Melinte, ținut pe margine de șefii lui Palermo:** „Se antrenează cu noi, dar nu face parte din lot! E decizia conducerii!”

Melinte, ținut pe margine de șefii lui Palermo:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei US Palermo, Delio Rossi, a declarat,
duminică, că fundașul român Cristian Melinte se antrenează cu
gruparea siciliană, dar nu face parte din lot, informează site-ul
rsnews.it.

„Melinte se antrenează cu noi, dar nu face parte din
lot. Aceasta este decizia conducerii clubului. Situația nu s-a
schimbat, deoarece oficialii clubului nu mi-au spus să-l readuc în
lot. Justă sau greșită, aceasta este decizia clubului și eu o voi
respecta”,
a spus Rossi.

Cristian Melinte, în vârstă de 22 de ani, a fost achiziționat de
Palermo în 2009 de la Dinamo București, iar în sezonul trecut l-a
împrumutat la Piacenza.

Sursa:
MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Menajera l-a costat mariajul, iar divorțul, casa! Unde a ajuns să locuiască fostul campion român, după ce a rămas fără vila din
Menajera l-a costat mariajul, iar divorțul, casa! Unde a ajuns să locuiască fostul campion român, după ce a rămas fără…
Gigi Becali e sigur: ”O să îl vedeți mare atacant”. Ilie Dumitrescu a auzit și a intervenit
Gigi Becali e sigur: ”O să îl vedeți mare atacant”. Ilie Dumitrescu a auzit și a intervenit
Ce spune Muzeul Național de Istorie a României, despre Coiful de la Agighiol, expus lângă flăcările care au mistuit Los Angeles în luna ianuarie! Avem lista tuturor locurilor din lume unde se află în prezent obiecte din Tezaurul României!
Ce spune Muzeul Național de Istorie a României, despre Coiful de la Agighiol, expus lângă flăcările care au mistuit Los…
Statisticienii au decis! Ce șanse are FCSB să treacă de PAOK Salonic
Statisticienii au decis! Ce șanse are FCSB să treacă de PAOK Salonic
MM Stoica, sceptic după ce FCSB a aflat că va juca cu PAOK. Grecii, fericiţi chiar dacă au pierdut meciul direct. „Clar că se bucură” | EXCLUSIV VIDEO
MM Stoica, sceptic după ce FCSB a aflat că va juca cu PAOK. Grecii, fericiţi chiar dacă au pierdut meciul…
Abia venit la FCSB, Alex Stoian a făcut un gest la care puţini s-ar fi aşteptat, inclusiv Gigi Becali:
Abia venit la FCSB, Alex Stoian a făcut un gest la care puţini s-ar fi aşteptat, inclusiv Gigi Becali: "Probabil…
Costumul de baie cu care Andreea Bănică a arătat TOT fanilor. Bustul divei care a strâns mii de like-uri
Costumul de baie cu care Andreea Bănică a arătat TOT fanilor. Bustul divei care a strâns mii de like-uri
Se acordă a 13-a pensie în 2025. Cine sunt seniorii care vor încasa 1.000 de lei în plus până de Crăciun
Se acordă a 13-a pensie în 2025. Cine sunt seniorii care vor încasa 1.000 de lei în plus până de…
BANCUL ZILEI. Bulă merge pe malul marii, găsește o sticlă. Freacă sticla și bineînțeles, iese un duh...
BANCUL ZILEI. Bulă merge pe malul marii, găsește o sticlă. Freacă sticla și bineînțeles, iese un duh...
Grammy 2025. Câștigătorii celor mai importante premii din industria muzicală
Grammy 2025. Câștigătorii celor mai importante premii din industria muzicală
Descoperire ULUITOARE! Este veche de ZECI de milioane de ani
Descoperire ULUITOARE! Este veche de ZECI de milioane de ani
Un cunoscut avocat l-a bătut pe excentricul milionar Nicorescu! I-a scuipat soția în parcare și… Mega-scandal în buricul Bucureștiului!
Un cunoscut avocat l-a bătut pe excentricul milionar Nicorescu! I-a scuipat soția în parcare și… Mega-scandal în buricul Bucureștiului!
Călin Georgescu a înfuriat acum toată planeta. A anunțat public în fața tuturor: Nu recunosc!
Călin Georgescu a înfuriat acum toată planeta. A anunțat public în fața tuturor: Nu recunosc!
El e tânărul care a murit electrocutat acasă, când făcea grătar! Tiberiu avea doar 22 de ani:
El e tânărul care a murit electrocutat acasă, când făcea grătar! Tiberiu avea doar 22 de ani: "Era voinicuț, era…
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation în februarie 2025?
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation în februarie 2025?
Premieră! România trimite azi, pentru prima dată în istoria recentă, gaze către Ucraina. 80.000 de metri ies pe oră pe la Isaccea. Explicaţia
Premieră! România trimite azi, pentru prima dată în istoria recentă, gaze către Ucraina. 80.000 de metri ies pe oră pe…
Cel mai interesant SUV Hyundai a ajuns în ROMÂNIA. Prezentare video
Cel mai interesant SUV Hyundai a ajuns în ROMÂNIA. Prezentare video
Diseară, la Power Couple, într-o probă istorică, emoțiile ating cele mai înalte cote: bărbații vor trebui să spună „Îmi pare rău”
Diseară, la Power Couple, într-o probă istorică, emoțiile ating cele mai înalte cote: bărbații vor trebui să spună „Îmi pare…
×