Mihai Roman a semnat ieri un contract pe trei ani cu formația franceză Toulouse. Mijlocașul de 28 de ani a expus pentru ProSport motivele pentru care a decis să aleagă formația din Ligue 1
După Nicoliță, Mutu și Chițu, Roman va fi al patrulea jucător român din Ligue 1
Toulouse i-a vrut și pe Herea și Grigore, dar transferurile celor doi rapidiști au căzut
Povestea lui Mihai Roman poate servi drept material inspirațional pentru orice junior din România. Mijlocașul a început fotbalul târziu, la 17 ani, o vârstă la care mulți jucători își fac deja debutul în Liga 1. Pentru început, Roman a evoluat în divizia a patra, la echipa localității natale, FC Putna. A urmat transferul la Bucovina Rădăuți, în divizia C, iar în 2005, Roman a urcat încă o treaptă, până în divizia secundă, la Cetate Suceava. De aici, traseul său este cunoscut. Jucătorul de 28 de ani a ajuns la FC Brașov, după care s-a transferat la Rapid, devenind unul dintre cei mai bun mijlocași dreapta din Liga 1.
„Am luat decizia de unul singur”
Deși evoluțiile sale au fost inconstante în ultimul campionat, alternând momentele bune cu cele mai slabe, Roman a atras interesul mai multor echipe din străinătate. Iar Toulouse, locul 10 în sezonul precedent, a fost formația care s-a mișcat cel mai bine. Ieri, francezii au anunțat oficial transferul fostului mijlocaș al Rapidului, care a semnat un contract pe trei ani cu formația franceză din postura de jucător liber de contract.
De ce a ales însă Roman echipa din Hexagon? Răspunsul îl oferă chiar noul jucător al lui Toulouse. „În primul rând, echipa franceză a venit cu o oferta concretă, m-au urmărit de ceva timp și m-am înțeles destul de repede cu ei. Au fost și alte câteva echipe interesate, dar campionatul Franței e unul puternic și acesta a fost unul dintre motive. Nu am discutat cu nimeni, am luat decizia singur și sunt foarte fericit în acest moment”, a spus Roman într-un interviu pentru ProSport.
„Sper să mă adaptez repede”
Totuși, schimbarea este destul de importantă. Fotbalul în Franța se axează mai mult pe forță și pe o pregătire fizică realizată ca la carte înaintea sezonului. Însă Roman nu se teme: „Nu mi-e frică de schimbare. Nu cred că voi avea probleme de adaptare în Ligue 1. Îmi doresc să mă acomodez cât mai repede și să mă impun după primele etape. Nu cunosc încă sistemul de joc, dar m-am întâlnit cu antrenorul și directorul sportiv și m-am înțeles foarte bine cu ei”. Interesant este că antrenorul Alain Casanova s-a interesat și de disponibilitatea lui Nicolae Grigore și a lui Ovidiu Herea, însă mutările celor doi au căzut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER