Ghinioanele se țin scai de St. Etienne! Învinsă acasă etapa trecută de Nice (2-3), cu un gol încasat în ultimul minut, echipa lui Christophe Galtier l-a pierdut și pe mijlocașul Bănel Nicoliță (27 de ani). Accidentat în minutul 63 al partidei, românul va lipsi de pe teren cel puțin o lună.
Nici că putea pica într-un moment mai prost accidentarea lui Nicoliță. Înlocuit după o oră de joc din cauza unei lovituri la mușchii ischiogambieri, mijlocașul va sta pe bara cel puțin o lună, în condițiile în care Saint-Etienne luptă din greu pentru calificarea în Europa League. Inițial, staff-ul medical a crezut că are de-a face cu o accidentare ușoară, dar RMN-ul efectuat luni a picat ca o ghilotină pentru român, care a aflat că va sta pe tușă minimum cinci săptămâni și va putea intra abia în ultimele trei etape, cu Marseille (a), Nancy (a) și Bordeaux (d). Rușii nu mai vor să dea banii
Nicoliță tocmai primise o ofertă de la Dinamo Moscova, care l-a curtat insistent și pe vremea când acesta juca la Steaua. Rușii erau dispuși să-i plătească 3,5 milioane de euro lui St. Etienne, dar acum dau înapoi, speriați de situația medicală a mijlocașului. Deoarece nu se poate baza nici pe accidentatul Lemoine, „dublura” românului pe postul de mijlocaș dreapta, St. Etienne l-a legitimat de urgență pe juniorul Ismael Diomandé (19 ani).
18 meciuri a jucat Nicoliță la St. Etienne în acest sezon, dintre care 15 ca titular
3 goluri a marcat Nicoliță pentru St. Etienne, reușind să dea și patru pase decisive
400 de mii de euro pe sezon câștigă Nicoliță la St. Etienne. Dinamo Moscova i-ar oferi un salariu dublu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER