celebru, mai tânăr cu 6 ani decât ea. Cei doi nu se mai feresc
Lorena Balaci se iubeşte cu un bărbat celebru, mai tânăr cu 6 ani decât ea. Cei doi nu se mai…
Nostradamus, profeție îngrijorătoare despre moartea Papei Francisc. Când va fi ales următorul Suveran pontif
Nostradamus, profeție îngrijorătoare despre moartea Papei Francisc. Când va fi ales următorul Suveran pontif
Se depune declarație la ANAF. Termen 25 mai. Proprietarii au de plătit banii în 2 rate egale
Se depune declarație la ANAF. Termen 25 mai. Proprietarii au de plătit banii în 2 rate egale
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Luis Rubiales, supus la plata unei amenzi de peste 10.000 de euro după ce a sărutat o fotbalistă
Luis Rubiales, supus la plata unei amenzi de peste 10.000 de euro după ce a sărutat o fotbalistă
DACIA ia atitudine! Dezvoltă noul său model mai repede și mai ieftin decât o pot face chinezii!
DACIA ia atitudine! Dezvoltă noul său model mai repede și mai ieftin decât o pot face chinezii!
Rezultate Loto azi, 20 februarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 20 februarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
×